Reclamele vor veni şi din spaţiul cosmic. Primul prototip al unui satelit care va afişa reclame din spaţiu va fi gata în primăvara anului 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Prototipul unui satelit, care va afişa reclame de pe orbită, va fi gata în primăvara anului viitor, conform unui comunicat al companiei Avant Space. Aparatul va fi echipat cu lasere speciale care vor putea proiecta imaginea dorită.

„Primul obiect spaţial al companiei Avant Space, echipat pentru afişarea reclamelor de pe orbită, va fi gata în aprilie 2022”, a precizat compania.

Aparatul va fi echipat cu lasere speciale care vor putea proiecta imaginea. „Startup-ul lucrează la un proiect care este planificat să înceapă  în 2022, prin care să se difuzeze reclame pe cerul nopţii folosind sateliţi de pe orbita Pământului”, a adăugat compania.
La rândul său, fondatorul Avant Space, Anton Ossovsky, a remarcat că prima lansare a satelitului va oferi o experienţă care va fi extinsă în viitor. Acest lucru „va duce la o lansare cu drepturi depline a proiectului de publicitate orbitală, a cărui acoperire ar putea depăşi 1 miliard de oameni”, a spus el.
În august, compania a brevetat o metodă de transmitere cu laser a datelor din spaţiu pe Pământ folosind principiul codului QR. Cu ajutorul laserelor pâlpâitoare, un cod binar este transmis către Pământ, atunci când telefonul este îndreptat către un satelit din constelaţia de sateliţi orbitali, iar utilizatorul va primi informaţii sub formă de text sau hyperlink.
În februarie anul trecut, Andrei Divaev, directorul departamentului de implementare a proiectelor United Rocket and Space Corporation (URSC), declara că primii doi microsateliţi cu diode laser, cu ajutorul cărora se vor putea scrie mesaje pe cer, vor intra pe orbită în 2022. Potrivit acestuia, dispozitivele vor fi controlate ca parte a unui roi de sateliţi, care în viitor vor fi trimişi pe orbită ca parte a experimentului Constellation.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite