Bunicii mei de aceeaşi vârstă cu mine
0
Au împărţit podul casei în două. Câte un mic atelier pentru fiecare dintre ei. N-ai crede că poate să încapă înăuntru întreaga lume. Întreaga lume de care au cei doi pictori nevoie.
Foarte rar am întâlnit oameni care să se mulţumească, în sens material, cu atât de puţin. Altminteri, cu greu îşi pot stăpîni dorinţa de a avea. Ceea ce ţine de anotimpuri. Adică zborul tuturor păsărilor, primăvara, lumina tuturor răsăriturilor de soare, vara, căderea tuturor frunzelor, toamna, albul tuturor ninsorilor, iarna. Se bucură de fiecare dintre ele cu bucuria tuturor oamenilor din lume. Atât de mare le este, în privinţa aceasta, lăcomia! Ca şi în cea a bogăţiilor pe care le pot oferi sufletului cerul şi pământul.
Aproape că nu se satură niciodată de privit florile de pe câmpuri şi licărul îndepărtat al stelelor. Zăbovesc ore în şir în preajma unei păduri doar pentru a se încredinţa că nu s-a întâmplat nimic rău cu zborul fluturilor şi nici cu cântecul păsărilor! Stau cu ochii pe ploile scurte de vară pentru a afla ce mai fac fulgerele şi culorile curcubeului! Se înteresează de copaci şi de pietre, rugându-se pentru binele lor, ca şi cum ar avea suflet! Mariana şi Florentin Vesa chiar cred că au. Doar că mai bun ca al oamenilor. Asta şi pictează ei, de fapt, sufletul lucrurilor! De aceea şi este atât de plin de lumină podul casei lor din Bucureşti. Şi de aceea sunt ei doi atât de bogaţi! Poate că tot de aceea, alături de cele înşirate mai sus, încape în acest pod şi ceea ce-mi trece mie prin gând, iar mie îmi trece, ori de câte ori intru în atelierul soţilor Vesa, să redevin dintr-o dată copil. Doar aşa, ca să văd văd cum este să am nişte bunici de aceeaşi vârstă cu mine. E bine, este chiar grozav de bine, aşa cum era odinioară când urcam în podul casei bunicilor dinspre mama!
Mariana şi Florentin Vesa nu se împiedică de faptul că suntem egali ca vârstă, intră, fără să fie nevoie să-i rog, în rolul bunicilor mei dispăruţi demult. Nu ştiu cât de mândri or fi ei de nepotul lor vremelnic, însă acestuia îi place tare mult să se umfle în pene din pricina dumnealor. A felului tulburător de frumos în care ei dau atât de mult acestei lumi meschine de la care cer atât de puţin.
Dacă s-ar întâmpla ca într-un an să nu vină primăvara, sunt absolut sigur că Mariana Gavrilă Vesa ar putea s-o înlocuiască, fără să simţim, cu câteva tablouri ce-i poartă semnătura, după cum tot aşa de sigur sunt că, dacă mai trăia, Salvador Dali l-ar fi invitat pe Florentin Vesa la Barcelona să-l cunoască, mirat că pictează amândoi cu mâna aceluiaşi Dumnezeu!
Bogăţia familiei Vesa mai vine şi de la altceva, de la cele două fiice care aduc parterul casei unde locuiesc la înălţimea artistică a podului. Irina, fiind studentă la Conservator, se foloseşte pentru asta de muzică. Ana-Maria, care este arhitectă, alăturându-se lui Radu Afrim, ca asistent de regie. Uneori sunt tentat să cred că Irina cântă la pian... culori, în vreme ce Mariana şi Florentin aşează pe pânză sunete.
În locuinţa bunicilor totul e posibil! Altfel, n-ar mai fi ca în poveste, aşa cum este sub acoperişul unei case din Bucureşti în care, intrând, îţi dai seama, oricât de bogat ai fi, ce sărac eşti în comparaţie cu bogăţia dinăuntru!
Se încarcă comentariile...
