VIDEO O echipă formată din patru tineri din România a câştigat un prestigios concurs de inginerie organizat în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa câştigătoare este din Timişoara
Echipa câştigătoare este din Timişoara

4 proaspeţi absolvenţi ai Facultăţii de Arhitectură de la Universitatea “Politehnica” din Timişoara au reuşit performanţa de a obţine o dublă victorie la International Engineering Competition, desfăşurată în perioada 11-15 septembrie 2013 la Calgary, în Alberta, Canada.

Echipa RAAO, formată din Radu Dorgo, Andrei Lazăr, Adrian Mihai şi Ovidiu Mihueţescu, a fost unicul reprezentant  al României la această competiţie intercontinentală de inginerie, unde s-a întrecut cu alte şapte echipe internaţionale în cadrul competiţiei de design. Pentru a putea participa la competiţie, toate echipele au fost selectate în urma distincţiilor de la competiţiile inginereşti regionale şi naţionale, iar, în plus, au trebuit să treacă de etapa de preselecţie ce a cerut proiectarea unui mecanism care să ridice o cărămidă la o distanţă de 1m faţă de sol.

Membrii RAAO (unde numele echipei este format din prima literă a prenumelor membrilor) sunt 4 studenţi care au absolvit în iunie Facultatea de Arhitectură a Universităţii “Politehnica” din Timişoara. După ce au înregistrat mai multe succese în această formulă (menţiune onorifică la Velux International Award, premiu la ArchiWorld Academy, numeroase calificări în diferite faze la Best Engineering Competition), cei patru membri au reuşit să aducă  cinste României la competiţia din Canada, desfăşurată în perioada 11-15 septembrie 2013.

Proba concursului canadian de inginerie a constat din transformarea unui pian într-un calculator, utilizând bile de biliard şi câteva materiale disponibile la magazinele de bricolaj, cum ar fi carton, lemne, cuie, plus circuite electronice. Pianul-calculator proiectat de echipa românească putea să efectueze operaţii precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, dar şi ridicare la pătrat, extragerea rădăcinei sau factorial. Soluţia găsită de RAAO a convins membrii juriului prin eficienţa şi ingeniozitatea ei, aducând echipei României nu unul, ci două premii: Locul I în cadrul competiţiei de design şi Premiul special pentru inovaţie oferit de Shell, sponsorul principal al competiţiei.

Haideţi să discutăm. Vă aşteptăm pe Facebook Tech Adevărul. 

raao inginerie

Vă invităm la dezbatere şi în postarea de pe Facebook Adevărul. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite