Tradițiile de ieri, păstrate și azi în Bihor: Cu corinda din casă-n casă VIDEO
0Pentru bihoreni, Crăciunul înseamnă şi azi colinde şi scene cu personaje mitice sau religioase, spune etnograful Vasile Todinca, cercetător ştiinţific la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Însă versurile colindelor vechi s-au mai schimbat şi nici costumaţiile nu mai sunt ca în trecut.
Corinda mare şi corinda mică
În seara de Ajun, gazdele primesc în case cete de colindători, copiii cu „Steaua“ şi cu „Viflaemul“. Interpretează o scenetă legată de Naşterea Domnului, întruchipându-i pe cei trei magi, pe Irod şi doi ciobani, în unele cazuri purtând cu ei o bisericuţă făcută din lemn.
În timp ce copiii merg „a cucuta", aducând „corinda mică“, feciorii merg cu „corinda mare“. Încep repetiţiile încă de la intrarea în Post, fiind conduşi de un „birău“, cel cu vocea cea mai bună.
„Pe vremuri, primul colindat era preotul, apoi mergeau din casă în casă. Învăţau cel puţin 20 de colinzi, căci gazda le spunea ce vrea să audă: Corinda vânătorilor, Corinda drumeților, Corinda oii, Corinda fetei mari ce aducea noroc la măritiş în Noul An, Corinda Sfinţilor şi altele. Pe masă erau nelipsite colacul, cârnaţii şi pălinca, pentru că după colindă urma «alduitu’ bucatelor» unde se amintea de toată munca depusă pe câmp peste an, apoi jocul, pentru care aveau şi ceată de muzicanţi, highidiși, dobași, acordeonist, dambă, contră“, spune etnograful pentru „Weekend Adevărul“.
În trecut, colindătorii erau primiţi în casă, acum se colindă afară, iar recompensele sunt mai degrabă pecuniare, însă în majoritatea zonelor s-a păstrat tradiţia ca, în prima zi a Anului Nou, să se organizeze o petrecere pentru toţi cei care i-au primit pe colindători cu „corinda", dar şi acei care n-au fost găsiţi acasă de colindători şi care vor fi colindaţi în "casa de bulci", înainte începerea "bulciucului".
„Pe vremuri, tot ceea ce se strângea se aduna la o casă care se numea «casa de bulci», adică de petreceri. Acum, se organizează la căminul cultural. Şi pentru că, mai nou, colindătorii primesc bani, ei comandă din timp bucate şi băuturi pentru petrecere, tocmesc muzicanţi. E un fel de bal dat pentru toţi cei care i-au primit în casă. În unele locuri, se reia chiar şi a doua şi a treia zi“, povesteşte Vasile Todinca.
Vine „Turca“!
Colindatul începe în Ajunul de Crăciun, „când se învăluia ziua cu noaptea“ și continuă până la cântatul cocoșilor, în zorii zilei următoare, iar în cele mai multe zone, cetele pun în scenă diverse piese cu personaje mitice sau religioase. Cel mai cunoscut e „Turca“, obicei specific Bihorului, un „joc drăcesc“ care e primit cu plăcere la casele oamenilor.
(Turca în Tilecuş, sursa video: Florian Sebastian Demeter)
Cei care umblă cu „Turca“ au un svornic (grăitorul), gazda mică (la care se desfășoară repetiţiile), birăul mic (anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde), iapa (cărăuşul), chemătorii, dobaşul, ţurcaşul, highidişul şi corindătorii. Turcăi i se permite să facă tot felul de glume, să fure bucate de pe masă sau să danseze, să necăjească femeile şi fetele din casă, trăgându-le cu botul de haine, iar la sfârşit primeşte darul de bani.
Prezenţa Turcăi alături de colindători e percepută ca un semn bun pentru anul care vine. Ea are trup roşu, dintr-o ţesătură de bumbac, iar capul este cioplit din lemn, cu coarne şi maxilarul inferior mobil, pentru a clămpăni fără oprire și pentru a păstra ritmul pe care dansează purtătorul măştii. Jocul se realizează printr-un schimb de replici dintre ţurcaș și svornic, până când Turca e îmblânzită prin colinde.
Colindatul feciorilor cu Turca este unul dintre cele mai iubite şi aşteptate obiceiuri de peste an şi se spune că ceata nu trebuie să ocolească nicio casă din fereastra căreia arde o lumină. Dacă colindătorii nu vor trece pragul casei, gospodarilor nu le va merge bine în anul care vine, deoarece numai colindătorii pot alunga răul şi aduce binele, sănătatea şi norocul.
Calendarul de ceapă
De altfel, în zonele rurale din Bihor există şi azi multe superstiţii legate de sărbătorile de iarnă. Credinţa populară e că în această perioadă se poate influenţa norocul în anul ce vine, se poate vedea care luni vor fi secetoase şi care ploioase.
Una dintre metode este calendarul de ceapă. Dintr-o ceapă mare, tăiată pe jumătate, se aleg 12 foițe care simbolizează cele 12 luni ale anului, iar pe fiecare dintre ele se pune sare și se lasă o noapte. Pe 1 ianuarie se citește calendarul şi, după câtă apă lasă sarea cu ceapa, se află dacă anul care vine va fi unul secetos sau bogat în precipitații.
Dacă rămâne uscat, înseamnă că vara va fi secetă și iarna ger, iar dacă e umed, luna va fi bogată în precipitații. În funcție de asta, sătenii își programează muncile câmpului.
O altă superstiţie păstrată în multe zone e că, dacă te săruţi sub vâsc în noaptea de Ajun, vei avea noroc în dragoste, dacă mănânci mere în Ajunul Crăciunului vei fi sănătos tot anul, iar dacă primești colindători, vei avea belșug în casă.
Totodată, în seara de Ajun, prima persoană străină care intră în casă trebuie să fie un bărbat, considerat semnul virilităţii şi al puterii. În dimineţile de praznice, Naşterea, Botezul Domnului sau Anul Nou, exista obiceiul de a pune bani în apa de spălat pentru ca locatarii să nu se îmbolnăvească sau pentru a fi curaţi ca aurul şi a nu se prinde blestemele. Așadar, în Bihor tradiţia rămâne vie. Primiţi, deci, cu colinda?
Colinde recuperate
Istoricul orădean Sorin Șipoș a descoperit în arhive o colecție de 33 de colinde culese din satele Cuzap și Voivozi în urmă cu peste un secol, aproape toate necunoscute localnicilor de azi. Colindele au fost adunate de la bătrânii satelor de preotul George Navrea şi publicate de acesta din urmă în 1913, în revista „Transilvania“. Dintre cele 33 de colinde, doar trei se mai cântă azi: Colinda fetei, Colinda despre rai și iad și Colinda patimilor.
Una dintre colindele „reînviate“ de istoricul orădean e Corinda Junilor din Cuzap:
Fă-te gazdă un vesel bun-u
C-ai ajuns sfântul Crăciun-u
Dimineața lui Crăciun
Treceți josu și mai ședeți!
Noi n-am venitu să ședem,
Ci-am venit de și întrebăm
C-am auzit c-au născut
Un Fiu sfânt pe acest pământ.
Dar unde ar putea fi?
Din grădina cu flori albe,
Cu o mână le culegea
Și le trimetea pe sate,
La fete și la ficiori,
Că le-or veni pețitori,
Minteni după sărbători.
Pe un firuț de busuioc,
Dă-i Doamne gazdei noroc,
Pe un firuț de minte creață,
Dă-i Doamne gazdei viață.
(Culeasă de preotul George Navrea de la Gavril Châlba din Cuzap)
Vremea „cocioanelor“, piftia tradiţională din Bihor
Săraci sau bogaţi, în trecut, pe mesele bihorenilor trebuiau să fie sarmale, cârnaţi şi pancove. „Mulţi erau săraci, tăiau câte două – trei familii câte un porc, era un ritual, pentru că trebuiau să-i întâmpine cum se cuvine pe colindători. Şi azi, ca în trecut, Crăciunul este caracterizat prin abundenţă”, explică etnograful Vasile Todinca.
În principal, meniul se bazează pe carnea de porc: cârnaţi, caltaboşi cu orez sau păsat de porumb, tobă - „birşoaită” (din maghiară), răcituri sau „cocioane”, slănină fiartă cu boia sare şi usturoi, jumări.
În Bihor, „cocioanele“ (un cuvânt preluat din maghiară – „kocsonya“) se realizează prin fierberea picioarelor de porc neafumate şi a cartilajelor acestuia şi constituie o mâncare specifică sezonului de iarnă, servită ca antreu sau ca fel principal.
Pentru 8-10 porţii se folosesc 1,5 kilograme din părţile cartilaginoase de la porc, 1 kg de carne de porc, 3 căpăţâni de usturoi, 300 de grame de morcovi, sare, piper, boia şi apă. Se pun la fiert părţile cartilaginoase împreună cu carnea şi morcovii, în apă cu sare, piper şi o căciulie de usturoi. Se lasă până când carnea se desprinde singură de pe oase.
Când sunt fierţi, morcovii se scot din oală, se taie rondele, căci se vor folosi la garnisirea preparatului. Se pune în farfurii usturoiul zdrobit şi deasupra carnea. Zama rămasă de la fiert se strecoară şi se toarnă în farfurii, peste carne. Deasupra se presară boia de ardei şi se ornează cu boabe de piper negru. Conţinutul se lasă la rece. Cocioanele se consumă reci, cu pită şi ardei iuţi.
Se încarcă comentariile...
