conferințe - ultimele știri
În perioada 18–20 mai, vor fi prezenți pe scena Ateneului Român, la cea de-a șaptea ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim", Alexandru N. Stermin, Catherine Nixey, Victor Ieronim Stoichiță, Cristian Mureșan, Gabriel Liiceanu, alături de partenerii lor de dialog.
Începând cu luna martie, un grup eterogen format din coregrafi, artiști vizuali, filosofi, psihoterapeuți și experți în neuroștiință explorează tema rădăcinilor și legătura dintre microcosmos și macrocosmos, prin intermediul cercetării coregrafice ROOTS, care se va desfășura la AREAL.
Opera Națională București încheie ediția din 2023 a ciclului de conferințe „Scena Gândirii” cu un eveniment special, dedicat Zilei Naționale, care îl va avea ca invitat pe Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop.
Duminică, 3 iulie, de la ora 13.00, teatrologul Octavian Saiu va prezenta volumul de autor "Arta de a fi spectator", publicat la Editura Nemira, în Colecţia Yorick, din care vă prezentăm fragmente, în avanpremieră. Profesorul şi criticul de teatru su...
Accidentele vasculare cerebrale (AVC) reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel global, iar foarte importantă este identificarea din timp a simptomelor. Acesta este motivul pentru care meidcul neurolog Violeta Şapira, de la Galati, a decis să s...
Sâmbătă, 4 iunie 2022, scriitoarea japoneză Yoko Tawada îşi aşteaptă cititorii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XV-a, ediţie care are ca invitat de onoare Japonia.
Humanitas şi Humanitas Fiction vă aşteaptă la Bookfest 2022, ediţia XV-a, în perioada 1–5 iunie, cu evenimentele editoriale ale ultimelor luni, noi titluri de autori români şi străini, publicate în îndrăgitele colecţii de istorie, memorii-jurnale, es...
Editura Polirom participă în perioada 1-5 iunie 2022 la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XV-a, cu peste 1.000 de titluri la reducere. Bookfest 2022 va avea loc în pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, iar i...
Un eveniment la care sunt aşteptaţi în primul rând dascălii care vor să descopere noi metode de a le fi alături şi a-şi inspira elevii pe parcursul anilor de şcoală va fi organizat pentru prima dată la Slatina. Lista invitaţilor este deosebită.
Ediţia a cincea a conferinţelor „Despre lumea în care trăim”: noul Putin, bătrânul furibund; un experiment sovietic, Regiunea Autonomă Maghiară; omul, cea mai de succes specie de pe Pământ; ce ştiu neuroştiinţele despre durere; destinul ca partitură...
Desfăşurate vreme de trei zile, între 23 şi 25 iunie, în Aula Magna a Universităţii de Vest, Conferinţele Dilema veche, poposind pentru prima dată la Timişoara, au testat cu succes, în condiţii caniculare, propriul format de maraton cultural în faţa ...
„Navigând prezentul: Seria de discuţii artistice”, în viziunea contemporanilor din România şi Suedia
Startul seriei online de discuţii artistice româno-suedeze pe teme referitoare la arta vizuală contemporană, „Navigând prezentul: Seria de discuţii artistice”, se va da pe pagina Facebook a ICR Stockholm, joi, 25 februarie.
În Arhiepiscopia Târgoviştei, s-au desfăşurat, în perioada 19-20 ianuarie, conferinţele administrative lunare cu preoţii, prin intermediul platformei de comunicare ZOOM. Tema dezbătută a fost „provocări şi perspective în activitatea pastoral-misionar...
Thomas Ostermeier, Robert Lepage si Ivo van Hove sunt printre invitatii lui Octavian Saiu în două conferinţe extraordinare la Tokyo Festival, care vor fi transmise din 24 noiembrie până pe 6 decembrie pe canalele online ale Tokyo Metropolitan Theatre...
Nu am şi nici nu îmi doresc să am acces la înaltele foruri de decizie politică nici pesediste, nici liberale. Nu dispun de ceea ce se cheamă „informaţii pe surse”....
Mircea Cărtărescu şi Horia-Roman Patapievici, psihiatrul german Manfred Spitzer, Germina Nagâţ, care a condus Direcţia de Investigaţii a CNSAS, Cristian Mureşan, expert în politici publice în domeniul energiei, Alexandra Martin şi Yuvraj Kalra, medic...
Conferintele BookLand au ajuns la a şasea ediţie, iar în premieră evenimentul se va derula anul acesta la Colegiul Naţional "Unirea".
În perioada 27-28 septembrie 2019, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, în colaborare cu Bucharest Science Festival, organizează “Zilele Ştiinţei la Planetariu”, eveniment de promovare a ştiinţei care se constituie într-o ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost clasificată, de către Shanghai Ranking's Global Ranking of Academic Subjects 2018, în Top 500 universităţi din lume, ca urmare a contribuţiilor ştiinţifice (articole publicate, participări la conferinţ...
O pleiadă de personalităţi marcante ale României: Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, Ionel Teodoreanu, Virgil Carianopol, Constantin Argetoianu, Panait Istrati, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Şerban Cioculescu, Eugen Lovinescu, Pamfil ...
Desfăşurate între 3 şi 7 aprilie, Conferinţele Dilema veche preiau şi dezvoltă conceptul Festivalului de ştiinţe umaniste, desfăşurat la Arad începând cu 2015 într-un format care propune publicului câte o temă fundamentală de dezbatere la fiecare edi...
La această a doua ediţie a conferinţelor Humanitas, desfăşurate la Ateneu, vor fi în centrul atenţiei provocările cu care se confruntă omenirea, scenarii posibile şi răspunsuri pe care le avem la îndemână. Invitaţi de la marile universităţi din Marea...
WhatsApp a început implementarea facilităţilor care permit comunicarea video a până la patru persoane prin intermediul camerelor telefoanelor mobile.
Volumul „Mintea absorbantă“ de Maria Montessori, publicat de Editura Vremea, adună conferinţele Mariei Montessori din timpul primului curs de pregătire pe care l-a ţinut la Ahmedabad, după exilarea sa în India, care a durat până la sfârşitul celui de...
Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici au deschis, sâmbătă, conferinţele „Despre lumea în care trăim”, organizate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte. Cei doi au vorbit despre „splendoarea Europei”, făcând o incursiune în izvoarele culturii europen...
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca organizează luni, 22 ianaurie, prima conferinţă dintr-un şir de evenimente dedicate principalelor momente, personalităţi şi idei care au contribuit la realizarea Unirii de la 1918.
Pe masa aleşilor municipali au apărut microfoane pentru ca intervenţiile fiecărui ales să poată fi mai bine auzite dar şi înregistrate cu ajutorul softului sistemului audio.
Evenimentul la care vor lua parte elevi de la liceele din municipiu va avea loc săptămâna viitoare, la Consiliul Judeţean Vrancea.
Marţi seară, la Muzeul Colecţiilor de Artă, a avut loc o discuţie între poeta Ana Blandiana şi pictorul Ştefan Câlţia din structura expoziţiei „Obiecte grăitoare”. Evenimentele care se desfăşoară în acest cadru sunt, după cum a spus pictorul, „invita...
Dezbateri, lansări de carte, conferinţe, personalităţi şi trupe de primă mână vin în Festivalul „Dilema veche“, care debutează vineri la Alba Iulia, sub semnul sloganului „Noi suntem ceilalţi”.
Moderatorul conferinţelor de la Sibiu, din Festivalul de Teatru, este Octavian Saiu. Teatrologul şi-a lansat şi cartea "Teatrul la persoana I". Scriitorul şi criticul de teatru a moderat, în perioada festivalului (9-18 iunie), unele dintre cele mai i...
Miercuri, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu găzduieşte o nouă întâlnire în cadrul evenimentului lunar „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu”. Invitatul acestei întâlniri este Andrei Pleşu, care va discuta pe tema „Ce...
Primul an academic al seniorilor înscrişi la Universitatea Vârstei a Treia se apropie de sfârşit şi, după cum se obişnuieşte, reprezentanţii Universităţii ”Dunărea de Jos” organizează un moment festiv....
Organizatorii Business Days au făcut o radiografie a mediului economic din regiune. Specialiştii susţin că în zonă lipseşte spiritul asociativ şi toată lumea este resemnată în faţa lipsurilor generate de sărăcie. Alarmant este că, potrivit unui studi...
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită vineri, 23 septembrie şi sâmbătă, 24 septembrie 2016 să luaţi parte la programul Nocturnă muzeală, când sediul central şi muzeele-satelit vor fi deschise până la orele 22.00....
Cum a
evoluat inteligenţa umană de-a lungul timpului. De ce suntem mai
deştepţi decât bunicii noştri
Fiecare generaţie înregistrează un scor al coeficientului de inteligenţă mai mare decât al generaţiei anterioare. De ce? Răspunsul la întrebare este ideea centrală a cercetătorilor filosofului James Flynn. Acesta consideră că factorii de mediu ar ju...
Luni, 20 iunie 2016, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, va avea loc dezbaterea „Philosophy: Necessity or Luxury?/Filosofia: Necesitate sau Lux?“, la care sunt invitaţi filosoful Kit Fine, profesor la New York University, şi profesorul Mircea Du...
Tinerii din Bucureşti au la dispoziţie, pentru cinci zile, conferinţe practice gratuite în care sunt invitaţi să îşi descopere vocaţia şi să găsească soluţii pentru viitorul profesional. BookLand Evolution este un proiect cultural care aduce în faţa ...
Cum erau strecurate „şopârlele“ în versurile şi filmele artiştilor români, care este, cu adevărat, „vasta şi glorioasa moştenire culturală“ pe care comunismul a lăsat-o României - sunt câteva din temele dezbaterilor dedicate cenzurii în muzică, film ...
Oana Petruş şi Vlad Ciurca, doi antreprenori din Cluj, aduc la Cluj câteva dintre numele importante din IT-ul mondial la Techsylvania, cel mai mare eveniment internaţional de tehnologie şi inovaţie din Transilvania. Manifestarea va debuta sâmbătă, 6 ...
Ediţia aniversară “25 de ore de teatru non-stop” va avea loc la Sibiu în 25-26 aprilie. Companii din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Craiova, Sibiu vor performa alături de nume deja cunoscute ale scenei româneşti, ca Ioan Gyuri Pascu sau Ada Milea.
Pentru cei care îşi doresc performanţă în afaceri sau dezvoltare personală în cariera managerială, McCann WorldGroup România şi Thiess Holding lansează McCann / Thiess Conferences – o serie de conferinţe pe teme de leadership, educaţie, sport şi inov...
În perioada 2-5 decembrie, liceenii băcăuani sunt aşteptaţi să ia parte la conferinţele "BookLand Evolution", ce au loc în cadrul unui proiect cultural care încurajează performanţa şi promovează adevarătele valori în rândul tinerilor.
Vineri, în Bucureşti şi în alte 15 oraşe din România va avea loc „Noaptea Cercetătorilor“, un eveniment dedicat celor care iubesc ştiinţa şi vor să descopere ce se ascunde în spatele unor experimente şi cercetări ştiinţifice....
Luni, 22 septembrie, a început ce de-a doua ediţie a Bucharest Science Festival, eveniment în cadrul căruia cei interesaţi pot afla cele mai ascunse secrete ale Universului. Pe durate celor şapte zile de eveniment, doritorii pot lua parte la demonstr...
Tinerii care au între patru şi şapte ani de experienţă în câmpul muncii şi care investesc constant în dezvoltarea lor personală şi profesională pot participa în perioada 21-22 iunie la cea de-a treia ediţie a proiectului Think Leadership.
Vaticanul a început pe 22 aprilie o serie de ceremonii liturgice, întâlniri şi conferinţe de presă care preced ceremonia oficială din 27 aprilie de canonizare a doi suverani pontifi: Ioan al XXIII-lea (1958-1963) şi Ioan Paul al II-lea (1978-2005), i...
Liceenii din Bucureşti sunt aşteptaţi de luni să ia parte la conferinţele practice BookLand Evolution, un proiect cultural care încurajează performanţa şi promovează adevăratele valori în rândul tinerilor.
Este a cincea ediţie a TEDx Bucharest în care vocile unor oameni străluciţi se aud, de data asta, pe scena de la Auditorium Pallady din Bucureşti. Sute de persoane s-au strâns sub acelaşi acoperiş pentru a absorbi idei noi şi experienţe motivaţionale...
Festivalul Respir Shakespeare, ajuns la a IV-a ediţie, se va desfăşura în perioada 6-9 noiembrie 2013, atât pe scena de la Muzeul Tăranului Român, cât şi în amfiteatrele Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, prin spectacole, lansări ...
Societatea Medicilor de Familie Brăila, organizează pentru al IX-a an consecutiv Conferinţa “Medicina de Familie – prima linie în asistenţa medicală”. Evenimentul profesional-ştiinţific, creditat de Colegiul Medicilor din România (19 ore EMC), unde t...
Trei scene oarecare, alese la întâmplare dintre miile care se petrec în fiecare zi în România. La una dintre ele am fost martor fără voie, celelalte mi-au fost povestite de către actori în rolurile principale.
Peripatetica, chiar dacă nu-şi propune o întoarcere la vechii greci, vrea sa păstreze conceptul de călătorie în lumea ştiinţelor şi artelor.
Discretul Grup Bilderberg trece acum printr-o transformare majoră, în urma căreia se va rebrandui sub sigla Google, alături de alte reţele majore, informează „Infowars“.
Ateneul Român este una dintre cele mai frumoase construcţii din Bucureşti, şi chiar din România, şi una dintre clădirile în care, de-a lungul timpului, au ţinut conferinţe şi au cântat oameni importanţi ai vremurilor. Bijuteria arhitecturală respiră ...
În această seară, începând cu ora 18.00, la Teatrul Naţional, este programată ceremonia de deschidere pentru a XVII-a ediţie a Congresului Internaţional de Comunicări Ştiinţifice pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti ”Marisiensis” 2013, cea ma...
Aproximativ 170 de preoţi au fost prezenţi, astăzi, la conferinţa pastoral – misionară a preoţilor din Protoieria Târgu Jiu Nord, care a avut loc la Casa Armatei.
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a avut o intervenţie în faţa unor bancheri din New York cu prilejul unei conferinţe private. Sarkozy le-a vorbit despre criza din Europa, dar şi despre aspiraţiile sale la „o viaţă nouă", la cinci luni după c...