Peste 16 hectare de plajă nouă la Costinești. Când va fi gata investiția de 319 de milioane de lei
0Plaja din Costinești, în prezent erodată de valurile Mării Negre, va fi extinsă, iar faleza care stă să cadă va fi reabilitată, în cadrul unui proiect de înnisipare care se întinde pe o perioadă de patru ani.
Turiștii care au venit în ultimele veri în stațiunea Costinești abia au avut câteva petice de plajă unde să se așeze ca să se bucure de soare, pentru că, în mai multe zone, fâșiile de nisip au fost înghițite de valuri cu totul.
Vitregită din acest punct de vedere, stațiunea va intra într-un amplu proces de extindere a plajelor, după modelul celor din stațiunile Mamaia și Eforie. Lucrările sunt cu atât mai necesare cu cât și faleza trebuie consolidată, pentru că o parte din pensiuni au ajuns practic în pericol să se prăbușească, odată cu malul, iar situația trenează de mai mulți ani.
Eroziunea a făcut prăpăd
Șeful salvamarilor spune că marea a avansat atât de mult încât construcțiile de pe mal au ajuns în apă.
„Eroziunea a atacat mult zona aceasta. În primii mei ani că salvamar, acele cazemate care sunt în spate erau sus pe mal, la vreo 10 metri de apă. Acum sunt la 20 de metri în apă. Mai bine de atât nu se poate vedea eroziunea”, a declarat Nicu Serafim, șeful salvamarilor Costinești.
După ínisipare este posibil că relieful în malul mării sa se schimbe iar curenții să se modifice, ceea ce va da bătaie de cap și salvamarilor, și turiștilor.
„Sunt alte provocări, alte gropi, alte găuri față de ce știam, o să vedem ce va fi, este o provocare și pentru noi. De regulă avem foarte multe intervenții în Costinești pentru că noi aici suntem la mare deschisă. Posibil că digurile care se vor construi să apere și să protejeze, mai ales că și acum sunt foarte puține zone unde se intră lin în apă”, a mai spus șeful salvamarilor.
Cinci diguri de protecție
Lucrările la Costinești vor fi executate de aceeași firmă olandeză care s-a ocupat de lărgirea plajelor din zona Eforie.
„Protecția costieră din zona Costinești este compusă din construcția a cinci diguri, piatră cu dală de beton de circulație și înnisiparea pe o suprafață de aproximativ 100 de metri. Lungimea totală a lotului este de 2,5 kilometri. Începem proiectarea acum, proiectarea va dura un pic mai mult de un an, după care vom începe construcția structurilor iar înnisiparea propriu zisă va începe în toamna anului 2026”, a afirmat Marius Stamat, manager proiect.
Faleza va fi consolidată
Cel mai important este că faleza din Costinești, care stă să cadă de ani de zile, va fi consolidată.
„Vom avea 16 hectare de plajă nouă, ceea ce este aur pentru Costinești, pentru că cererea este foarte mare din partea turiștilor însă nu au loc pe plajă. Deci va fi bine pentru toată lumea și în special pentru noi, cei din Costinești. Urgența zero este în zona prăbușită, în urmă unor lucrări de-acum 11 ani, dacă mi-aduc bine aminte, și odată cu înnisiparea se va consolida și această zonă. Au în proiect să o consolideze, să o fortifice, să nu mai fie probleme”, spune Dumitru Jeanu, primar Costinești.
Proiectul are o valoare de peste 300 de milioane de lei și se întinde pe patru ani.
„Proiectul are o valoare de 319 milioane de lei. Este o zona deosebit de afectată astfel încât trebuie să intervenim cât mai urgent. Constructorul are experiență în domeniul lucrărilor hidrotehnice, corespunde din toate punctele de vedere. Se vor face diguri, cinci sau șase, se va stabili cu ce formă, aria unde se vor face lucrările este în lungime de peste 2.500 de metri. Toată zona sudică a stațiunii a fost afectată din cauza curenților puternici, de exemplu zona Forum nu mai are plajă deloc. Plaja centrală a ajuns foarte subțire, în jur de 30 de metri. După înnisipare, plaja va avea o lățime de aproximativ 100 de metri”, spune Hristu Uzun, directorul Direcției Apele Române Dobrogea Litoral.
Abia în anul 2027 turiștii vor beneficia de noile plaje extinse din Costinești.