Cât ne costă pe noi toți aroganțele celor care călătoresc nevaccinați în țări exotice

0
Publicat:

România a înregistrat acum două zile primul caz de febră tifoidă din acest an. Este vorba despre un pacient internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“, care s-a întors recent din Pakistan și care nu s-a imunizat împotriva acestei boli. Anul trecut au mai existat alţi trei pacienţi care au luat boala din ţări africane. Ca să nu mai vorbim despre cei care au venit cu malarie. Cine plătește pentru spitalizarea și tratamentul acestora? Pentru că sunt servicii decontate, banii vin din buzunarele noastre

De anul trecut și până în prezent, în România s-au înregistrat patru cazuri de febră tifoidă
De anul trecut și până în prezent, în România s-au înregistrat patru cazuri de febră tifoidă

În România s-a înregistrat deja al patrulea caz de febră tifoidă, a anunțat managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“, Simin Aysel Florescu. Este vorba despre un pacient internat în spital și care a revenit din Asia. „Avem deja al patrulea caz de febră tifoidă în spital care este achiziţionată de undeva... ultimul, din Pakistan, parcă şi cele trei precedente din Congo. Toţi sunt români care au călătorit pe acolo şi care nu s-au vaccinat“, a afirmat medicul.

Ce este febra tifoidă

Potrivit Societății de Medicină de Voiaj, febra tifoidă este o boală infecţioasă acută, cu evoluţie potenţial severă, cauzată de Salmonella typhi. Bacilul tific este o bacterie care infectează numai omul. Sursa infecţiei este reprezentată de pacient (în timpul bolii acestuia, în convalescenţă sau purtătorul biliar sănătos). Infecţia se transmite prin consum de apă sau alimente contaminate.

Cazurile severe se caracterizează prin febră care debutează treptat, cefalee, stare alterată, anorexie şi insomnie. Constipaţia este mai frecventă decât diareea la adulţi şi la copiii mai mari. Fără tratament, boala progresează cu febră înaltă (39-40 grade Celsius) persistentă, simptome digestive şi uneori pneumonie. Până în 50% din cazuri apare o erupţie, mai bine vizibilă pe pielea de culoare deschisă. Petele sunt dispuse mai ales pe trunchi. În a treia săptămână de boală, în absenţa tratamentului, pot apărea complicaţii, dintre care unele pot fi fatale: perforaţii digestive, peritonită, hemoragii. Aproximativ 2%-5% dintre bolnavi devin purtători cronici, la care bacteria persistă în tractul biliar după dispariţia simptomelor clinice. După Al Doilea Război Mondial, febra tifoidă a fost eradicată în întreaga Europă. Acum nu vorbim decât despre cazuri sporadice.

12.000 de lei pentru 5 zile de tratament în spital

Pentru că vorbim despre o afecțiune care ar putea fi prevenită prin vaccinare, este firesc să ne întrebăm câți bani sunt necesari pentru spitalizarea și tratamentul unei persoane bolnave. Bani care se strâng din impozitele pe care le plătim cu toții.

Dacă vorbim despre o formă ușoară, tratamentul în sine nu costă cine știe ce. Antibioticele care se dau nu sunt foarte scumpe. Acționează pe Salmonella typhi, dar sunt relativ ieftine: ampicilină, biseptol, tetraciclină... nu costă cine știe ce. Dacă intru pe net să văd cât costă pastila de biseptol, aceasta este la alt preț față de prețul la care cumpără spitalul. Pentru că le cumpărăm prin licitație și la prețuri mai mici. Noi, de exemplu, cumpărăm pastila de ampicilină cu 50 de bani. Evident, dacă pacientul are o formă severă și complicații, atunci costurile cresc exponențial“, a precizat, pentru „Adevărul“, Cătălin Apostolescu, managerul Spitalului „Matei Balș“ din Capitală.

Tratamentul este decontat în totalitate de către CNAS. „Noi decontăm serviciile medicale și medicamentele pe care spitalul le consumă pentru tratamentul unui pacient, indiferent de afecțiune. Decontăm pe caz rezolvat. Asta înseamnă totalitatea cheltuielilor pentru a rezolva o problemă de sănătate. Spitalul ne dă CNP-ul pacientului pentru care cere decontarea, iar Casa de Sănătate face plata“, a explicat, pentru „Adevărul“, Cristina Călinoiu, purtătorul de cuvânt al CNAS. Deconturile se fac lunar. „Spitalul raportează lunar la Casă serviciile oferite cetățenilor care sunt incluse în pachetul de servicii și Casa le plătește”, a mai precizat Cristina Călinoiu.

Prin urmare, dacă tratamentul este unul relativ ieftin, nu același lucru l-am putea spune despre ziua de spitalizare. La Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș“, de exemplu, o zi de spitalizare costă 2.200 de lei. „La această sumă se adaugă costul analizelor și tratamentul pe care îl primește pacientul în funcție de afecțiune. Dacă am avea un pacient cu febră tifoidă internat 5 zile, să zicem, costurile ar ajunge undeva la 12.000 de lei. Vorbim însă despre cazuri care nu sunt complicate“, a mai precizat dr. Cătălin Apostolescu.

Ce intră în această sumă? „Apă, electricitate, canal, mâncare, salariile medicilor, ale asistentelor, ale infirmierelor, să nu creadă nimeni că ziua de spitalizare se calculează ca ziua hotelieră“, a mai spus managerul Spitalului „Matei Balș“. „Fiind o boală preventibilă prin vaccinare, și nu ar trebui să avem astfel de cazuri“, este de părere acesta. Și, spunem noi, nu ar trebui să plătim pentru ele.

Costul vaccinului

Cât costă vaccinul? De exemplu, dacă îl cumperi din farmacie, acesta depășește cu puțin 100 de lei. Dacă alegi să te vaccinezi la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“, vei plăti 135 de lei. Nu-i un capăt de țară comparativ cu prețul spitalizării în caz de îmbolnăvire.

Vaccinarea împotriva febrei tifoide nu este obligatorie pentru persoanele care călătoresc în străinătate. Este, însă, recomandată când sunt vizitate zone unde infecţia este endemică, mai ales când se călătoreşte în localități mici, în arii rurale aflate în afara rutelor turistice, unde alimentele şi apa ar putea fi contaminate.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite