”Creierul aeronavei”: Ce este PureFlyt, pariul Thales pentru viitorul aeronauticii

”Creierul aeronavei”: Ce este PureFlyt, pariul Thales pentru viitorul aeronauticii

Într-un eveniment desfăşurat la Toulouse, Thales a prezentat unei echipe de jurnalişti cum funcţionează noul sistem şi de ce este considerat de companie ”creierul aeronavei”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Thales este singurul jucător din piaţa de FMS (Flight Management Systems - Sisteme de Administrare a Zborului) din Europa, echipând peste 6000 de avioane cu astfel de sisteme, printre acestea aflându-se şi modelele Airbus A320 şi A330. Acum, compania franceză a decis că este momentul să aducă modificări importante la nivelul acestei tehnologii.

Francezii spun că traficul aerian se va dubla până în 2030, devenind astfel mult mai aglomerat şi mai important. În plus, ei mizează şi pe o creştere exponenţială a numărului de drone utilizate, astfel încât vom intra într-o eră în care mişcările a milioane de aeronave vor fi înregistrate în fiecare zi.

Odată cu dublarea traficului aerian, creşte şi nevoia de siguranţă sau îngrijorările cu privire la impactul asupra mediului înconjurător. Astfel, pentru a rezolva toate aceste probleme, Thales a recurs la PureFlyt, un sistem de administrare a aeronavelor ”future-ready”.

Un sistem capabil să calculeze în timp real cea mai bună traiectorie de zbor

Care este scopul dezvoltării acestui nou sistem de administrare? PureFlyt va permite echipajelor să ia cele mai bune decizii, graţie unui număr mai mare de surse de informaţii şi va îmbunătăţi performanţele şi timpul de reacţie al avionului pe parcursul unor etape complexe ale zborului. Acest sistem va permite, de asemenea, calcularea unor traiectorii alternative în timp real şi adaptarea rapidă la schimbările apărute în planul de zbor, ca urmare a unor factori precum datele meteo.

Conform lui Peter Hitchcock, vicepreşedinte Thales, PureFlyt va acţiona ca un catalist al schimbării în ceea ce priveşte sistemul de administrare a zborului. Acesta este capabil să realizeze calcule complexe în timp real, între longitudine, latitudine, altitudine şi timp, pentru a detecta cea mai bună traiectorie de zbor, viteza necesară sau cea mai bună modalitate de economisire a combustibilului.

Pentru dezvoltarea PureFlyt, au fost analizate două miliarde de situaţii de zbor cu metode de machine learning pentru a identifica un eventual comportament neobişnuit al aeronavelor. Această tehnologie a permis echipei din spatele noului FMS să testeze echivalentul a 100 de milioane de ore de zbor într-un timp foarte scurt.

PureFlyt va putea fi îmbunătăţit în mod constant, fiind adaptabil la implementarea unor concepte noi, un avantaj extrem de important, care îi face pe cei de la Thales să mizeze pe folosirea acestui sistem până în anii 2050-2060.

”Este cea de-a treia revoluţie în industria aviatică”

În plus, noul FMS ar trebui să fie de aproximativ 5-10 ori mai rapid decât cel actual şi va avea un design sigur şi imposibil de penetrat, datorită tehnologiei de securitate cibernetică Thales. O funcţie denumită Permanent Resume Trajectory va oferi o traiectorie constantă de zbor, menită să respecte planul stabilit de pilot şi să îl actualizeze chiar şi atunci când acesta preia controlul manual al aeronavei (sistemul actual de administrare a zborului se oprea în momentul preluării controlului manual, recalibrându-se ulterior).

Încrederea pe care compania bazată în Paris o are în PureFlyt a fost exprimată de Hitchcock în cadrul evenimentului. ”Aceasta este cea de-a treia revoluţie în industria aviatică: aducem conectivitatea în cabina de pilotaj” a spus acesta. Celelalte două momente considerate revoluţionare în această industrie sunt reprezentate de integrarea instrumentelor în cabina de pilotaj şi tranziţia la tehnici de calcul digitale.

Thales estimează că PureFlyt va putea fi disponibil la nivel comercial în 2024.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: