„Strămoșii” firmelor de livrări la domiciliu. Cum arăta Casa de Comenzi din comunism: „Portocale în mai, inimaginabil!”
0Puțini români își amintesc că până și în cei mai negri ani ai comunismului exista un serviciu de comenzi la domiciliu, prin care se puteau face comenzi telefonice. De multe ori, cei care apelau la acest serviciu obțineau astfel portocale, unt și alte produse considerate pe atunci „de lux”.
Cum ar arăta viața fără firmele de curierat și cele de livrări la domiciliu, în ziua de azi? O întrebare grea, cu atât mai mult cu cât la ora actuală oamenii sunt dependenți de ele. De la camioanele mari care transportă mobila comandată sau electrocasnicele mari și până la tinerii pe biciclete și scutere care transportă mâncare la birou sau la casele oamenilor, aceste firme își fac simțită prezența pretutindeni în România, iar viața fără ele ar fi mult mai complicată.
Puțină lume știe însă că în cea mai neagră perioadă a comunismului exista un serviciu oarecum asemănător, cel puțin în orașele mari ca București, Cluj, Oradea, Constanța, Brașov sau, mai rar, și în orășele-stațiuni. Evident, în acei ani nu exista nici măcar internet, iar comerț online cu atât mai puțin.
Un clujean a postat pe grupul de Facebook Amintiri din Vechiul Cluj două fotografii sugestive, însoțite de un scurt text.
„Odată ca niciodată exista serviciul acesta de comenzi la domiciliu. Un fel de Glovo - ar zice tineretul actual... Nu toată lumea știa de existența sa, dar era prezent în mai toate oraşele mari, fiind creat în special pentru aprovizionarea cetățenilor străini din România”, a scris unul dintre membrii grupului.
Unde exista serviciul
„Sunteți discreționari! Era casă de comenzi pentru tot omul la magazinul SORA, era BUCĂTĂRIA BLOC care-ți ducea crăpelniță gata preparată la domiciliu”, a intervenit altul în discuție. „În hotelurile de calitate erau magazine cu marfă pe valută, dar greu găseai valuta”, și-a amintit altcineva.
O altă membră a grupului și-a amintit de un alt magazin din Cluj care vindea diverse produse pe valută, dar și de felul în care oamenii căutau cu nesaț cărțile nou apărute și care se găseau mai greu la librării:
„Și pe Cetățuie era un magazin cu produse vândute pe valută. Era pe o alee care mergea dinspre hotel. Acum nu te mai poți plimba pe acolo, dar atunci, treceam cu câinele pe acolo și mă minunam... Referitor la cărți. Ce ne bucuram de orice noutate! Aveam un librar la Librăria Universității care ne punea de o parte toate noile apariții. La un moment dat, mi-a oferit în mare secret "Cel mai iubit dintre pământeni". L-am refuzat, convinsă fiind că era un nou elogiu la adresa lui Ceaușescu. Am citit ulterior cartea de împrumut și când am mai avut ocazia, am luat ediția a doua, "revăzută și adăugită" și cam schimbată. Ni s-a mai întâmplat să nu fie bere la restaurante și, fiind cunoscuți de ospătarii de la Conti, am fost serviți cu bere din cană în cești de ceai. Ce vremuri de necrezut am trăit!”
„Dacă aveai noroc și nimereai ziua și ora, puteai prinde la Librăria Universității oferta Livre de Poche, cărți de referință din literatura franceză, exemplare unice. Într-o zi, am prins chiar momentul când le despachetau și am luat trei cărți de ziua ei pentru prietena mea, Ileana Hărăguș, cu gândul că o să mi le iau și mie când se mai aduc. N-au mai venit niciodată. Pe lângă conținutul literar aveau și o copertă superbă, color și un miros de carte nouă, dar și de parfum franțuzesc. Erau ca un cadou de Crăciun, plin de parfum și culoare”, a comentat altcineva.
Pentru toată lumea sau doar pentru activiști?
O adevărată dezbatere a început pe această temă, iar internauții s-au contrazis și au comentat pe larg.
„Dar trebuia să mergi personal să plătești, și doar apoi era Glovo…”, a intervenit un altul în discuție. „În alte orașe plăteai când venea marfa acasă”, a comentat autorul postării inițiale. „Aveam un vecin care lucra acolo, Dorel, și el îmi făcea câte o comandă. În rest, nu prea aveai șanse!”, și-a amintit altul.
„Vrăjeala asta ține doar la mileniali și la cei născuți după '90”, a spus cineva.
„Rămân la afirmația inițiala și îți spun și de ce: postarea spune „un fel de Glovo al zilelor noastre”, dar nu e adevărat deoarece la Glovo, oricine are acces real, pe când la mizeria aia de "casă de comenzi", așa cum spuneau și alții, doar nomenclatura avea acces”, a insistat celălalt.
„Casa naibii, era de fațadă, doar elita făcea comenzi acolo! Sunai și ori era ocupat ori reveniți! De acolo s-au inspirat call center-urile când te pun în așteptare cu tot felul de melodii!”, a intervenit altul.
„Nici vorbă - noi eram oameni de rând, numai că trebuia să știi de existența ei. Știai de ea?”, a venit replica. „Altă minciună deoarece nu te întreba nimeni de cetățenie când dădeai telefon acolo. Atâta că trebuia să încerci mult până îi prindeai. Pe vremea aia toți știau de casa de comenzi”, a fost alt comentariu.
„Așa era, se făcea o comandă și primeau, în mod sigur un borcan de Nescafe, pe care îl găseam rar în magazinul Alimentara!” și „Primeai cafea Amigo, o cutie, și alte produse care începuseră să fie mai greu de găsit prin magazinele alimentare”, au fost alte comentarii asemănătoare.
„Doar telefonic se putea. Numărul era cvasi secret, îl știau doar cei din nomenclatură. Printr-un noroc chior l-am aflat. Trei zile am sunat și era tot timpul ocupat. Am făcut scurtă la deget de la atât de învâtit discul. Stupoare. Reușesc. Fac comanda cam cât pentru patru familii, așa de ciudă, că oricum nu credeam că voi fi servit. Mă întreabă adresa și ora de livrare. Zic. Aștept. Vine. Pe un triciclu sovietic din ăla albastru. Totul din listă tipărit. Să ai CAFEA NEPRĂJITĂ, cașcaval, UNT, PORTOCALE ÎN MAI, și alte chestii de vis era inimaginabil. Așa că am desfăcut sticla de Havana Club 7 ani și dăi... Am împărțit cu prieteni care aveau și ei copii mici. A fost o revelație UNICĂ. Bani erau, dar te uitai la ei ca prostu. Icre din merlucius... Vremuri...”, și-a amintit altul.
„Alea au fost la început de 70 când era marfă pentru toți”, a spus altul, contrazis imediat: „Nu e adevărat, în 89 încă era!”
Se încarcă comentariile...
