FOTO Un dinte uriaş de mamut a fost descoperit de un copil din Statele Unite

FOTO Un dinte uriaş de mamut a fost descoperit de un copil din Statele Unite

Jackson, copilul care a făcut descoperirea, alături de dintele de mamut, foto Facebook

Un băiat de 12 ani din Statele Unite a descoperit un molar de mamut, luna trecută, în timp ce se afla în vacanţă cu părinţii în Ohio, relatează mai multe agenţii de presă americane.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Jackson, un puşti de 12 ani, a văzut dintele în apropierea pârâului Honey Run în timp ce făcea o poză cu familia lui. A fost verificat de mai mulţi oameni de ştiinţă şi este al treilea molar de sus al unui mamut lânos”, a postat, pe Facebook, un reprezentant al hotelului unde băiatul a stat în vacanţa cu părinţii.
 
Într-o postare pe site-ul hotelului, este descris modul în care Jackson a găsit dintele de mamut. Într-o pauză din şedinţa foto în mijlocul naturii făcută de întreaga familia, copilul a văzut ceva neobişnuit ieşind din pământul de pe malul pârâului.
 
”Am găsit dintele de mamut la câţiva metri de podul unde am făcut poze cu familia”, a explicat copilul. ”Era pe jumătate îngropat, nu în apă, ci pe prundişul din partea stânga a pârâului”.
 
 
Experţii au confirmat că dintele provine de la un mamut lânos. ”Dinţii mamuţilor lânoşi se disting prin crestele paralele pe care le prezintă, animalele utilizându-le pentru a toca ierburi şi rădăcini de plante”, se arată în postarea de pe blogul hotelului. ”Suntem foarte mândri că pe terenul nostru a avut loc o descoperire atât de extraordinară şi o experienţă de neuitat”.
 
Experţii care au venit să inspecteze descoperirea au fost ajutaţi de o hartă desenată de Jackson cu locul în care a găsit dintele, lângă care copilul le-a lăsat şi o notă de informare care se termină printr-o rugăminte: ”Aş vrea să mi se dea înapoi dintele cât mai repede cu putinţă. Vreau să-l arăt prietenilor mei”.
 
 
Nu e prima descoperire de acest fel făcută de un copil, informează Fox News. În 2017, un copil de 10 ani din New Mexico a descoperit o fosilă veche de milioane de ani, despre care experţii au spus că este craniul unui stego-mastodont. Anul următor, trei băieţi din Mississippi au dezgropat în joacă o fosilă de mastodont despre care se crede că are aproape 100,000 de ani.
 
În 2012, un schelet aproape complet al unui mamut lânos a fost descoperit în Franţa spre încântarea arheologilor care l-au găsit. 
 
Dincolo de interesul ştiinţific pentru fosilele de mamuţi, mai ales în contextul în care există mai multe discuţii despre posibilitatea  clonării animalelor cu ajutorul materialului genetic care ar putea fi recuperat din fosile, rămăşiţele de mamut, dar mai ales fildeşul, pot reprezenta o adevărată sursă de îmbogăţire. Recent, guvernul rus a introdus mai multe măsuri de reglementare a căutării şi comercializării fildeşului de mamut, după ce activiştii au început să avertizeze asupra existenţei unei adevărat goane după fildeş de mamut, ajutată de dezgheţărea unor zone anterior inaccesibile din Siberia. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: