ANIVERSARE Compozitorul Constantin Arvinte, omagiat la 90 de ani de Filarmonica „George Enescu“ VIDEO
0Filarmonica „George Enescu” aniversează cei 90 de ani împliniţi de compozitorul Constantin Arvinte printr-un concert de muzică românească ce va avea loc miercuri, 8 iunie, ora 19.00 pe scena Ateneului Român.
Constantin Arvinte, care aniversează 90 de ani pe 21 mai, este absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi, secţia română-germană (1950). A fost membru al Catedrei de limba română al Universităţii ieşene, pe rînd asistent, lector, conferenţiar şi profesor. A fost şef de catedră, prodecan, decan şi prorector, la Catedra de limba română, Facultatea de Litere, respectiv la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi.
Eruditul Constantin Arvinte şi-a elaborat şi susţinut teza de doctorat la Universitatea Humboldt, Berlin (1962), cu o lucrare asupra relaţiilor lingvistice româno-germane, pe baza Atlasului Lingvistic Român, publicată la Deutsche Akademie Verlag (1971). A lucrat la elaborarea Atlasului Lingvistic al Europei.
A fost lector de limba română la Universitatea Humboldt, Berlin (1958-1962) şi la Universitatea Dijon (1964-1965), între anii 1965 şi 1967 fiind profesor invitat la Universităţile din Bonn, Köln şi Freiburg.
În programul de pe 8 iunie al concertului-omagiu de la Ateneu, dedicat compozitorului, vor fi lucrări semnate de Constantin Arvinte, Ciprian Porumbescu, Felicia Donceanu, Dan Mizrahy, Florica Dimitriu, Martian Negrea, Voican Marin Ghioroiu, Anton Pann, prelucrări folclorice.
Moment poetic: Voican Marin Ghioroiu, Doina Ghitescu/Societatea Română de Televiziune reprezentată de muzicologul Elise Stan îi va decerna maestrului Constantin Arvinte Diploma de excelenţa.
Interpretează: Rodica Anghelescu (soprana), Cleopatra David (soprana), Iosif Ion Prunner (pian), Angelica Todea (pian), Nicolae Maxim (flaut), Anna Boiangiu (oboi), Stefanita Petrescu (clarinet), Cezar Moscalu (fagot), Ion Luca (corn), Ilinca Lorenz (marimba), Doina Timu Anton si Taraful Adrian Toia, Cristina Gheorghiu (solista muzica traditionala), Corul "Divina Armonie" - Dirijor Marius Firca.
Concertul este realizat in parteneriat cu Asociaţia "Centrul de Etica si Strategii".
Constantin Arvinete a urmat la Conservatorul Iaşi (1945 – 1949), cu C. Constantinescu (teorie-solfegiu), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, orchestraţie), George Pascu (istoria muzicii), Achim Stoia (folclor), Antonin Ciolan (dirijat orchestră), Şcoala de Ofiţeri de Muzică din Bucureşti (1950 – 1954) şi la Cons. Bucureşti (1954 – 1955) cu Zeno Vancea (contrapunct) şi Constantin Bugeanu (orchestraţie).
A fost distins cu Ordinul Muncii cls. III (1957), Ordinul Meritul Cultural cls. III (1967), Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer (2004), premiul II la Concursul internaţional de compoziţie corală de la Tours – Franţa (1976), premiul Uniunii Compozitorilor (1998).