Bunic ucis de nepot de faţă cu trei poliţişti. Filmul atacului, descris pas cu pas de către procurori

0
Publicat:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat dosarul crimei de la Bosanci. În rechizitoriul de trimitere în judecată se arată că bunicul de 87 de ani a fost ucis de nepot de faţă cu trei poliţişti, nu cu doi, aşa cum se cunoştea iniţial.

Momentul in care criminalul este imobilizat de poliţişti FOTO: Oana Şlemco
Momentul in care criminalul este imobilizat de poliţişti FOTO: Oana Şlemco

Potrivit anchetatorilor, pe 27 octombrie, victima şi agresorul, care locuiau în imobile diferite, dar în incinta aceleiaşi curţi, s-au certat. Nepotul nu voia să-i lase pe muncitorii Primăriei Bosanci să toarne beton în dreptul casei.

 „În declaraţia pe care a dat-o în cadrul anchetei penale martora a susţinut că victima i-a relatat că inculpatul a împiedicat niște muncitori să toarne beton în dreptul casei lor, i-a reproşat victimei că nu este casa sa, iar în acea zi va trimite pe victimă la „Dumnezeul ei” (cu precizarea că victima era de confesiune religioasă diferită de fiica şi nepotul său)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către procurori.

Polițiștii au ajuns după aproape două ore de la apel

Bătrânul l-a contactat pe primarul comunei, Neculai Miron, şi i-a cerut ajutorul. Primarul l-a sunat pe un agent de poliţie, i-a relatat cele întâmplate şi i-a cerut să intervină. Apelul a fost efectuat la ora 12.37.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului abia la ora 14.30 întrucât agentul de Poliţie contactat de primar nu a putut ajunge şi a cerut sprijinul unui coleg. Acesta din urmă susţine că l-a sunat pe primar şi i-a cerut numărul de telefon al victimei, însă primarul i-ar fi dat numărul după aproximativ două ore. Apoi, agentul de poliţie care a fost de acord să intervină a sunat, la rândul său un coleg pentru a-l însoţi, care era în municipiul Suceava.

S-a reţinut şi faptul că agentul de poliţie l-a contactat telefonic, la ora 13:19, pe colegul său din echipa operativă din ziua respectivă relatându-i despre acest incident şi solicitându-i să vină la fața locului. La momentul respectiv,  agentul principal de poliţie din echipa operativă se afla în municipiul Suceava împreună cu un coleg, pentru a rezolva probleme de serviciu la sediul I.P.J. Suceava. După convorbirile telefonice indicate anterior, cei doi lucrători din echipa operativă s-au deplasat cu autospecialele de serviciu spre locul indicat, unde au ajuns în jurul orei 14:30 cu aproximaţie”, au transmis procurorii.

S-a enervat și a decis să se răzbune

Între timp, primarul, victima, mama agresorului şi concubinul acesteia s-au întâlnit în zona magazinului veterinar din sat, la câţiva metri de casa agresorului. La un moment dat, la faţa locului au ajuns trei poliţişti, iar între timp primarul a plecat la primărie.

Deranjat de faptul că bunicul său a solicitat ajutorul lucrătorilor de poliţie pentru un conflict inexistent în opinia sa, nepotul s-a enervat şi a luat hotărârea de a se răzbuna. S-a înarmat cu două cuţite şi a pornit în fugă spre grupul care se afla pe drumul public, parcurgând o distanţă de aproximativ 125 de metri.

Deplasarea în fugă a inculpatului cu un cuţit ţinut în mână deasupra capului a fost observată de muncitorii care lucrau în apropierea casei sale şi, deşi unul dintre aceştia a încercat să le atragă atenţia poliţiştilor, strigătele sale nu au fost auzite din cauza distanţei mari şi a zgomotului mare produs de un utilaj aflat în stare de funcţionare pe şosea.

Faţa tăiată a poliţistului care a încercat să-l oprească pe atacator FOTO: Oana Şlemco
Faţa tăiată a poliţistului care a încercat să-l oprească pe atacator FOTO: Oana Şlemco

Preocupaţi fiind de discuţia pe care o purtau, nici victima, dar nici celelalte persoane din apropierea sa nu au observat din timp deplasarea inculpatului, sesizând prezenţa acestuia abia când inculpatul se afla la aproximativ 4-6 metri distanţă de ei”, se mai arată în comunicatul transmis de procurori.

Prima persoană care s-a confruntat cu agresorul este un agent de poliţie pe care acesta l-a tăiat pe faţă. Poliţistul a scăpat cu viaţă, dar a rămas cu o cicatrice care îi va reaminti acest episod.

Imediat după ce l-a tăiat pe poliţist, agresorul s-a năpustit asupra bunicului său pe care l-a înjunghiat de faţă cu oamenii legii.

Trupul neînsufleţit al victimei FOTO: Oana Şlemco
Trupul neînsufleţit al victimei FOTO: Oana Şlemco

Inculpatul a ajuns imediat în spatele victimei şi a lovit-o pe aceasta cu unul dintre cuţite în zona spatelui, după care i-a aplicat şi alte lovituri cu cuţitele din spate tot în spate, profitând de incapacitatea acesteia de a se apăra de loviturile sale. În acest moment al incidentului, doi agenți de poliție au scos pistoalele din toc şi au tras focuri de armă asupra inculpatului pentru a-l determina să înceteze actele de violenţă asupra victimei. Un agent de poliţie a tras două focuri de armă, iar celălalt a tras un singur foc de armă. Două dintre aceste focuri de armă l-au nimerit pe inculpat, unul în coapsa stângă, iar altul în glezna piciorului drept, determinându-l pe acesta să înceteze violenţele asupra victimei şi conducând totodată la căderea inculpatului în genunchi pe partea carosabilă a şoselei. În continuare, cei trei poliţişti au procedat la imobilizarea şi încătuşarea inculpatului”, au transmis anchetatorii.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite