Derby-ul Moldovei, derby-ul suferinței. Poli Iaşi şi FC Botoşani se întâlnesc în confruntare

0
Publicat:

Politehnica Iaşi şi FC Botoşani se întâlnesc luni, 18 septembrie 2023, pe Stadionul ,,Emil Alexandrescu” din Copou. Începând cu ora 18.30, ultimele două clasate vor încerca să obţină victoria în derby-ul Moldovei.

Politehnica Iaşi SURSĂ FOTO Cristian Hitruc
Politehnica Iaşi SURSĂ FOTO Cristian Hitruc

În acest moment, FC Botoşani este lanterna roşie a clasamentului, fiind pe ultima poziţie. Botoşănenii au reuşit să acumuleze doar patru puncte în opt meciuri disputate, au marcat şapte goluri şi au încasat 12 goluri.

În actualul sezon, FC Botoşani a reuşit să obţină o singură victorie, dar nu în campionat, ci în Cupa României, unde a trecut, scor 2-0, de CS Mioveni.

În Liga 1, moldovenii antrenaţi de Dan Alexa, proaspăt ajuns la echipă, au reuşit doar patru rezultate de egalitate, cu Hermannstadt, Oţelul Galaţi, Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti.

Iaşiul vine după victoria de la Cluj

Poli a reuşit să scape de ultima poziţie a clasamentului după victoria obţinută pe terenul celor de la Universitatea Cluj. Alb-albaştrii au reuşit să se impună, scor 2-0, după un meci cu multe peripeţii, ce a fost amânat, în minutul 18, din cauza ploii, fiind reluat a doua zi.

Moldovenii au ieşit mai concentraţi de la vestiare şi au reuşit să trimită mingea în plasă, de două ori, prin Alin Roman. În acest moment, Iaşul are şase puncte în clasament, trei dintre ele fiind acumulate în urma victoriei din primele etape, pe terenul campioanei Farul Constanţa.

Ce aşteptări are antrenorul Leo Grozavu

După mai multe meciuri în deplasare, Poli revine în faţa propriilor suporteri, iar antrenorul Leo Grozavu speră ca echipa sa să obţină victoria în derby.

„De fiecare dată, la fotbal ai şansa de a te reabilita. Venim după o perioadă de întrerupere, cred că am reuşit să facem ceea ce ne-am propus. Cei care au venit mai târziu la echipă şi-au revenit din punct de vedere fizic şi sperăm ca luni să facem o partidă care să mulţumescă publicul spectator. Avem nevoie de partide bune şi de susţinerea publicului, deoarece fără spectatori nu ar conta aşa de mult ceea ce facem noi pe teren", a precizat antrenorul Leo Grozavu.

Poli s-a pregătit intens în pauza competiţională

Pauza competiţională, cauzată de meciurile echipelor naţionale în cadrul calificărilor pentru Euro 2024, au reprezentat un moment pentru Politehnica Iaşi, în care antrenorul Leo Grozavu a avut ocazia să vadă la treabă mai mulţi jucători şi să îi integreze pe fotbaliştii sosiţi mai târziu sub comanda sa.

Astfel, Poli a disputat două partide amicale. Prima dintre ele a fost la Piatra Neamţ, cu divizionara secundă, Ceahlăul. Iaşul a cedat aici, scor 3-2, dar s-a revanşat la doar câteva zile distanţă, în a doua partidă amicală, disputată la Vaslui. Poli a întâlnit pe CSM Vaslui, în cadrul unui meci caritabil, reuşind să facă spectacol şi să se impună cu scorul de 3-0 în faţa echipei ce evoluează în Liga a lll-a. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite