Cât de adevărată este zicala „un măr pe zi ţine doctorul departe“. Ce substanţe minune conţin cele mai populare fructe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Merele, primele în topul celor mai sănătoase fructe FOTO Adevărul
Merele, primele în topul celor mai sănătoase fructe FOTO Adevărul

Pline de fibre, nutrienţi şi vitamine care potolesc foamea, merele, cele mai populare fructe din lume, sunt adevărate medicamente naturale. Zicala „un măr pe zi ţine doctorul departe“ este cât se poate de adevărată, având în vedere că acestea te apără de cancer, întăresc oasele şi menţin inima sănătoasă.

În topul celor mai sănătoase fructe, merele se află pe primul loc. Sunt, poate, cele mai comune fructe şi mereu la îndemână. Consistente, zemoase şi foarte uşor de transportat. Studiile au arătat că mâncând trei mere pe zi poţi da jos din kilogramele nedorite, lucru de altminteri nesurprinzător, ţinând cont de faptul că merele sunt pline de fibre, nutrienţi şi vitamine care potolesc foamea şi hidratează. Sunt multe feluri în care putem adăuga merele în dietă. Cel mai simplu este să le mâncăm ca atare. Apoi le putem mărunţi şi adăuga în bolul de cereale sau la salate. Sau le putem coace împreună cu bucăţi de pui sau, pur şi simplu, separat, pe post de desert delicios.

“Un măr de mărime medie conţine 95 de calorii, sub 0,5 grame de grăsime, 2 mg de sodiu, 25 de carbohidraţi, 4, grame de fibre alimentare, 19 grame de zahăr, 0,5 grame de proteine. Mărul este o excelentă sursă de vitamina C, vitamină care se pierde prin procesul de transformare a mărului în compot sau suc. Este excelent ca şi gustare între mese, însă el trebuie consumat cu tot cu coajă”, explică Marina Grigore, specialist în apifitoterapie. De asemenea, este bine de ştiu că merele roşii conţin un antioxidant numit quercentina, antioxidant care ajută la îmbunătăţirea şi fortificarea sistemului imunitar, mai ales în situaţiile de stres.

Cinci motive să mânănci mere

Previn mai multe tipuri de cancer. Bogate în flavonoizi, merele pot reduce riscului dezvoltării cancerului pancreatic cu până la 23%. Cercetătorii au identificat în coaja mărului mai mulţi compuşi triterpenoizi care au o activitate puternică împotriva celulelor cancerigene din ficat, colon sau sân.

Oferă protecţie oaselor. Flavonoidul găsit în măr, numit florizină, poate creşte densitatea osoasă şi poate proteja femeile de osteoporoză. De asemenea, borul este un alt ingredient conţinut de mere care întăreşte oasele.

Scad riscul de diabet. Femeile care consumă cel puţin un măr pe zi prezintă un risc mai mic cu 28% de a dezvoltă diabet de tip 2 decât cele care nu consumă mere. Merele sunt încărcate cu fibre solubile, utile pentru menţinerea echilibrului zahărului din sânge.

Reduc colesterolul. Fibrele solubile găsite în mere se combină cu grăsimea aflată în intestine, fapt ce contribuie la menţinerea în valori normale a colesterolului şi o stare generală bună de sănătate.

Menţin sănătatea inimii. Merele sunt bogate în quercitina, un flavonoid ce protejează inima de apariţia bolilor cardiovasculare. Mai mult, conţin şi potasiu, care joacă un rol crucial în menţinerea sănătăţii inimii: previne apariţia infarctului, reglează tensiunea arterială şi activitatea cardiacă.

Vă recomandăm şi:

Ultima buruiană a verii. Năvalnicul, cea mai bună plantă pentru vrăji de dragoste care curăţă plămânii şi închide rănile

Planta minune care ne scapă de otrăvurile zilnice. Brusturele, cel mai eficient remediu pentru detoxifiere

Planta care ne scuteşte de cardiolog. Cum se poate transforma păducelul din aliat fidel în duşman feroce al inimii bolnave

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite