O singură țară din lume produce toate alimentele de care are nevoie
0Conform unei noi cercetări, din 186 de țări, doar Guyana produce suficiente alimente pentru a-și hrăni în mod autosuficient toți cetățenii fără importuri străine.

Studiul, publicat în Nature Food, a analizat măsura în care fiecare țară își poate hrăni populația din șapte grupe de alimente: fructe, legume, produse lactate, pește, carne, proteine vegetale și amidon de bază.
La nivel mondial, studiul a constatat că 65% dintre țări produceau în exces carne și produse lactate, în comparație cu nevoile alimentare ale populației lor, potrivit Sciencefocus.
De asemenea, s-a constatat că Guyana, situată în America de Sud, a fost singura țară care s-a putut lăuda cu o autosuficiență totală, în timp ce China și Vietnamul au fost la mică distanță, fiind capabile să producă suficiente alimente în șase din cele șapte grupe de alimente.
Doar una din șapte țări testate a fost considerată autosuficientă în cinci sau mai multe categorii.
În același timp, a existat un deficit global de plante bogate în nutrienți, mai puțin de jumătate din țările implicate în studiu producând suficiente proteine vegetale - cum ar fi fasolea, năutul, lintea, nucile și semințele - sau carbohidrați amidonoși și doar 24% cultivă suficiente legume.
Europa și America de Sud au fost, în general, mai aproape de autosuficiență decât alte țări. Însă statele insulare mici, țările din Peninsula Arabică și țările cu venituri mici erau mai susceptibile de a se baza pe importuri străine pentru alimente.
Iar șase țări - Afganistan, Emiratele Arabe Unite, Irak, Macao, Qatar și Yemen - nu au produs suficient din niciun grup alimentar pentru a fi considerate autosuficiente în categoria respectivă.
„Auto-suficiența scăzută nu este în mod inerent rea”, a declarat Dr. Jonas Stehl - cercetător la Göttingen și primul autor al studiului - pentru BBC Science Focus. „Există motive valide și adesea benefice pentru care o țară nu poate produce majoritatea alimentelor de care are nevoie”.
De exemplu, o țară ar putea să nu aibă suficientă ploaie, sol de bună calitate sau temperaturi stabile pentru a cultiva suficiente alimente pentru populația sa.
Stehl a afirmat că ar putea fi rentabil, de asemenea, să se importe alimente din regiuni mai potrivite pentru a le produce.
„Cu toate acestea, nivelurile scăzute de autosuficiență pot reduce capacitatea unei țări de a răspunde la șocurile bruște ale aprovizionării cu alimente la nivel mondial, cum ar fi seceta, războaiele sau interdicțiile de export”, a spus el.
Dezbaterile privind avantajele autosuficienței au crescut în urma pandemiei COVID-19 sau a declanșării războiului Rusia-Ucraina - când instabilitatea a perturbat aprovizionarea fiabilă cu alimente a țărilor importatoare.
Stehl a adăugat că „recrudescența interesului” pentru autosuficiența alimentară națională ar putea reflecta, de asemenea, schimbări politice mai ample, „inclusiv naționalismul în creștere și dorința unora de a reduce dependența de țările străine”.
Stehl a declarat: „Construirea unor lanțuri de aprovizionare cu alimente reziliente este imperativă pentru asigurarea sănătății publice”.