Bogaţii lumii se întâlnesc astăzi la cel mai mare târg de artă, cu lucrări asigurate la peste 3 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Les Dormeurs a lui Pablo Picasso este estimată la 30 de milioane de dolari
Les Dormeurs a lui Pablo Picasso este estimată la 30 de milioane de dolari

Cel mai mare târg de artă din lume, Art Basel, îşi deschide astăzi porţile, iar această a 46-a ediţie aduce în liniştitul oraş de pe Rin un impresionant număr de expozanţi: nu mai puţin de 284 de galerii din 33 de ţări vor prezenta peste 4.000 de artişti.

O cifră impresionantă este cea comunicată de firma de asigurări care se ocupă de acest eveniment: 3,4 miliarde de euro este valoarea totală a asigurărilor de anul acesta.

"Preţurile sunt foarte mici, iar oamenii au atât de mulţi bani că nu mai ştiu ce să facă cu ei", precizează Robert Landau, deţinătorul galeriei Landau Fine Art, care scoate la vânzare un Picasso estimat la 30 de milioane de dolari. El a mai adăugat că unul dintre clienţii săi este un domn de 37 de ani care a câştigat o avere, iar acum se plimbă prin toată lumea li cumpără tablouri pe care le pune pe pereţii.... iahtului său.

Warren Buffett's NetJets Inc, firma care sponsorizează de 12 ani acest eveniment a comunicat o cifră de 110 zboruri private cu destinaţia Basel, cu o creştere de 10% faţă de anul trecut. Printre oaspeţii cu dare de mână se numără Daniel S. Loeb, miliardarul care deţine Third Point şi Warren Eisenberg (co-proprietar Bed Bath and Beyond) sunt doar două nume care vor fi în vârful listei cumpărătorilor de anul acesta.

Foarte multe galerii aduc la Basel artişti care s-au vândut foarte bine la licitaţiile din luna mai, dar şi pe cei mai căutaţi la Bienala de la Veneţia.

"Les Dormeurs", pictura lui Pablo Picasso din 1965, cu o înălţime de 2 metri, este estimată la 30 de milioane de dolari şi este piesa de rezistenţă a lui Landau de anul acesta. El a mai adus la Basel lucrările francezului Jean Dubuffet, care are lucrări şi la 15 milioane de dolari!

Galeria de artă Dominique Levy scoate la vânzare o sculptură de Alberto Giacometti, estimată la 6 milioane de dolari, reprezentându-l pe fratele artistului. La casa de licitaţii Christie's, o sculptură în bronz aparţinând aceluiaşi artist a fost vândută cu nu mai puţin de 141,3 milioane de dolari, reprezentând un record pentru o sculptură scoasă la licitaţie.

Dar piesele de valoare sunt tot mai greu de găsit pe piaţă, iar galeriile se luptă pentru obţinerea lor. De acest lucru se plânge şi Todd Levin, deţinătorul unei galerii care îi are printre clienţi pe Leonardo di Caprio şi pe Adam Sender de la Exis Capital. "Este tot mai greu să le îndeplineşti pretenţiile", spune Levin.

Anul trecut, una dintre cele mai bine vândute lucrări la Basel Art a fost un tablou al lui Andy Warhol, care a avut un preţ de pornire de 32 de milioane de dolari.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite