Biblioteci de ieri şi de azi. Povestea celor care păzesc eroii din cărţile bibliotecilor rurale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bibliotecarii din mediul rural sunt nevoiţi să se adapteze contextului actual. Tinerii pot fi atraşi spre literatură doar prin intermediul unor activităţi interactive. Unii bibliotecari spun că digitalizarea este bună, iar alţii mărturisesc că nu ar putea înlocui mirosul de carte cu un ecran.

Printre rafturile pline de cărţi, câţiva oameni îşi clădesc un univers parcă rupt dintr-o poveste. Dacă bibliotecile sunt nişte temple ale lecturii, atunci aceşti bibliotecari sunt salvatorii templelor din judeţul Iaşi. Ştiu toate poveştile din cărţile printre care trăiesc zi de zi, tocmai de aceea viaţa lor ar putea fi o poveste. Lipsa unui fond de carte numeros nu i-a îndepărtat de această meserie, ba chiar le-a dat energia necesară pentru a-i atrage pe tineri spre biblioteci. Astăzi, când internetul le oferă elevilor oportunitatea de a citi cărţi online, bibliotecarii sunt nevoiţi să se adapteze. Unii spun că digitalizarea este bună, iar alţii mărturisesc că nu ar putea înlocui mirosul de carte cu un ecran. 

„Sunt un fel de centru de informaţii“

Gabor Felicia este bibliotecar la Biblioteca Comunală Mirceşti din anii ’90. Povesteşte cum a fost nevoită să se adapteze noilor condiţii impuse de digitalizare. A participat în 2010 la un curs dedicat bibliotecarilor. Acolo a învăţat cum să folosească calculatorul şi internetul. „La început mi-a fost greu, dar acum mă descurc. Nu pot să spun că sunt as, dar pentru ce avem noi nevoie la bibliotecă e destul. Sunt un fel de centru de informaţii. Pe lângă întrebări legate de cărţi, oamenii mă mai întreabă diferite lucruri, cum ar fi: când trece câte un autobuz spre o anumită localitate”, spune Felicia Gabor. 

Biblioteca este deschisă pentru cititorii de toate vârstele. Pe lângă cărţile din programa şcolară, cele mai multe cerinţe sunt cele pentru cărţi poliţiste sau de dragoste. În comuna Mirceşti, DGASPC administrează un cămin de bătrâni. Vârstinicii de acolo sunt dornici să citească, iar cei care nu se pot deplasa îşi primesc poveştile chiar la uşa centrului. „Unii bătrâni vin la bibliotecă, ori pentru cărţi, ori pentru a utiliza un calculator, iar alţii doar îmi spun ce cărţi ar vrea să citească. Nu se pot deplasa, aşa că le duc eu cărţile”, a adăugat Felicia Gabor în discuţia cu reporterul „Adevărul”.

Fondul de carte al Bibliotecii din Mirceşti numără 11.000 de volume. Alte 11.000 de cărţi se găsesc în Biblioteca Publică din comuna Cotnari, judeţul Iaşi. Dorin Cozan, absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fost profesor de ştiinţe socio-umane, este salvatorul templului de lectură din Cotnari.  „Am fost profesor de ştiinţe socio-umane la liceu, apoi am plecat în străinătate, ca aproape toţi românii din acea perioadă. Când m-am întors, m-am întors de la oraş la ţară, pe meleagurile natale. Acela a fost momentul în care m-am gândit la această variantă, de a deveni bibliotecar.”

 „Acum procesul este invers“

Era digitală le-a uşurat munca bibliotecarilor, însă i-a cam îndepărtat pe tineri de cititul direct din carte şi de mersul la bibliotecă. Uşurinţa cu care se pot găsi astăzi cărţile electronice i-a obligat pe bibliotecari să apeleze la alte tehnici prin care să-i apropie pe tineri de cititul tradiţional, direct din cărţile cu mirosul lor specific. 

Sunt însă şi situaţii în care existenţa unor calculatoare printre miile de cărţi să le stârnească interesul elevilor din mediul rural. „Pe elevi încercăm să îi atragem spre citit prin diferite activităţi. Oricum ei vin mai mult pentru calculatoarele de aici. Avem chiar jucării pentru cei mici. Vin în grupuri şi trebuie să le dăm şi copiilor mai mici câte ceva de făcut”, spune Felicia Gabor. 

Diferite activităţi se organizează şi la biblioteca din Cotnari, acolo unde bibliotecarul Dorin Cozan a pus bazele a două cluburi: unul de astronomie, iar altul de şah. „Acum procesul este invers. Tinerii vin la bibliotecă pentru diferite activităţi, iar apoi se apropie de cărţi”, spune Dorin Cozan. 

                              Clubul de şah din cadrul Bibliotecii Publice Cotnari  Foto Facebook

şah

Astfel, într-o comunitate rurală, tinerii încă se îndreaptă spre bibliotecă, dar pentru diferite activităţi, nu neapărat pentru citit. Însă, aceste activităţi le pot trezi interesul pentru cărţi, acela este momentul în care bibliotecarul le face diferite recomandări de carte, în funcţie de interesele celor mici. 

„Venind la astfel de activităţi, tinerii îşi doresc să afle mai multe. Atunci ajungem şi la carte. Citim şi apoi punem în practică prin diferite activităţi”, adaugă Dorin Cozan. 

.                         Fotografie realizată în cadrul Astroclubul PEGAS din Cotnari  Foto Facebook

luna

Până în prezent, Dorin Cozan a publicat două cărţi, un roman, Apocalipsa după Vaslui, la editura Humanitas şi un volum de poezie, Baletistul, la editura Princeps Edit, ambele premiate.

În cei nouă ani de activitate la Biblioteca Publică din Cotnari, Dorin Cozan a strâns destule amintiri frumoase cu cititorii. Dacă ar fi să aleagă din multitudinea de amintiri, spune că s-ar referi la o activitate desfăşurată anul trecut cu membrii clubului de astronomie Astroclubul PEGAS. „Am reuşit cu membrii de la club să vizualizăm şi să fotografiem tranzitul planetei Mercur prin dreptul Soarelui. Sunt multe amintiri frumoase, e greu de ales. Asta mi-a trecut acum prin cap”, mărturiseşte bibliotecarul Dorin Cozan.                                    

Bibliotecile de ieri

Despre cărţi şi biblioteci ne-a vorbit şi profesorul Stelian Dumistrăcel, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Filialei Iaşi a Academiei Române, unul dintre cei mai buni lingvişti români. 

„Noi eram pe vremea aceea destul de săraci. Eram cam toţi bursieri. Nu cumpăram cărţile, ci le împrutam de la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi sau de la Biblioteca de Filologie. Despre aceasta din urmă aş vrea să vorbesc în mod special. Acum, de exemplu, eu locuiesc în preajma sălii de lectură a Bibliotecii de Litere, acolo unde sunt două săli, dar sunt aproape goale tot timpul”, spune prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel. 

Potrivit acestuia, bibliotecile secolului trecut reprezentau cam jumătate din viaţa studenţilor de atunci. Dacă acum elevii sau studenţii îşi rezervă online cărţile de care au nevoie, prin anii ’50 tinerii stăteau la bibliotecă până la masa de seară, exceptând momentele în care aveau cursuri sau mergeau să mănânce, însă şi atunci aveau grijă ca locul din sala de lectură să le fie păstrat. Se înfiripau diferite idile, iar discuţiile se purtau faţă în faţă, nu prin intermediul reţelelor de socializare. 

„În cei patru ani de facultate, jumătate din timp l-am petrecut în sălile de lectură. Şi nu doar eu, ci toţi studenţii. Sala de lectură era plină. Mergeam cu fetele. Când mergeam la masă, le dădeam un caiet pe care să-l pună pe masă şi să ne ţină locul în sala de lectură. Băieţii de la juridice veneau acolo pentru fetele de la filologie, dar noi nu ne lăsam cuceriţi de acei cotropitori”, mărturiseşte prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel. 

A avut parte şi de câteva experinţe aparte, strâns legate de contextul anilor în care unele cărţi erau interzise. „Am avut un profesor care a avut încredere în mine, dar avea încredere în mine într-un mod cu totul deosebit. Eram un fel de servitor al său. Îmi dădea buletine de împrumut de la bibliotecă, buletine semnate în alb. Apoi îmi dădea o listă, iar eu trebuia să completez. Erau cărţi de la Fondul Secret. Deci eu îi aduceam cărţi secrete profesorului Dima. Le citeam şi eu, deci am avut avatanjul de a citi cărţi, ca să zic aşa, interzise în mod ciudat şi nemotivat. Eram privilegiat, dar mă simţeam ofesant de faptul că el mă comanda. Îmi impunea să îi aduc anumite cărţi. Dacă nu le găseam, mă mustra în faţa colegilor”, spune prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel în discuţia cu reporterul „Adevărul”. 

Recomandări de carte

În finalul discuţiei, prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel a făcut şi câteva recomandări de carte. 

„În aceste ultime două luni am citit beletristică cât în zece ani. Am dat de cărţile care îmi fac mare plăcere. Am citit marele Călinescu. Citez câteva titluri din literatura străină. «Jacques Perry - Insula altuia» este o experienţă literară deosebit de interesantă. Scriitorul îşi imaginează cum ar veni cineva pe furiş în casa lui şi ar vedea ce obiecte are, ce cărţi are. Îşi imaginează ce ar putea fi constituit din viaţa proprietarului. Toate sunt imaginate ca şi cum el, scriitorul, a năvălit într-o casă străină şi vede toate astea. Deci e un exerciţiu literar aparte. Şi încă ceva, eu am fost cucerit de literatura universală. Acum am recitit «Antonio Larreta - Volaverunt». Este titlul unui Capriciu al lui Goya. Este excepţional”, conchide prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel. 

Anual, în România, se înregistrează o scădere a numărului de biblioteci. Din anul 2000 până în prezent, numărul bibliotecilor funcţionale la nivel naţional a scăzut drastic, aproximativ 4.000 de biblioteci fiind tăiate de pe listă în cursul a numai 20 de ani.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite