ISU a retras pompierii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara: S-ar diminua considerabil capacitatea de intervenţie aferentă Detaşamentului 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii promit să revină periodic pentru verificări la spitalul de la Pădurea Verde
Pompierii promit să revină periodic pentru verificări la spitalul de la Pădurea Verde

În urma criticilor venite din partea lui Raed Arafat, care considera că e inacceptabilă solicitarea managerului spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Cristian Oancea, care a cerut un echipaj de pompieri, de teama unui incendiu, ISU Timiş a retras echipajul din curtea spitalului.

Iniţial, autospeciala cu spumă şi apă, cu trei pompieri militari, care a fost trimisă , joi, să vegheze la spitalul de la Pădurea Verde, a fost înlocuită cu o maşină mai mică de intervenţie de la ISU. În cele din urmă şi această maşină a fosr retrasă. 

Având în vedere că unitatea sanitară se află la o distanţă de 2 kilometri de cea mai apropiată subunitatea de pompieri, echipajele de pompieri pot asigura un timp de răspuns scăzut, au transmis cei de la ISU Timiş. 

,Prin dislocarea permanentă a unei autospeciale de stingere din dotarea unităţii noastre, s-ar diminua considerabil capacitatea de intervenţie aferentă raionului Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, care include un număr de 17 UAT-uri şi o populaţie de 248.825 de locuitori. De asemenea, având în vedere faptul că în ultima perioadă numărul misiunilor Inspectoratului pentru Siutaţii de Urgenţă ,Banat al judeţului Timiş este într-o permanentă creştere, determinate în mod special şi de situaţia epidemiologică de la nivelul judeţului nostru, s-a dispus ca măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor la unitatea sanitară să se asigure din subunitate”, a transmis Elena Megherea, purtătorul de cuvânt a ISU Timiş.  

Pompierii continuă să asigure suport unităţilor sanitare prin misiuni de recunoaştere zilnice prin care echipajele de pompieri vor efectua instruiri cu personalul medical, recunoaşteri şi verificări privind securitatea la incendiu, în mod special pe secţiile de terapie intensivă, pentru a preveni producerea unui incendiu, au mai transmis cei de la ISU Timiş. 

Vă mai recomandăm:

Arafat, reacţie dură după ce spitalul din Timişoara a fost vegheat de ISU: Nicăieri în lume nu există să păzeşti o clădire cu o maşină de pompieri

Reacţie promptă la ISU. O autospecială cu apă şi spumă cu un echipaj format din trei pompieri a ajuns în curtea spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite