Un bărbat și-a legat de gât o sfoară și a amenințat că își dă foc în fața casei fostei soții
0O tentativă de suicid a fost oprită la timp, printr-o intervenție în forță a polițiștilor din Giurgiu, acolo unde un bărbat și-a legat de gât o sfoară și a amenințat că își dă foc.

Incidentul a avut loc luni.
„Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Brăniștari, județul Giurgiu, cu privire la faptul că fostul soț se află în fața locuinței sale și vrea să se sinucidă, acesta având emis ordin de protecție, de a nu se apropia la 50 metri de aceasta și de locuința sa”, explică IPJ Giurgiu.
Bărbatul avea supra sa o sticlă cu benzină
Femeia a sesizat și faptul că fostul soț ar amenința-o cu acte de violență, direct și prin mesaje transmise pe telefon.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un autoturism, în interiorul căruia se afla un bărbat, de 49 de ani. Asupra sa a fost observată o sticlă din material plastic transparent, al cărei conținut avea miros specific de produse petroliere (benzină), bărbatul amenințând ca își va da foc, dacă vreo persoană se apropie de el și, de asemenea, împrejurul gâtului său fiind găsită o sfoară”, mai precizează IPJ Giurgiu.
Polițiștii au decis să intervină în forță
După ce negociatorii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au încercat să dialogheze cu bărbatul, acesta a întrerupt comunicarea, amenințând în continuare ca își va da foc.
„S-a luat hotărârea intervenției în forță, bărbatul fiind extras din autoturism, încătușat și, ulterior transportat la o unitate spitalicească din municipiul București. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție”, transmite IPJ Giurgiu.
Amintim că pe 23 mai, un tânăr s-a autoincendiat în municipiul Râmnicu Vâlcea. Medicul ajuns la locul faptei nu a putut decât să constate decesul.