Video Sălbăticirea din fostele orașe industriale. Fenomenul apărut pe ruinele epocii comuniste VIDEO
0Hunedoara s-a numărat printre cele mai industrializate județe din România, în secolul al XX-lea, iar combinatele, uzinele și minele și-au lăsat amprenta nocivă peste orașe. Declinul industriei grele a revitalizat însă natura în cele mai poluate zone din trecutul Hunedoarei.
Animalele și păsările sălbatice și-au făcut tot mai adesea simțită prezența în cartierele orașelor din Hunedoara.
În deceniile de comunism, când poluarea industrială atinsese cotele cele mai ridicate, prezența acestor vietăți în diversitatea care poate fi observată în prezent, în preajma oamenilor, era aproape inexistentă.
Unele râuri erau considerate „cimitire pentru pești”, din cauza deversărilor de substanțe nocive, atmosfera încărcată și ea cu gaze toxice provenite din coșurile de evacuare ale întreprinderilor, alunga păsările în locurile mai prielnice decât orașele.
În Hunedoara, spre exemplu, doar stolurile de ciori și câinii maidanezi păreau netulburate de activitatea intensă a combinatului siderurgic.
Industria minieră și metalurgică din Hunedoara a început să se dezvolte din secolul al XVII-lea, datorită resurselor mari de aur, fier și cărbune din munții Hunedoarei, intrate în atenția marilor latifundiari și a familiilor nobiliare din Hunedoara, a habsburgilor și apoi a statului austro-ungar și român.
Două secole de industrie intensă și de poluare în Hunedoara
În secolul al XIX-lea, ținutul sălbatic de atunci al Văii Jiului, în sudul județului Hunedoara, a fost transformat într-un centru minier, scos definitiv din izolare odată cu construcția căii ferate a cărbunelui, care îl lega de centrul Transilvaniei.
Cărbunele a contribuit la dezvoltarea micilor colonii miniere, care aveau să devină orașe monoindustriale, însă a transformat în scurt timp înfățișarea zonei, într-un loc acoperit de praful cărbunelui, pe care istoricul Nicolae Iorga îl numea, în anii 1900, „iadul negru al Petroșaniului”. Minele din Valea Jiului din Hunedoara au s-au extins cu repeziciune și au atras mii de oameni în zonă, la începutul secolului al XX-lea.
Tot în secolul al XIX-lea, minele de aur și uzinele metalice înființate în Munții Metaliferi și Apuseni lăsau primele semne ale industriei asupra mediului înconjurător. Pădurile seculare ale moților din nordul Hunedoara au fost retezate pentru nevoile industriei miniere, astfel că lemnele trebuiau aduse de la distanțe mari.
„Când a fost mai întâi descoperită această mină de la Săcărâmb (video), munţii dimprejur erau acoperiţi cu păduri, dar lemnul de lucru necesar exploatării, îndeosebi cel pentru consolidarea cu lemn a minei însăşi, a golit locurile vecine de copaci înalţi, aşa că lemnul acum se aduce de departe, transportându-se cu pluta pe Mureş, la picioarele munţilor”, scria omul de știință Edward Clarke, după ce a vizitat fostul orășel minier Săcărâmb din Hunedoara, în 1802.
În alte locuri, ca Zlatna, primele mari topitorii de minereuri metalice făceau încă din secolul al XVIII-lea, primele victime ale poluării cu reziduuri de metale grele.
„Din 1747, atmosfera din Zlatna e viciată de reziduuri gazoase care conţin bioxid şi trioxid de sulf, cadmiu, arsenic, plumb şi zinc. Aşadar, două secole de poluare”, informa revista Flacăra, în 1987.
Minele de fier din Hunedoara și topitoriile înființate în jurul lor au făcut ca până la sfârșitul secolului al XIX-lea să dispară suprafețe uriașe din pădurile seculare din Munții Poiana Ruscă.
Lemnul era ars pentru a fi transformat în mangal și folosit drept combustibil în numeroasele ateliere din văile Cernei și în marile furnale construite în secolul al XIX-lea la Hunedoara și Călan.
Orașe poluate din România
Industria minieră și metalurgică din România a atins apogeul expansiunii în deceniile de comunism. Mai multe așezări au fost transformate în ritm accelerat în orașe monoindustriale, cu zeci de mii de locuitori, ocupați în mare parte cu munca în minele și uzinele extinse și ele de regimul comunist.
În anii ’80, nori de funingine și praf de cărbune se ridicau deasupra orașului Călan și a satelor aflate în împrejurimile sale, pe valea Streiului. Aici funcționau uzinele metalurgice, alimentate cu cocs produs din cărbunele adus din Valea Jiului din Hunedoara. Din cauza deversărilor de la combinat, în anii ’70 și ’80, adesea mii de pești erau găsiți morți în Strei, râul legendar pe care localnici au ajuns să-l numească „cimitirul peștilor”
Peste dealuri, în valea Cernei, Hunedoara oferea o priveliște la fel de stranie, cufundată în ceața purpurie a marelui combinat siderurgic.
Și aici, adesea, din cauza prafului provenit de la combinat, aerul devenea irespirabil, iar râul Cerna din Hunedoara, folosit în procesele industriale, să rămână lipsit de viață. Atmosfera era asemănătoare în orașele industriale din sudul și nordul județului Hunedoara.
Animale sălbatice în Hunedoara
Până la mijlocul anilor 2000, toate minele din Munții Metaliferi și Munții Poiana Ruscă din Hunedoara au fost închise, iar odată cu ele au fost dezafectate și uzinele și instalațiile care le deserveau.
Aveau împreună zeci de mii de salariați și își întindeau ramificațiile din orașe industriale ca Hunedoara, Călan, Brad și din Deva, spre cele mai izolate așezări de munte.
Industria minieră din Valea Jiului, cu peste 40.000 de salariați la sfârșitul anilor ’80, a intrat și ea într-un declin ireversibil, iar cele mai multe dintre minele și uzinele miniere au fost închise în ultimele trei decenii. Mai puțin de 2.000 de oameni lucrează în prezent la cele patru mine de cărbune rămase în Valea Jiului și la Termocentrala Paroșeni.
Reducerea activității industriale din ultimele decenii a avut și o latură pozitivă în Hunedoara. În ultimii ani, mai multe foste zone industriale au revenit la viață.
Pădurile crescute peste ele le ascunde ruinele, însă au devenit locuri atractive pentru animale sălbatice.
Pe teritoriul fostei platforme siderurgice din Hunedoara pot fi văzute alergând căprioare, ciute și vulpi, iar mistreții și-au făcut și ei simțită adesea prezența. Uneori, animalele sălbatice ajung și în cartierele municipiului Hunedoara.
„Vin în oraș din zona industrială a Hunedoarei, acum părăsită în mare parte. Dacă oamenii nu au mai ajuns pe acolo, s-au aciuiat animalele sălbatice, iar uneori, vulpile și căprioarele se mai rătăcesc și pe la noi. În fiecare seară, păsările și animalele fac zarvă mare prin locurile fostelor uzine”, spune Ioan, un fost muncitor în combinatul din Hunedoara, care locuiște în Răcăștia, satul de la marginea vechii platforme siderurgice (video).
Lacurile și mlaștinile apărute pe terenurile virane sunt ocupate de numeroase specii de păsări, iar râurile Cerna (video) și Zlaști sunt din nou populate de pești.
„Am prins mreană și păstrăv, pe râul Zlaști, la cascada de sub castel și mai aproape de locul unde se revarsă în Cerna. Și în Cerna, când apa este limpede, pot fi văzuți acum pești destul de mari în ea, în locuri unde în trecut nu sperai să îi mai găsești”, spune un pescar din Centrul vechi al Hunedoarei.
În toate orașele miniere din Valea Jiului (video), numărul locuitorilor a scăzut, treptat, în ultimele trei decenii, însă populația de urși și capre negre care trăiesc în zona montană din împrejurimile lor a crescut.
În ultimul an, au fost numeroase alerte la Serviciul de Urgență 112, în care localnicii au reclamat apariția urșilor în grădinile lor și livezile lor, ori chiar pe străzile orașelor Petrila, Petroșani, Vulcan și Lupeni.
În nordul județului Hunedoara, pădurile care ocupă suprafețe întinse ale fostelor centre miniere sunt cutreierate de animale sălbatice, ca râși și urși, iar fauna râurilor din bazinul Crișului Alb s-a îmbogățit cu pești.
„După mulți ani, auzim din nou mierlele pe dealurile din împrejurimile caselor noastre. În timpul exploatărilor miniere așa ceva nu exista. Aceste păsări nu rezistau poluării din jurul minelor”, spune un localnic din satul Rovina din Hunedoara (video), apropiat marelui centru aurifer Barza din Hunedoara.
Se încarcă comentariile...
