Disperarea părinţilor a căror fiică a dispărut fără urmă acum 4 ani: „Nu vrem decât să ştim ce s-a întâmplat cu ea“
0Autorităţile competente se bâlbâie din 2013 într-un dosar legat de dispariţia unei adolescente de 16 ani care avea o relaţie sentimentală cu un cunoscut medic din Bârlad. Părinţii fetei fac eforturi disperate pentru a afla ce s-a întâmplat cu copilul lor.
Pe 5 martie 2017, se împlinesc patru ani de când Adriana Motaş, o elevă în clasa a X-a la un liceu din Bârlad, a dispărut fără urmă, în acest caz fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. În tot acest timp, părinţii fetei au înaintat nenumărate memorii, la absolut toate instituţiile abilitate, solicitând urgentarea cercetărilor şi aflarea adevărului despre fiica lor.
Anul trecut, dosarul a ajuns pentru verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, de unde a fost retrimis la parchetul competent din Vaslui cu precizări clare. „Dosarul a fost restituit Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Vaslui cu o serie de măsuri concrete stabilite pentru urgentarea cercetărilor, ţinându-se cont de recomandările instanţei (care a dispus refacerea urmăririi penale - n.r.). În plus, s-a comunicat procurorilor din Vaslui un termen orientativ pentru finalizarea cercetărilor pentru începutul anului 2017“, anunţa în septembrie 2016 procurorul Iulian Ispir, responsabil mass-media din cadrul PCA Iaşi.
Deşi au trecut aproape două luni din an, termenul orientativ nu a fost îndeplinit, dosarul nefiind încă soluţionat. În faţa acestei situaţii, tatăl Adrianei Motaş a încercat din nou să ajungă în audienţă la conducerea Parchetului din Vaslui. În ziua programată pentru audienţă, bărbatul a fost anunţat după mai multe ore de aşteptare că nu poate fi primit de nimeni din conducere.
Soluţie de clasare infirmată
„Suntem minţiţi şi purtaţi pe drumuri de atâţia ani de zile. De ce nu vor procurorii să afle adevărul? Nu vrem nimic altceva decât să ştim ce s-a întâmplat cu fiica noastră“, afirmă Costel Motaş, tatăl fetei.
Într-un răspuns furnizat cotidianului „Adevărul“, oficialii PT Vaslui anunţă că nu există niciun suspect în acest acest caz şi că „în cauză se efectuează cercetări sub suspiciunea săvârşirii infracţiunii de omor“. Procurorii din Vaslui au dat o soluţie de clasare motivând că sunt indicii că minora ar fi în viaţă. În susţinerea deciziei, au indicat trei martori care ar fi văzut-o pe Adriana după data dispariţiei, fără ca aceste afirmaţii să fie probate în vreun fel.
O altă probă indicată de procurori în decizia de clasare a fost un SMS pe care minora l-ar fi trimis iubitului ei după două săptămâni de la data oficială a dispariţiei, în care i-ar fi spus că ar fi la Bucureşti. În urma verificărilor, s-a stabilit că expeditorul mesajului este incert, că textul a fost trimis de pe o cartelă cumpărată în decembrie 2012 şi folosită o singură dată, doar pentru respectivul SMS.
Convinşi că fiica lor a fost omorâtă, părinţii fetei au făcut plângere împotriva soluţiei. „Soluţia de clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor este neîntemeiată, deoarece probatoriul nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că asupra minorei nu a fost săvârşită nici o acţiune specifică infracţiunii de omor...“, au arătat judecătorii Tribunalului Vaslui în motivarea deciziei privind refacerea anchetei în acest caz.
Medicul suspect şi mărturia incoerentă
Principalul personaj legat de adolescenta, care avea 16 ani la data dispariţiei, este un medic din Bârlad pe nume Octavian Marcu, cu care tânăra a avut o relaţie sentimentală. În timpul cercetărilor, doctorul a picat testarea poligraf la întrebarea referitoare la omor. La audieri a oferit declaraţii bizare: a afirmat că a avut de gând să plătească pe cineva pentru a scăpa de fată, însă nu şi-a dus planul la îndeplinire. Ulterior, a spus că ar fi luat-o pe adolescentă de la liceu în ziua dispariţiei şi că a predat-o, la ieşirea din Bârlad, unor indivizi care aveau un BMW negru. Apoi a declarat că nu se mai poate face nimic pentru fată. Ulterior, a revenit asupra tuturor declaraţiilor, spunând că a fabulat şi nimic din ceea ce a afirmat nu este adevărat, motivând că este labil psihic.
Mai puteţi citi şi:
Recompensă de 2.000 de euro pentru adolescenta dispărută în cazul medicului bârlădean Octavian Marcu