Video Satul maramureșean strămutat la poale de Carpați, de vânzare. Licitația o face celebra casă Sotheby's VIDEO
0Cinci construcții tradiționale maramureșene, strămutate la poalele sudice ale Carpaților Meridionali, în Oltenia, pentru a fi recondiționate și integrate în circuitul turistic, sunt scoase la vânzare.
Micuțul sat maramureșean din Oltenia, unic în România, ca intenție și execuție, se află la poalele masivului Cozia, în Berislăvești, Vâlcea, fiind cunoscut sub numele de Satul Albastru sau Satul Albastru și Origini. A fost scos la vânzare prin Romania Sotheby's International Realty pentru 1,4 milioane de euro.
Este denumit sat întrucât aici au fost mutate din nordul țării, salvate de la pieire și aduse pe meleagurile Vâlcii patru vechi case tradiționale și un hambar, șură care a devenit han pentru turiști. Mai corect spus „Albastru și Origini” este „satul din sat”.
Un amplu proces a implicat demontarea clădirilor bucată cu bucată și reconstituirea în noul lor cămin din Vâlcea. Toate clădirile au peste 150 de ani vechime și dincolo de stilul lor eclectic tradițional – contemporan, șochează atât prin arhitectura nespecifică locului, prin designul de interior care îmbină vechile țesături românești autentice cu antichități franțuzești și piese de mobilier sau decorațiuni realizate de meșteri locali, cât și prin confortul sporit pe care-l oferă (video).

Povestea „Albastru și Origini” a început la poalele sudice ale Carpaților Meridionali în urmă cu cinci ani. A fost nevoie de mai bine de patru ani pentru ca satul să dea viață visului unei familii de români reîntoarsă în țară de peste hotare și să intre în circuitul turistic.
Proprietatea de 14.000 de mp de la poalele Masivului Cozia
Sătucul maramureșean din Oltenia, construit în mijlocul unei livezi de pruni, beneficiază de un teren de 14.000 de mp. Cele patru case și hambarul au aproximativ 700 mp construiți, fiecare construcție are mansardă și în total dispun de 16 camere, dintre care 10 dormitoare și restul băi. Complexul turistic are o capacitate de 18 locuri.
Numele proprietății vine de la albastrul electrizant care se regăsește pe fațada clădirilor, dar și pe cerul de deasupra, precum și de la dorința proprietarilor care au locuit mulți ani în Franța de a se întoarce la origini.
Fiecare casă a fost botezată și deține câte un spațiu de zi, o sobă pe lemne și baie cu duș, pe lângă cele două dormitoare disponibile. Dintre toate, Casa Zori de Zi a fost gândită pentru o familie cu mulți copii, având un dormitor matrimonial și unul cu patru paturi individuale, în timp ce Casa Amurg, Casa Rădăcini și Casa Origini au câte două dormitoare cu paturi matrimoniale. Hambarul este considerat inima „satului din sat”, iar din el nu lipsește masa construită dintr-o singură bucată de lemn.

Țesăturile de la străbunica alături de antichitățile franțuzești
„Proprietarii au pus în case țesături de la străbunica, antichități din piețele Franței și piese de mobilier sau decorațiuni făcute de mâini de artiști tineri sau artizani cărunți. Paturile sunt confortabile, dușurile au apă caldă la discreție, iar pe masa din hambar ajung produse de sezon de la fermierii sibieni din apropiere (pâinea și cozonacii se fac însă în casă)”, se specifică în descrierea făcută de compania prin care se vinde proprietatea.
Sătenii sunt și ei prezenți de mai multe ori de-a lungul anului pe proprietate, fiind nelipsiți de la culesul prunelor, cosit sau strânsul fânului, de la preparat zacuscă, dulceață, pus de murături sau făcut de țuică.
Nici de turiști nu s-a dus lipsă, deseori în acest sat scos la vânzare fiind organizate o serie de evenimente prin care se promovează „self discovery tourism”, fiind locul ideal pentru retreat-uri de yoga, tabere de e-bike, brunch-uri sau concerte în aer liber, după-amieze de olărit sau cine gourmet cu degustări de vin.

Cu toate acestea, proprietatea se pretează nu doar pentru cei interesați de turism, ci și pentru cei care vor o viață altfel, departe de tumultul urban și aproape de natură, susțin vânzătorii: „Frumusețea acestei proprietăți constă în flexibilitatea pe care o oferă - ea poate fi simultan cămin, investiție, business și casă de vacanță, nu cere o decizie, o etichetă, o renunțare ci doar dor de natură și viața simplă de altădată”.
Satul maramureșean din Oltenia se află la aproximativ 25 km depărtare de Râmnicu Vâlcea și 87 km de Sibiu, în apropierea stațiunii balneare Călimănești - Căciulata (mai puțin de 10km) de pe Valea Oltului și lângă Parcul Național Cozia.