Canipiţa Lica coase cât e ziua de lungă

Din mâinile argeşencei au ieşit sute de mileuri din laetă, feţe de masă care mai de care mai viu colorate şi înflorate, dar şi goblenuri şi ii frumos decorate.

Canipiţa Lica a învăţat să coasă încă de la o vârstă fragedă. Parcă numele său i-a fost predestinat şi i-a deschis calea către viitor, dezvăluind care va fi meseria sa. Mama a fost cea care i-a băgat firul de aţă prin urechile acului şi a a învăţat-o să coasă, de la patru ani şi i-a destăinuit de-a lungul vremii toate tainele ţesutului, ale croşetatului şi ale tricotatului.

“Mama m-a învăţat, de când aveam 4-5 ani mi-a pus acul în mână şi mi-a arătat cum se face cusătura muscă pe etamină. Aşa se lucra atunci. Mi-a spus <<Învaţă că ai să te măriţi şi trebuie să ştii cum să-i coşi bărbatului un nasture la cămaşă.>>. Nu mi s-a părut greu, ci interesant. Mi-a plăcut încă de la început, că altfel nu mai continuam”, povesteşte argeşeanca.

De la o tehnică de cusut la alta, de la un model cu flori, la unul cu figure geometrice, de-a lungul anilor, Canipiţa Lica a învăţat să brodeze feţe de masă, să facă mileuri din lasetă sau croşetate, prosoape, macate şi chiar să ţeasă la război. Din mâinile femeii au ieşit sute de astfel de obiecte de décor care au umplut lada de zestre.

“Mama ţesea la război macate alese. Pe vremea mea nu era ca acum cu maşini de cusut care ţes şi brodează singure. Făceam totul de mână. Mi-am făcut zestrea împreună cu mama. La nunta mea am avut prosoape ţesute, macate, de toate. Ţi-era mai mare dragul să le vezi”, îşi aminteşte artizana.

Femeii i-a plăcut atât de mult să lucreze de mână încât după terminarea liceului s-a angajatat la cooperativa UCECOM unde toată ziua cosea şi broada. Aici a învăţat să lucreze ii care mai de care mai frumoase şi mai bogate în modele.

“Ia se face pe pânză topită, subţire şi răcoroasă. Cumpărăm materialul, îl croim, îl spălăm şi apoi ne apucăm de cusut. Am făcut tot felul de modele, pentru fete tinere, pe artiste populare, cu fir de mulinee, cu fir aurit, cu mătase Perla, cu lame. Am făcut şi fluri, şi flori, tot felul de modele.”, spune Canipiţa Lica.

Costumele  populare pe care argeşeanca le crează sunt din zona Argeşului şi muscelului şi reprezintă tradiţiile de aici. Multe dintre ele însă ajung să fie îmbrăcate de turişti străini veniţi în vizită în judeţul nostru care sunt fascinaţi de portul popular românesc.

Canipiţa Lica lucrează şi goblenuri care înfăţişează peisaje din natură surprinse în toate cele patru anotimpuri. Lucrul cu acul este însă atât de migălos şi necesită foarte mare atenţie, încât vederea femeii s-a slăbit cu timpul, iar acum poate lucra doar cu ochelari.

Argeşeanca a dus tradiţia mai departe în familia ei şi le-a învăţat şi pe cele două fete ale sale să coasă.

Profil
Născută: 8 februarie 1952, comuna Radomireşti, judeţul Olt
Studii: Liceul Miu, Piteşti
Experienţă profesională: A lucrat timp de 34 de ani la Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, UCECOM Piteşti
Familie: Este căsătorită şi are două fete, una de 37 de ani şi cealaltă de 34 de ani.

Ce-i place: Îmi place meseria pe care am avut-o în domeniul artizanatului. Îmi plac plimbările, ador să vizitez locuri noi. Apreciez foarte mult florile, mai ales trandafirii şi crizantemele, dar şi muzica, în special cea populară, dar şi muzica uşoară.

Ce nu-i place: Nu-mi plac oamenii răi, invidioşi, cei care dacă văd că te descurci sunt de părere că cine ştie ce faci. Îmi displac oamenii prefăcuţi şi perverşi care în faţă îţi vorbesc frumos şi pe la spate te bârfesc.

Cât timp coaseţi la o faţă de masă?
C.L.: Depinde de cât de mare e pânza şi cât de complex este modelul. O faţă de masă poate fi gata într-o singură zi sau în câteva săptămâni. Sunt foarte migăloase, unele dintre modele sunt trase fir cu fir şi apoi brodate pe margini.

Vă place portul popular românesc?
C.L.: Da, îmi place foarte mult, mai ales cel din zona Argeşului este deosebit. Îmbrac cu plăcere o ii sau costumul popular ori de câte ori am ocazia.