Video Viața românilor trecuți prin minele de cărbune: „Nu aveai Paști și Crăciun, nu știai dacă ieși viu” VIDEO
0După ani în șir de muncă în unele dintre cele mai periculoase mine din România, unii dintre foștii mineri din Valea Jiului se mulțumesc cu pensii de miner de peste 1.000 de euro, însă își amintesc cu groază experiențele trăite în minele de cărbune.
Foștii pensionari din minerit au povestit despre greutățile pe care le-au întâmpinat într-una dintre cele mai periculoase meserii din România (video).
Mai puțin de 2.000 de oameni lucrează în cele patru mine de cărbune din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan), iar numărul minerilor din bazinul carbonifer va scădea în următorii ani, odată cu închiderea etapizată a exploatărilor până în jurul anului 2030.
Atunci, după aproape două secole, Valea Jiului va rămâne, oficial, fără mineri.
Odată cu închiderea minelor de cărbune, cele șase orașe din Valea Jiului (Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani) își pierd pe rând statutul de localități miniere. Unele l-au înlocuit deja cu cel de „stațiuni turistice de interes local”, ca Lupeni, Vulcan sau Uricani, acordat de statul român, mai ales datorită zonei extrem de ofertantă în monumente ale naturii.
Turiștii se lasă însă așteptați în vechile orașe ale cărbunelui, înconjurate de ruine miniere, pe care doar le tranzitează în drumul lor spre stațiunile montane Straja (video) și Parâng, ori spre Transalpina și Retezatul Mic.
În Valea Jiului, după trei decenii după ce statul român a decis închiderea primelor mine de cărbune , după 1990, numărul pensionarilor din minerit îl depășește cu mult pe cel al minerilor.
Unii localnici au ieșit la pensie în urmă cu peste două decenii, însă au rămas cu nostalgia vremurilor în care orașele lor erau cuprinse de forfota mineritului.
Pensii de miner, mulțumitoare pentru unii localnici
Cei care au apucat să muncească vreme îndelungată în minele de cărbune, pensiile primite sunt mulțumitoare, de 4.000 - 5.000 de lei, spun unii dintre mineri.
„Am ajuns în Valea Jiului în 1974. M-am angajat atunci ca, necalificat, apoi ca ajutor de miner la Lupeni. Am lucrat și ca vagonetar. Apoi m-am calificat și am muncit ca artificier, în total am lucrat 21 de ani, înainte de a fi trimis la pensie, în urmă cu aproape două decenii. Am o pensie de peste 4.400 de lei, bună pentru nevoile mele, dar și munca în subteran a fost extrem de grea. Am scăpat cu bine din mină”, spune Pavăl, un fost miner din Lupeni.
Alții, pe care valul disponibilizărilor i-a îndepărtat devreme din câmpul muncii, care nu au muncit în subteran ori s-au ferit de pericolele minei alegând alte locuri de muncă, au motive să se plângă de veniturile primite ca pensionari. Însă banii nu le aduc fericirea foștilor mineri.
„Am lucrat 28 de ani în mina Aninoasa. Nu aveai Paști, nu aveai Crăciun, munceai și de Revelion, și câte două schimburi, pentru că România avea nevoie de cărbune. În fiecare dimineață te sculai și intrai jos. Intrai în subteran și nu știai dacă mai ieși afară. Gazele din mină te pot zăpăci de cap. Exploziile erau cel mai mare pericol. Apoi surpările, bolile. Nu mai am dantură deloc”, spune Laurențiu, un fost mecanic de locomotivă la Mina Aninoasa (video).
Localnicul a lucrat ca mecanic și spune că a fost mai ferit de accidente decât minerii implicați direct în activitățile de producție.
„Tatăl meu a lucrat tot aici, bunicul meu, la fel. Am ieșit la pensie în 2003, cu trei ani înainte ca mina să fie închisă. Apoi, tineretul din oraș a plecat peste hotare. Am doi copii: unul este acum prin Italia, unul prin Anglia... Păcat, pentru că se putea munci aici, să avem noi, țara noastră”, adaugă Laurențiu.
Nenumărate tragedii în minele din Valea Jiului
Pe lângă amintirile vremurilor în care în Valea Jiului locuiau zeci de mii de mineri, numeroși pensionari din minerit au rămas marcați pentru totdeauna de tragediile și dramele din subteran.
Unii și-au văzut colegii striviți sub dărâmături, ori uciși de gazele toxice și de exploziile din galerii și abataje. Alții poartă pentru totdeauna urmele rănilor din clipele în care au fost și ei aproape de moarte.
„De trei ori mi-am văzut moartea cu ochii. Prima dată, am fost prins între vagoneți, cu piciorul, și m-au târât vreo 20 de metri. Am rămas cu o tijă în picior, după ce trosnise tot. A doua oară, într-o surpare, am rămas îngropat până la gât. A treia oară, am rămas spânzurat în puț, de cabluri. Puteam cădea în gol, într-un puț de 400 – 500 de metri”, povestește Petre, un fost miner din Uricani, care a muncit 22 de ani în subteran.
Bărbatul s-a pensionat la 52 de ani, în urmă cu 23 de ani, crește animale la marginea orașului, dar locuiește într-unul din apartamentele modeste ale blocurilor construite în anii ’50 pentru familiile de mineri abia sosite în Valea Jiului.
„Ne strecuram prin niște găuri, ca văgăunile de vulpe, dezbrăcați pentru că era extrem de cald și sufocant, cu lemne de mină legate de picior, pentru a le aduce în locuri unde trebuiau susținute tavanul și pereții minei. Era atât de fierbinte totul în unele locuri, în mina care ajungea la 900 de metri adâncime, încât puteam prăji slănina pe cărbune. În alte locuri, era plin de șobolani. Deștepte animale. Se urcau deasupra mâncării noastre, pe care o așezam pe ziare, în subteran, și își făceau nevoile pe ea”, își amintește Ion, un fost maistru minier din Aninoasa, cu o vechime de 28 de ani în minerit.
Meseria de miner, pe cale de dispariție
În Valea Jiului, mineritul are o istorie de aproape două secole, iar în anii ´80, când industria extractivă a atins apogeul expansiunii, minele și uzinele din jurul lor aveau în total peste 40.000 de salariați și produceau anual peste zece milioane de tone de huilă.
Dintotdeauna, minerii din Valea Jiului au avut de îndurat condiții grele de lucru, mai ales cei care munceau în subteran. Mii de oameni au murit ori au rămas mutilați pe viață în urma unor accidente petrecute în minele de cărbune. Numeroase tragedii au fost cauzate de explozii iscate de acumulările de gaz metan, altele de surpări sau defecțiuni la instalațiile miniere.
Condițiile proaste din minele de cărbune au făcut numeroase victime și în afara lor. Reumatismul și bolile de plămâni au fost adesea întâlnite la foștii mineri. Modul de viață dezordonat al multor mineri le-a cauzat de asemenea, probleme de sănătate.
Birturile erau așezate „strategic” în apropiere de poarta minelor, iar numeroși mineri au căzut pradă patimii alcoolului.
„Noi, care am avut familii aici, am dus-o mai bine. Pentru alții, care locuiau în cămine, era altă treabă. Ei trebuiau să mănânce la cantină, iar când se luau salariile, știți cum era minerul... nu se mai uita la bani. Se apuca de mâncat și de băut, bea, mânca și după aia mai făcea câte o pauză”, își amintește un fost miner din Uricani (video), Valea Jiului.
Se încarcă comentariile...
