De ce a fost trădat la Securitate partizanul Toma Arnăuţoiu de un fost coleg de şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 20 mai 1958, după mai bine de nouă ani în care încercaseră să-i lichideze pe fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi grupul lor de rezistenţă din comuna Nucşoara (judeţul Argeş), comuniştii reuşeau să-i prindă. Acest lucru a fost posibil din cauza trădării mai multor apropiaţi ai fraţilor Arnăuţoiu, în frunte cu un fost coleg de şcoală al lui Toma Arnăuţoiu.

Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. Grupul iniţial, format din 16 partizani, a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei.

Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu a predat timp de opt ani un curs privind rezistenţa anticomunistă şi a stat de vorbă de-a lungul anilor cu membri importanţi ai mişcării de rezistenţă de la Nucşoara. Cătălin Nedelcu ne-a relatat şi contextul în care au ajuns să fie prinşi Toma şi Petre Arnăuţoiu şi ceilalţi partizani în mai 1958.

profesor catalin nedelcu

„După ce şi-au găsit adăpost în comuna Corbi, în satul Poienărei Râpele cu Brazi, în 1952, Toma şi Petre Arnăuţoiu au dispărut din vizorul Securităţii. Timp de 3-4 ani nu au mai ştiut nimic de ei, ba chiar au apărut zvonuri că ar fi murit sau că ar fi reuşit să părăsească ţara. Însă, în 1956, au fost eliberaţi părinţii lor şi lăsaţi să locuiască într-o camera din fosta lor casă ce devenise post de miliţie. Li s-a instalat tehnică operativă şi au fost ascultaţi zi şi noapte. Până la urmă din frânturi de fraze au înţeles că băieţii sunt încă în viaţă şi undeva în zonă. Au început să o bănuiască pe Marina Chirca (n.r.- una dintre femeile care au sprijinit constant partizanii) şi atunci Securitatea a luat hotărârea să fie introdus în Nucşoara un securist, infiltrat ca magazioner la Slatina cu misiunea să le câştige încrederea surorilor Marina Chirca şi Ana Simion. Lucru care s-a şi întâmplat, şi în 1957 acest «Vasile Linie’» se infiltrase atât de bine încât a început să trăiască cu Ana Simion şi chiar să îi propună să se căsătorească cu el. Însă ea nu i-a mărturisit nimic din implicarea în aprovizionarea partizanilor. Atunci planul s-a dezvoltat şi mai mult, cei doi au plecat chipurile la Miercurea Ciuc la o rudă a iubitului ei şi pe drum au fost arestaţi în tren. Anchetaţi separat, s-au făcut mari presiuni asupra femeii, care a mărturisit că ea şi sora ei îi ajută pe partizani, dar nu cunoaşte locul unde sunt adăpostiţi, deorece legătura se făcea prin preotul Nicolae Andreescu din Nucşoara. Când i-am luat interviu Anei Simion am îndrăznit s-o întreb despre acest incident şi mi-a spus că ea ştia că era securist, că «avea călcătură de securist» şi nu a putut-o păcăli. Bineînţeles că nu a putut recunoaşte în faţa mea acest lucru. Securitatea s-a folosit de informaţia legată de preotul Andreescu şi în februarie 1958 l-a scos din zonă sub pretextul unei acţiuni de misionariat în Moldova. Partizanii nu trebuiau tulburaţi, nu trebuiau să ştie că preotul are probleme. A rezistat iniţial presiunilor securiştilor, dar s-a lăsat păcălit de introducerea în celulă a unui deţinut informator. I-a mărturisit câte ceva acestuia, apoi securiştii l-au pus faţă în faţă cu cele aflate şi a cedat. A mărturisit că unul dintre cei care aveau contact direct cu Toma şi Petre era Grigore Poinăreanu, un fost coleg de liceu al lui Toma. Fuseseră prieteni, camarazi de excursii şi de vânătoare“, precizează Cătălin Nedelcu.

Cum a fost recrutat de Securitate Grigore Poinăreanu

După cum precizează Aurora Liiceanu în lucrarea „Rănile memoriei: Nucşoara şi rezistenţa din munţi“ (Editura Polirom 2012), Grigore Poinăreanu era o persoană cunoscută organelor de Securitate; el mai fusese în atenţia acestora şi chiar folosit, deşi nerecrutat, în perioada 1952-1953. „Din cauza comportamentului său, considerat deviant, Securitatea s-a sesizat, adunând date importante care-l puteau incrimina, punându-l în situaţia de a fi şantajat. Referirile la personalitatea sa conţineau atribute negative – «era beţiv inveterat, homosexual, fără personalitate, şi cunoscut cu dese manifestări duşmănoase, dându-se chiar la acte de instigare publică. Ducea o viaţă de huzur, că îi plăcea viaţa desfrânată şi de petreceri, că era foarte comod». Totuşi, recrutarea lui Grigore Poinăreanu aducea unele avantaje care nu puteau fi neglijate. În primul rând, un altul care «să ducă» la grup nu exista. Apoi, timpul presa, reclamând mai degrabă o decizie, indiferent de reuşita ei, decât o latenţă a deciziei sau inacţiune. Şi, cel mai important lucru: Grigore Poinăreanu putea fi şantajat prin propriile slăbiciuni, prin ameninţări la adresa hedonismului şi libertăţii lui, atât de scumpe“.

Securitatea a descoperit rapid că Grigore Poinăreanu era într-adevăr ultimul care avea legături cu grupul partizanilor conduşi de fraţii Arnăuţoiu şi că acesta avea chiar un consemn – un cearşaf alb pe balcon, vizibil cu binoclul – pentru a avertiza în legătură cu pericolul, în cazul în care cineva din grup ar fi dorit să-l contacteze. Cu sprijinul lui Poinăreanu, organele de Securitate au dedus că grupul de partizani are ascunzătoarea aproape de locuinţa lui, din moment ce putea vedea balconul locuinţei lui cu binoclul, şi că poate ajunge cu uşurinţă la casa acestuia; de reţinut era şi faptul că grupul hotărâse ca legătura cu el să se facă numai la locuinţa şi în livada lui.

După ce a dat trei declaraţii la Securitate în perioada 17-19 martie 1958, Grigore Poinăreanu a semnat, pe 20 martie 1958, o declaraţie-angajament prin care recunoştea cu a avut legături cu fraţii Arnăuţoiu şi cerea să sprijine Securitatea pentru prinderea grupului de partizani anticomunişti.

Declaraţia apare în cartea scrisă de Ioana Voicu Arnăuţoiu, „Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei“ (Editura Vremea, 2009).

În declaraţia-angajament, Grigore Poinăreanu spune printre altele: „Am avut legături în perioada 1951-1958 cu bandiţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi Constantin Jubleanu sprijinindu-i cu alimente şi bani şi dându-le unele informaţii legate de securitatea lor pentru a nu fi prinşi de organele de stat, deşi cunoşteam că bandiţii au la activul lor crime şi jafuri pe care le-au comis în perioada în care din bandă făcea parte şi Marinescu în a cărui sarcină după spusele bandiţilor amintiţi mai sus erau puse.

În dorinţa de a mă reabilita prin prezenta declaraţie-angajament cer să mi se acorde posibilitatea de a aduce servicii în scopul prinderii bandei în cel mai scurt timp (1 Mai 1958)“.

În aceeaşi declaraţie-angajament, Grigore Poinăreanu mai scrie: „Odată cu aducerea la îndeplinire totală a prezentului angajament am asigurări totale din partea Organelor Securităţii Statului că voi fi absolvit de orice pedeapsă penală ţinându-se total secret cu privire la aportul meu cu privire la prinderea bandei“.

Marinache Gheorghe“ trece la acţiune

Momentul trădării, al înţelegerii dintre Grigore Poinăreanu şi agenţii Securităţii este clar rezumat în documentele Securităţii privind prinderea grupului de partizani: „În ultima parte a anchetei «Marinache Gheorghe» (n.r. - numele de cod pe care i l-a dat Securitatea) a declarat că el nu vrea să renunţe la libertate, la modul său comod de viaţă, că era dispus să ajute organele de Securitate la prinderea bandei, dar cerea să i se dea garanţia că după rezolvarea acestui caz va fi liber“.

După cum precizează profesorul de istorie Cătălin Nedelcu, „Grigore Poinăreanu a respectat întocmai angajamentul dat Securităţii. A fost presat pentru că partizanii aveau în intenţie, după dispariţia surorilor Marina Chirca şi Ana Simion, să fugă din ţară şi căutau să intre în posesia unor hărţi ale Iugoslaviei. Planul lor a fost simplu – la o întâlnire cu cei doi, Poinăreanu să aducă, ca de obicei, ceva de mâncare, dar şi nişte ţuică. În aceasta urma să fie puse somnifere puternice. În seara de 19 mai 1958, întâlnirea a avut loc la stâna lui Nicolae Ticu, zis Sorescu, ce se afla într-o grădină a lui Poinăreanu. Acesta a pus în aplicare planul Securităţii şi Toma şi Petre au băut şi au adormit“. Trupele Securităţii aşteptau undeva în preajmă şi au intervenit în dimineaţa zilei de 20 mai 1958, prinzându-l
pe Toma Arnăuţoiu. Fratele său Petre a reuşit să mai fugă câteva sute de metri, apoi a fost şi el prins. „Din păcate a spus imediat locul unde erau ascunşi ceilalţi – Tică Jubleanu şi Maria Plop cu Ioana, fetiţa de doi ani născută din relaţia Mariei cu Toma Arnăuţoiu. Deci n-au mai avut nicio şansă să se mai ascundă în altă parte. Au fost somaţi să coboare din bordeiul aflat în Râpele cu Brazi, Maria a acceptat în cele din urmă şi a coborât din bordei împreună cu fetiţa ei de doi ani. Tică Jubleanu nu a răspuns somaţiei şi a murit într-adevăr ca un erou. A luptat până la capăt. Aici sunt două versiuni – cea a securiştilor care au declarat că l-au ucis după un schimb de focuri insistent, în care au fost răniţi şi dintre ei. Şi mai este versiunea conform căreia Tică ar fi tras cu arma până a rămas fără cartuşe, dar pe ultimul l-a păstrat pentru sine. Oricare ar fi însă adevărul, mie mi-e clar că a murit ca un erou“, mai spune Cătălin Nedelcu.

Fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu au fost executaţi la Jilava, pe 18 iulie 1959. Bătută şi schinguită, mutată dintr-o puşcărie într-alta, Maria Plop s-a stins din viaţă în închisoarea de la Miercurea Ciuc, în 1962.

Toma avea mereu la rever o sticluţă cu otravă, ca să o înghită în caz că va fi prins“

toma arnautoiu in arest

Elena Ion Arnăuţoiu, sora celor doi partizani, Toma şi Petre, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ cum s-au cunoscut Grigore Poinăreanu cu fraţii ei.

„Poinăreanu a fost coleg de liceu şi prieten cu fratele meu Toma. Însă după nouă ani în care au fost împreună, i-a trădat pe fraţii mei. A avut un motiv foarte serios ca să facă aşa ceva.

Grigore şi fratele meu erau foarte buni prieteni. Nu ştiu dacă ştiţi, Grigore avea o soră care era căsătorită cu un ofiţer de infanterie. Sora lui Grigore a mers la un moment dat la Ministerul Apărării şi le-a cerut oficialilor de acolo să îl încadreze pe soţul său în armată. Iar cei din Capitală i-au spus că dacă îi dau pe fraţii Arnăuţoiu imediat îl încadrează pe soţul său.

Şi atunci sora lui Poinăreanu s-a dus la el şi i-a explicat situaţia. Iar Grigore Poinăreanu i-a spus că nu poate pur şi simplu să îi predea pe fraţii Arnăuţoiu ca să îi aresteze. Iar atunci sora lui Poinăreanu s-a gândit la o strategie: le-a promis fraţilor mei că se ocupă să le facă paşapoarte pentru ca ei să plece peste hotare, mai întâi în Iugoslavia şi apoi în Vest. Şi apoi au stabilit să le întindă o cursă la Poienărei. Treaba cu paşapoartele a fost o minciună. Cu două luni înainte să-i prindă pe fraţii mei, Poinăreanu semnase un angajament cu Securitatea. Fraţii mei şi alţi partizani se retrăseseră într-o grotă camuflată în satul Poienărei din comuna Corbi. Şi într-o bună zi, cel mai bun prieten al lor - acest Poienăreanu, i-a denunţat. Sub pretextul că le dă paşapoarte să plece peste hotare, a venit Securitatea, zeci de oameni, i-au chemat pe Toma şi Petre într-un loc la o stână şi le-au dat să bea ţuică amestecată cu narcotice. Toma a băut puţin şi imediat s-a ameţit.

Toma avea mereu la rever o sticluţă cu otravă, ca să o înghită în caz că va fi prins. Însă când s-a trezit dimineaţa, era ameţit şi l-au prins imediat. El s-a zbătut ca să nu se dea viu, s-a dat cu capul de pereţi şi de camion, însă până la urmă l-au urcat. Fratele cel mic Petre se ameţise şi el din cauza ţuicii cu narcotice. Dimineaţa, Petre a reuşit să fugă, a ajuns la Corbi, a trecut peste apă şi s-a ascuns undeva lângă mănăstire. Miliţienii l-au căutat cu câinii şi l-au găsit într-un luminiş, cu cureaua de la pantaloni strânsă de gât. Petre voia să se spânzure“, spuen Elena Ion Arnăuţoiu.

Elena Ion Arnăuţoiu, sora partizanilor Toma şi Petre Arnăuţoiu: „România nu trebuie să uite familia Arnăuţoiu şi ce a făcut ea pentru ţară în vremuri teribile“

elena arnautoiu foto catalin nedelcu

Elena Ion Arnăuţoiu, sora fraţilor Petre şi Toma Arnăuţoiu (executaţi în iulie 1959 la Jilava şi aruncaţi într-o groapă comună), a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre Grigore Poinăreanu, cel care i-a trădat pe fraţii săi şi despre finalul mişcării de rezistenţă de la Nucşoara.

Născută pe 12 aprilie 1919 la Nucşoara, Elena Ion Arnăuţoiu (99 de ani) locuieşte de câteva decenii la Câmpulung Muscel. A petrecut aproape şapte ani de închisoare în teribilele penitenciare comuniste, şi-a pierdut patru fraţi şi părinţii (mama sa a murit după 10 ani de închisoare), dar a supravieţuit. Am stat de vorbă cu doamna Elena Ion Arnăuţoiu şi am descoperit o personalitate tulburătoare, cu o memorie şi o luciditate impresionante. O eroină care a trecut prin multe drame familiale dureroase, însă care nu s-a lăsat doborâtă vreodată. În luna noiembrie, Elena Ion Arnăuţoiu a mai trecut printr-o dramă: băiatul său s-a stins din viaţă. Pe parcursul interviului realizat, doamna Arnăuţoiu s-a oprit de câteva ori din dialog pentru că o podideau lacrimile şi amintirile.

În august 2016, Elena Ion Arnăuţoiu a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru curajul de a lupta împotriva regimului comunist.

Weekend Adevărul“: Unde eraţi pe 20 mai 1958, când au fost arestaţi fraţii dumneavoastră?

Elena Ion Arnăuţoiu: În momentul în care i-a prins pe fraţii mei, eu şi cu soţul meu mergeam cu şareta spre Nucşoara. Fuseserăm chemaţi deoarece tata era bolnav. Am văzut că erau mulţi miliţieni şi militari pe marginea drumului, erau camioane, dar nu mi-am dat seama din ce cauză. După ce fraţii mei au fost arestaţi, cumnatul lui Grigore Poinăreanu, cel care i-a trădat, a fost avansat la gradul de general. Partizanii care stătuseră în grotă ţinuseră un jurnal mare în care scriau cu cine s-au întâlnit, cine îi alimenta, impresii, absolut totul, inclusiv ziua când au plecat în munte, cu detalii. Absolut toată viaţa pe care au dus-o. Securitatea a găsit jurnalul. Caietele cu însemnări erau îngropate în pământ. Securitatea a făcut un dosar cu toţi cei care erau scrişi în caiete că i-au ajutat pe partizani şi la o lună după ce i-a arestat ne-a luat Securitatea pe absolut toţi cei care eram scrişi în jurnal. Au fost în total 135 de persoane.
Ne-au luat pe toţi la Piteşti şi ne-au ţinut multe luni în anchete. Pe mine m-a băgat într-o celulă cu toate femeile care îi ajutaseră pe ei. Am stat nouă luni în anchete, fără să vedem cerul sau să punem piciorul pe pământ. Niciuna dintre femeile de acolo nu a vrut să recunoască faptul că într-adevăr i-a ajutat pe fraţii mei şi pe partizani.

L-aţi cunoscut personal pe Grigore Poinăreanu, cel care i-a dat practic Securităţii pe fraţii dumneavoastră?

Da, cum să nu! Îl cunoşteam de când era mic.

Nu era un om onorabil“

Cum era ca om?

Era rău. Îmi pare rău să spun. Îi plăcea băutura. Nu era un om onorabil. Era băiat de moşier şi nu era obişnuit cu munca şi cu cinstea. Îmi aduc aminte că la un moment dat când eram în anchete la Piteşti, Poinăreanu se plimba prin curtea închisorii, probabil dorea să afle ce se mai întâmplă. În 1959, fraţii mei au fost executaţi la Jilava cu încă 14 persoane, iar alţi numeroşi partizani au fost condamnaţi şi la 25 de ani de închisoare.

Ce s-a mai întâmplat cu Grigore Poinăreanu după ce fraţii dumneavoastră au fost executaţi?

Ce să se întâmple? I-a dat înapoi pământurile şi casa pe care i le luaseră, era o casă mare, nu l-a arestat, nu i s-a întâmplat absolut nimic rău. După cum vă spuneam mai devreme, l-a mai şi înaintat pe cumnatul lui la gradul de general. Grigore a rămas mai departe în casa părintească. Grigore nu a făcut nici măcar o zi de puşcărie, deşi fusese mai mulţi ani cu partizanii. Şi asta pentru că a acceptat să îi denunţe ca să facă puşcărie toţi. Poinăreanu a mai trăit destul după ce fraţii mei au fost executaţi. Poinăreanu a făcut rău celui mai bun prieten al lui, asta este cu adevărat foarte dureros. A fost foarte greu.

Când s-a văzut Toma Arnăuţoiu ultima oară cu mama dumneavoastră?

Cu o noapte înainte de a fi prins. Mi-a spus mama mai târziu că într-o noapte a venit Toma la Nucşoara, a intrat printr-un tunel săpat pe sub casă. I-a spus mamei că îşi ia rămas-bun, că ei pleacă peste hotare. I-a mai spus să aibă grijă de Ioana, fiica asta care zicea că e a lui. În noaptea următoare, fraţii mei s-au văzut cu Poinăreanu, care le-a dat ţuica cu narcoticele, iar în dimineaţa zilei de 20 mai 1958 i-a arestat.

A fost Grigore Poinăreanu principalul vinovat pentru prinderea fraţilor dumneavoastră?

Absolut. Dacă el nu ar fi colaborat cu Securitatea şi nu i-ar fi trădat, poate că fraţii mei Toma şi Petre ar fi trăit şi astăzi. Mama a murit după 10 ani de detenţie în închisoarea de la Miercurea Ciuc. Tata a murit în închisoarea Botoşani. A fost teribil... Şi acum e foarte greu. Recent mi-a murit şi băiatul... Am rămas singură... Mai am doar o nepoată şi pe soţul ei. România nu trebuie să uite familia Arnăuţoiu şi ce a făcut ea pentru ţară în vremuri teribile. Şi mă mai gândesc că dacă poate fratele meu Toma l-ar fi urmat pe Regele Mihai în exil ar fi scăpat... Vreau să mă duc acolo sus... lângă fraţii mei... O, Doamne...

La masă cu regele

Ştiu că fratele dumneavoastră a fost în Garda Regală...

Da, aşa este. Şi am aflat de oferta pe care Regele Mihai i-o făcuse fratelui meu după Revoluţie. Regele Mihai a venit cu Regina Ana după 1990 la Curtea de Argeş ca să aprindă o lumânare la mormintele înaintaşilor săi şi apoi a mers la Nucşoara ca să o întâlnească pe Elisabeta Rizea. Eu, iniţial, nu am fost invitată, fiindcă am spus nişte adevăruri despre Elisabeta Rizea... nu doresc să detaliez. La un moment dat, un ziarist a întrebat dacă este cineva prezent din familia Arnăuţoiu. Şi m-au chemat înăuntru şi m-au pus în capul mesei, aproape de Rege. Iar Regele Mihai a aflat despre ce am pătimit eu şi fraţii mei. L-am întrebat: „Maiestate, ştiţi că aici a fost organizaţia anticomunistă condusă de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu?“. Nu ştia. Când s-a terminat masa, m-am dus lângă Rege şi i-am arătat fotografia fratelui meu Toma Arnăuţoiu. L-am întrebat: „Mă iertaţi Maiestate. Recunoaşteţi figura acestui militar?“. Şi Regele mi-a răspuns: „Da, a fost la mine în Gardă, la Palat. Când am plecat în exil, am vrut să-l iau cu mine şi el a refuzat. A zis că el nu merge, că rămâne în ţară să-i dea pe ruşi afară şi să distrugă comunismul“. I-am spus Regelui Mihai că în 1959 l-au executat pe fratele meu şi i-a părut foarte rău. La baza Mateiaşului, la ieşirea din Câmpulung Muscel, este de aproape trei ani Monumentul Haiducilor din Nucşoara. Aş vrea să fie la Nucşoara un monument în memoria celor care au luptat şi s-au sacrificat. Sunt mulţi care habar nu au ce s-a întâmplat la Nucşoara. Maria Axinte, cea care se ocupă de Memorialul Închisorii Piteşti, şi fostul deţinut politic Sergiu Rizescu s-au ocupat de realizarea monumentului şi mi-au promis că nu peste mult timp va fi gata. Sper să mai ajung să trăiesc acel moment. Lumea trebuie să ştie adevărul. Mă doare foarte rău de ce a ajuns acum România.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite