Un tânăr vindea droguri la un ghișeu deschis într-un bloc din Galați. Ce au găsit polițiștii în locuința acestuia

0
Publicat:

Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost surprins în flagrant comercializând droguri de la un ghişeu improvizat într-un imobil situat în zona centrală a municipiului Galaţi.               

Tânărul vindea drogurile la un ghișeu improvizat într-un bloc FOTO arhivă Adevărul
Tânărul vindea drogurile la un ghișeu improvizat într-un bloc FOTO arhivă Adevărul

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Galaţi, au surprins în flagrant delict un tânăr, bănuit de comercializarea de droguri de risc şi operaţiuni cu substanţe psihoactive.

Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT au desfăşurat o acţiune operativă pe linia combaterii traficului de droguri de risc şi operaţiunilor cu substanţe psihoactive.

„În cadrul acestei acţiuni, a fost realizată prinderea în flagrant delict a unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Galaţi, care a comercializat astfel de substanţe persoanelor interesate, de la un ghişeu improvizat, la un imobil situat în zona centrală a oraşului de domiciliu”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

După realizarea flagrantului delict, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, atât la adresa de domiciliu a tânărului de 18 ani, dar şi la domiciliul unui alt tânăr, de 20 de ani, bănuit de complicitate.

În urma acestor percheziţii, au fost descoperiţi şi ridicaţi, în vederea continuării cercetărilor, 5.000 de lei, despre care există bănuiala că ar proveni din săvârşirea de infracţiuni.

Tânărul de 18 ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă.   

Zece kilograme de canabis găsite în maşina unui tânăr din Suceava

Un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Siret, judeţul Suceava, a fost prins pe 9 februarie 2022 și ulterior arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Când poliţiştii au pornit în urmărirea sa, avea în maşină 10 kilograme de cannabis și nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

 Oamenii legii îl urmăreau pe traficant de o perioadă bună de timp şi ştiau că urma să ridice o cantitate mare de droguri trimise din Spania în România printr-o firmă de curierat. Informaţiile s-au confirmat.

Astfel, pe 9 februarie 2022, tânărul de 22 de ani s-a deplasat la Fălticeni împreună cu o prietenă, şi a ridicat pachetul, după care cei doi au plecat spre Siret. 

De la Fălticeni spre Suceava, în zona intersecţiei E 85 cu centura ocolitoare a Sucevei, poliţiştii au organizat un baraj în trafic, pe care tânărul de la volan a reuşit să îl evite. El a plecat mai departe cu poliţiştii pe urmele sale.

După aproximativ 10 kilometri, şoferul a pierdut controlul volanului şi a ieşit în decor. Maşina a fost avariată uşor, iar cei doi tineri au scăpat fără răni.

Poliţiştii au verificat autoturismul şi au găsit în interior 9,9 kilograme de canabis. Drogurile erau ambalate în pungi vidate. Oamenii legii ştiau că tânărul trebuia să plece în aceeaşi zi la Sibiu pentru a mai ridica încă 10 kilograme de canabis. Valoarea celor 20 de kilograme de droguri a fost estimată la 600.000 de lei.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a bărbatului, propunere care a fost admisă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite