De unde vin ţepele cu joburi. Află ce metode folosesc escrocii pentru înşelăciunile cu locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi oameni au ajuns să ceară sprijinul poliţiştilor după ce au muncit peste graniţă şi nu au fost plătiţi. Ultimele victime, 30 la număr, au muncit trei luni în condiţii grele în Grecia, dar nu au văzut niciun ban.

În goana după un trai cât mai bun, tot mai mulţi locuitori din judeţul Timiş au ajuns să aibă de suferit după ce s-au lăsat duşi peste graniţă în căutarea unor locuri de muncă „de vis”. Sub pretextul unor salarii chiar şi de patru ori mai mari decât în România, victimele ajung să muncească mai multe luni în condiţii grele, dar să nu vadă decât o mică parte din banii promişi, asta pentru că atât ei, cât şi angajatorii, ajung să fie înşelaţi de intermediar.

Procedura legală

„Sunt reclamate numeroase înşelăciuni, dar cercetările sunt greoaie, mai ales că cel acuzat e de multe ori dispărut de la domiciliu. Într-o mare parte a cazurilor e nevoie să cerem mandate europene de arestare”, a explicat Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş, motivul pentru care cei escrocaţi ajuns să aştepte luni bune, iar în unele cazuri chiar şi ani, până când prejudiciul este recuperat. În plus, în momentul în care escrochul este prins, acesta este judecat şi doar pe urmă poate fi obligat să plătească salariile restante.

Ultimul caz din judeţul Timiş s-a înregistrat chiar ieri, când Alexandru Şerban, de 51 de ani, a fost prins în timp ce se ascundea de mai bine de un an într-un sat izolat din judeţ. Bărbatul era căutat în toată Europa după ce şi-a amăgit 30 de consăteni cu locuri de muncă bine plătite în Grecia. Consătenii au fost cei care au făcut împrumuturi la bancă pentru a-şi putea permite deplasarea în Grecia, unde au muncit trei luni pe o fermă. Înţelegerea era ca angajatorul grec să livreze salariile intermediarului, care după reţinerea unui comision să le înmâneze banii angajaţilor. Alexandru Şerban s-a lăcomit şi a dispărut cu banii după numai o lună. Bărbatul de 51 de ani a fost arestat pentru 30 de zile, dar el le-a spus poliţiştilor că nu are banii, pentru că „i-a băut”. Singura şansă a victimelor este să apeleze la instanţă.

Probleme şi la firmele serioase

Şi companiile serioase care se ocupă de recrutarea de personal pentru locuri de muncă în străinătate se plâng de loviturile de imagine date de ţeparii de pe piaţă. „Oamenii ajung foarte temători şi de multe ori refuză posturile care sunt prea bine plătite, tocmai pentru că le e teamă să nu fie o înşelătorie”, a spus Margareta Hauft, reprezentanta uneia dintre cele mai mari firme din domeniu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite