Tragedie în stația CFR Deva. Un muncitor a murit pe șantierul magistralei feroviare

0
Publicat:

Un muncitor şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de muncă, în staţia de cale ferată Deva (Hunedoara), aflată pe șantierul noii magistrale feroviare din vestul României.

Stația CFR Deva. Foto: Daniel Guță
Stația CFR Deva. Foto: Daniel Guță

Tragedia a avut loc, luni, 8 mai a.c., pe șantierul noii hale de întreținere şi mentenanță construită în gara Deva. Un muncitor a fost accidentat grav, iar în urma leziunilor suferite a decedat.

Tragedie în gara Devei

„Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că la hala de întreținere şi mentenanță a avut loc un accident de muncă, un angajat al unei societăţi comerciale, în vârstă de 60 de ani, din Deva, în timp efectua manevre de turnare beton la calea de acces spre hala menționată, aflată în construcție, fiind lovit în zona capului de brațul utilajului de pompare a betonului, ca urmare a desprinderii acestuia din suportul fixat în spatele cabinei autoutilitarei”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

La fața locului a intervenit un echipaj al Ambulanţei Deva, care i-a acordat muncitorului primul ajutor și l-a transportat la spital, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, ancheta urmând a stabili circumstanţele în care a survenit accidentul de muncă”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Stația CFR Deva, în șantier de peste patru ani

În 2018 au demarat lucrările la peroanele, liniile de cale ferată şi la infrastructura feroviară din stația CFR Deva.

Lucrările din stația CFR Deva sunt cuprinse în investiția de modernizare derulată pe calea ferată Simeria Arad (Km 614) în lungime de 141 de kilometri.

Construcția noilor căi ferate din vestul României a început în perioada 2018 – 2019 și este finanțată prin Programul Operațional Regional de Infrastructură Mare (POIM) și din bugetul de stat al României.

Gara Devei se află pe Tronsonul Gurasada Simeria, în lungime de 40,9 kilometri, al treilea din cele patru sectoare în șantier ale noii magistrale feroviare.

Tronsonul este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este ianuarie 2024. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 73,55%.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite