Șofer de 19 ani mort pe DN1: oprise pentru că a lovit un câine

0
Publicat:

Un şofer în vârstă de 19 ani a murit, duminică noapte, după ce maşina acestuia, care era oprită pe marginea DN 1, a fost lovită de un alt autoturism. Tânărul oprise pentru că lovise un animal.

Ambulanță FOTO ISU
Ambulanță FOTO ISU

Un şofer de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, pe direcţia Braşov - Ploieşti, a oprit autoturismul parţial pe banda nr. 1, la km 87+400, în urma unei coliziuni cu un animal (posibil câine), moment în care maşina a fost acroşată de un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, conform IPJ Prahova.

În urma impactului, şoferul de 19 ani şi pasagera acestuia, de aceeaşi vârstă, au fost răniţi. Tânărul a murit ulterior la spital. Şoferul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite