A renăscut ciclul „Vă place opera?”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţină istorie. Iniţiate în mai 1984 sub egida Televiziunii Române, realizate de cunoscutul teleast Luminiţa Constantinescu, concertele din ciclul „Vă place opera?” au fiinţat până în 1995, după care au dispărut. De ce oare? Nu se ştie.

Dar amintirile au rămas proaspete în memoria oamenilor de muzică şi a publicului meloman care umplea întotdeauna Sala Radio până la refuz. Debutul ciclului s-a făcut printr-o serată cu adevărat excepţională, în care solişti au fost Nicolae Herlea, Elena Cernei, Maria Slătinaru-Nistor, Eugenia Moldoveanu, Octavian Naghiu, Silvia Voinea, Florin Diaconescu, Dan Serbac, Sanda Şandru, Nicolae Constantinescu. În sală erau prezente foste glorii ale artei lirice, Victoria Costescu-Duca, Maria Moreanu, Ioana Nicola, Emil Marinescu, Mihail Arnăutu. Un regal.

După startul de mare impact, ciclul a continuat într-o cadenţă de două concerte pe an şi a fost dedicat foarte tinerelor talente emergente, printre care Angela Gheorghiu, Leontina Văduva, Felicia Filip, Liliana Nikiteanu, Adina Niţescu, Ruxandra Donose etc., nume care au căpătat rapid mare notorietate pe scenele lirice mondiale şi pentru care concertele „Vă place opera?” au fost adevărate rampe de lansare. Intuiţia şi profesionalismul realizatoarei nu au dat greş niciodată în identificarea celor mai valoroase voci tinere ale momentului. Alături de ele, serate speciale au fost consacrate Eugeniei Moldoveanu, Vioricăi Cortez, Mioarei Cortez şi invitaţilor lor. În 1995, protagonist a fost renumitul bariton Sherrill Milnes, înconjurat de prietenii săi. Cine putea să creadă că asistam la ultimul concert din ciclu?

Primăvara magică. Au trecut aproape 20 de ani şi a fost nevoie ca firma Lanto Communication, condusă de întreprinzătorul şi energicul director Dorin Ioniţă, să-şi îndrepte privirile şi către arta lirică – după remarcabile incursiuni simfonice şi camerale, făcând să apară pe afişul concertului din 5 martie  subtitlul „Vă place opera?”, consfinţind astfel mult aşteptata reluare a ciclului. Co-producător a fost Televiziunea Română.

Şi de data aceasta, Luminiţa Constantinescu, acum sprijinită de Agenţia de Impresariat Luiza Petrov din Frankfurt, a propus un program de largă accesibilitate, susţinut de doi cântăreţi aflaţi în drumul către apogeul carierei, soprana Cellia Costea şi baritonul George Petean, artişti cu susţinută activitate internaţională. Seara de la Ateneul Român a prilejuit şi debutul Orchestrei Române de Tineret într-un repertoriu integral liric, sub bagheta deja foarte cunoscută şi afirmată a italianului David Crescenzi.

Concertul a avut caracter de binefacere în folosul Orchestrei Române de Tineret, ansamblu aflat sub direcţia artistică a violoncelistului Marin Cazacu şi avându-l drept dirijor principal pe Cristian Mandeal. Soliştii şi dirijorul serii au cântat fără onorarii iar încasările au fost folosite pentru achiziţionarea de instrumente. Drept mulţumire pentru gesturile de mare generozitate, orchestra a acordat Diplome de Excelenţă - semnate de toţi componenţii ei - artiştilor, lui Marin Cazacu, Luizei Petrov şi Luminiţei Constantinescu. Diplomele au fost înmânate de Dorin Ioniţă.

Voci de 24 de carate. Adică aur pur. Şi dacă unităţile de măsură ar merge şi mai sus pe scara de evaluare a metalului etalon, sunt convins că glasurile celor doi artişti, Cellia Costea şi George Petean, le-ar însoţi şi ar depăşi toate limitele. Două timbralităţi de excepţie, dăruite cu generozitate de Dumnezeu.

Înveşmântarea cu armonice a vocii Celliei Costea este fastuoasă, bogăţia în rezonanţe şi rotunjimea registrului central sunt îmbătătoare în producerea de sunete calde, consistente, ce farmecă şi răscolesc. Cu asemenea virtuţi, artista construieşte cu înaltă ştiinţă fraze muzicale de extracţie romantic - verdiană sau veristă, cărora le simte sensurile şi le impune accente, culori de incontestabil bun gust, într-o stilistică ideală şi o interpretare plină de pasiune. Aşa au fost ariile „Tu che le vanità” („Don Carlos” de Verdi), „Vissi d’arte” („Tosca” de Puccini), boleroul „Mercé, dilette amiche” („Vecerniile siciliene” de Verdi) şi, în compania lui George Petean, duetele Leonora-Contele de Luna („Trubadurul” verdian) sau Nedda-Silvio („Paiaţe” de Leoncavallo). Cursivitatea desenului melodic a fost impecabil tălmăcită, cu baza într-o respiraţie ideală. Ce ar mai fi de spus? Totul este seducător. Cellia Costea îşi cunoaşte şi exploatează la perfecţiune marile potenţe ale glasului, la care va adăuga plutirea şi mai aeriană a pianissimelor acute, ca şi sporita apăsare expresivă a notele grave.

Ca şi Cellia Costea, George Petean impresionează de la prima notă emisă prin culoarea de glas de preţioasă generozitate sonoră. Bariton liric înalt, cu ambitus uriaş, mergând către note acute cvasi-tenorale, îşi expune cu savoare catifeaua din voce, plămădeşte frazele muzicale fluent dar şi cu aplomb spectaculos. Simte discursul muzical italian. Brilianţa abordării agilităţilor din cavatina „Largo al factotum” („Bărbierul din Sevilla” de Rossini) a fost realmente remarcabilă. Un mare Figaro! Stilistica a fost respectată pe de-a-ntregul, în marea tradiţie de interpretare, fie că a fost vorba de Prologul „Si può?” („Paiaţe” de Leoncavallo), de duetele în compania sopranei şi chiar de marea arie „Eri tu” („Bal mascat” de Verdi). George Petean cântă cu o autoritate şi un panaş admirabile, glasul sună proaspăt şi umple sala în chip copleşitor.

În final, două piese româneşti, aria „Muzica, muzica” din opereta „Valurile Dunării” de George Grigoriu (Cellia Costea) şi „Revedere” de Aurel Eliade (George Petean), aceasta din urmă fiind dedicată marelui bariton Nicolae Herlea, de puţină vreme dispărut dintre noi. De fapt, tot ce cântase George Petean făcuse parte din repertoriul ilustrului cântăreţ.

Instrumentişti de ţinută, dirijor de mare profesionalism. Parteneriatul artistic a fost cu Orchestra Română de Tineret, unul dintre cele mai bune ansambluri naţionale, acum perfect integrat lecturilor lirice, fie ca acompaniator care ştie să urmărească vocile, fie ca simfonist în câteva pagini, precum uvertura „Nabucco” de Verdi, intermezzi din „Manon Lescaut” de Puccini şi „Cavalleria rusticana” de Mascagni sau Bacanala din „Samson şi Dalila” de Saint-Saëns. Fără îndoială că succesul demersurilor l-a avut ca autor, ca inspirator, pe impetuosul David Crescenzi, specialist de necontestat în asemenea muzică, sub bagheta căruia Orchestra Română de Tineret a pătruns cu brio şi cu siguranţă într-un teritoriu nou pentru ea. Un debut de bun augur.

Printr-o serată de înaltă calitate artistică, prezentată de Marius Constantinescu în atmosferă de eveniment, în aplauze, flori şi ovaţii, ciclul „Vă place opera? a fost relansat. Să-i dorim viaţă lungă!

Ca următoare manifestare, Luminiţa Constantinescu a anunţat, pentru toamnă, un concert „In memoriam Nicolae Herlea” în îndrăgita Sală Radio. Aşteptăm.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite