FOTO VIDEO Monumente din Buzău, ruinate în comunism, ignorate după Revoluţie
0Peste 800 de obiective cu valoare de patrimoniu răspândite pe teritoriul întregului judeţ scriu, capitol cu capitol, istoria Buzăului. Siturile arheologice, chiliile unor pustnici din munţii Buzăului, vechile case ţărăneşti, conacele boiereşti, cimitirele sau chiar puşcăriile sunt mărturii ale trecutului, ce trebuie conservate pentru viitor. Din păcate, Buzăul are monumente pentru care nu se găsesc încă soluţii de salvare.
Unul dintre ele se află chiar la intrarea în oraş. Este vorba despre Cimitirul Israelit din Buzău, cu capela din incinta sa, care era cândva centrul religios dar şi administrativ al comunităţii iudaice. În perioada interbelică, târgul Buzăului era locuit de peste 2.500 de evrei, minoritate care, la acea vreme, reprezenta o pondere însemnată a populaţiei. În timp, comunitatea s-a stins încet iar cimitirul a ajuns un loc al nimănui.
Situat la ieşirea din oraş, către Zona Industrială, Cimitirul Evreiesc din Buzău are o istorie de peste un secol, cu dese perioade negre, cum ar fi profanarea mormintelor de către legionari şi armata germană, în anii ‘40. Trist este că locul unde se odihnesc pe veci evreii din Buzău arată astăzi mai rău decât atunci. Pentru că nimeni nu s-a mai îngrijit de lespezile, aleile şi clădirile aferente, cimitirul a fost năpădit de buruieni şi ciulini.
Multe dintre pietrele funerare sunt sparte, zidul de cărămidă abia mai rezistă iar faţada clădirii principale este scorojită şi cu geamuri sparte. În localul de la intrare, care pe vremuri era capela unde erau depuşi morţii, a locuit vreme de un deceniu o familie sărmană, ai cărei membri erau şi paznici, şi îngrijitori ai mormintelor. Au părăsit clădirea în urmă cu şase ani iar de atunci cimitirul a fost supus unor acte de vandalism.
Locul, considerat un spaţiu cu valoare istorică, a căzut pradă frecvent hoţilor de fier vechi, care au luat de pe morminte barele de fier ce împrejmuiau locurile de veci şi plăcuţele indicatoare.
Principalul motiv pentru care s-a ajuns aici este numărul mic al buzoienilor care mai formează comunitatea evreiască. „Au rămas mai puţin de zece membri în comunitate şi posibilităţile materiale ale acestora sunt mici”, crede istoricul Valeriu Nicolescu că ar fi motivul lipsei de reacţie pentru salvarea de la distrugere a cimitirului evreiesc.
Potrivit istoricilor, Cimitirul Israelit a fost înfiinţat în 1853, la marginea de vest a cartierului Poştă, pe atunci când raza oraşului nu se întindea şi peste linia ferată.
Fosta temniţă comunistă de la Râmnicu Sărat a fost depozit de alimente
Un alt monument ajuns în paragină este fosta închisoare comunistă de la Râmnicu Sărat, unde au fost întemniţate personalităţi politice interbelice.
Fostul penitenciar îşi menţine încă aspectul din perioada interbelică, cu zidurile înalte ce înconjoară clădirea şi cele 35 de celule în care au fost închişi deţinuţii politici. Există şi acum temuta carceră din beciul închisorii sau "neagra", cum i se mai spunea.
Parterul închisorii este prevăzut cu opt celule pe partea dreaptă şi opt pe partea stângă, care păstrează şi acum numerele pe uşi. Celula cu numărul 14 este una mai specială, deoarece aici a fost închis, timp de cinci ani, omul politic Ion Diaconescu, considerat unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi ai penitenciarului.
Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost dată în folosinţă la sfârşitul secolului XIX şi a funcţionat până în anul 1963. Aici, au fost închişi ca deţinuţi politici ţăranii originari din zona Buzăului care nu şi-au plătit cotele obligatorii sau cei care se opuneau colectivizării, membrii partidelor istorice (PNŢ şi PNL) din împrejurimile Râmnicu Sărat şi Buzăului, iar din 1957, liderii Partidului Naţional Ţărănesc Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu.
În perioada în care a funcţionat ca închisoare politică, între 1948 şi 1963, caracteristicile regimului de detenţie de la Râmnicu Sărat au fost izolarea, înfometarea şi bătaia deţinuţilor de către gardienii şi comandantul penitenciarului, Alexandru Vişinescu. Închisoarea a fost desfiinţată în aprilie 1963, la o lună după moartea lui Ion Mihalache.
Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat se află într-un stadiu avansat de degradare şi necesită reparaţii urgente. "Este important ca acest obiectiv să fie salvat pentru că în câţiva ani ar fi imposibil de reconstruit. Sunt spaţii, zone, care nu necesită foarte mari investiţii, dar acoperişul e degradat, plouă, e umezeală, de zeci de ani nu s a investit nimic în infrastructură iar timpul a lăsat urme. Sunt unele spaţii în prag de a se prăbuşi, o scară interioară s-a prăbuşit. Locul a fost lăsat la voia sorţii iar asta se vede. Înainte, în această închisoare a fost un depozit de alimente", a declarat Sorin Cârjan, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat.
În 2007, închisoarea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER).
Aceasta îşi propune să facă aici un Memorial al Victimelor Comunismului. Proiectul are ca termen de finalizare anul 2016. Recent, Guvernul a acordat Institutului fondurile necesare pentru realizarea studiilor tehnice în vederea restaurării imobilului.
Conacul fostului prim-ministru Alexandru Marghiloman a stat şase decenii în uitare
Unul dintre cele mai impozante monumente arhitectonice din Buzău, Conacul Marghiloman, a stat şase decenii în ruină, din cauza ignoranţei autorităţilor, însă este gata să îşi recapete strălucirea, cu ajutorul unor fonduri de la Uniunea Europeană.
Conacul Marghiloman a fost construit între anii 1882 şi 1887, de către Iancu Marghiloman. După ce acesta a murit, fiul său, Alexandru Marghiloman, a ales să îl modernizeze, apelând la serviciile unui arhitect de origine franceză, Paul Gottreau. Acesta era renumit deja pentru proiectarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi a clădirii Fundaţiei Universitare Carol I din Bucureşti.
Sub grija lui Gottreau, conacul a devenit o clădire masivă, cu arhitectură în stil franţuzesc. În 1897, a fost inaugurată Vila Albatros, situată într-un parc imens, cu heleşteu, care avea alături dependinţe, precum vile pentru musafiri, case pentru grădinari şi portari, grajduri pentru caii de curse.
Perioada interbelică a fost una lipsită de oportunităţi de salvare a ansamblului monumental care a aparţinut marelui politician Alexandru Marghiloman. În anii 1936-1937, Consiliul orăşenesc Buzău a votat exproprierea domeniului Albatros pentru utilitate publică. Intenţia era ca aici să se mute serviciul de salubritate al oraşului şi chiar să se construiască şi un abator.
Dezastrul abătut asupra moşiei lui Alexandru Margiloman s-a amplificat în anii comunismului. După 1945, clădirile au fost transformate în depozit ILF şi apoi sediu IAS. Parcul din jurul ansamblului arhitectonic a fost distrus în totalitate, iar în locul aleilor cu flori şi arbuşti ornamentali au fost semănate roşii, castraveţi şi varză. Mulţi arbori ornamentali au fost tăiaţi, iar lacul lăsat pradă ierburilor de apă şi stufului.
Salvarea vine de la Uniunea Europeană. Din 2008, ansamblul de clădiri şi parcul, cu lacul din mijloc, au trecut de la Ministerul Culturii şi Cultelor în administrarea Primăriei Municipiului Buzău. De atunci, edilii au căutat surse de finanţare, necesare reabilitării unuia dintre cele mai importante obiective de patrimoniu cultural al Buzăului.
O investiţie de peste 27 de milioane de lei este în derulare din mai 2011, iar în prezent, vila Albatros este înconjurată de schele şi muncitori. Proiectul este finanţat cu 17 milioane de lei de la Uniunea Europeană şi trebuie finalizat până în februarie 2014.
Autorităţile locale îşi propun ca prin acest proiect să redea zonei aerul istoric de altădată. Aleile parcului şi zonele care înconjoară Vila Albatros vor fi refăcute după modelul celor care existau acolo pe vremea lui Alexandru Marghiloman. În plus, lacul ar putea fi amenajat pentru ca, de anul viitor, să reprezinte un loc de promenadă cu barca. Vila Albatros va deveni, la finalul lucărilor, un centru cultural, dar şi un obiectiv turistic.
Conacul Casota a fost sediu CAP pe vremea comuniştilor
Un alt monument arhitectonic, reprezentativ pentru zona Buzăului, a cărui soartă a ajuns pe mâini bune în ultimii ani este Conacul Casota, din comuna Glodeanu Siliştea. Specialiştii spun despre el că este unul din cele mai frumoase exemple de astfel de clădiri, fapt care îl face reprezentativ pentru acest gen de arhitectură în toată zona de la nord-est de Bucureşti.
Clădirea este construită în maniera conacelor de ţară franţuzeşti, de secol XIX, care utilizau motive şi teme arhitecturale inspirate din castelele de pe valea Loarei. Este un stil, spun arhitecţii, care a atins apogeul în Franţa, în timpul lui Napoleon al III-lea.
Cladirea are în centru un turn înalt, cu acoperiş ascuţit, care oferă o vedere panoramică a satului şi a câmpiei Bărăganului. Acoperişul conţine elemente de inspiraţie barocă, iar balustradele balcoanelor şi casei scărilor sunt confecţionate din fier forjat de foarte bună calitate. Stâlpi din lemn sculptat, cu interesante modele ţărăneşti, sprijină culoarul acoperit care leagă conacul de clădirea servitorilor.
Regimul comunist a confiscat conacul şi l-a folosit ca sediu de CAP, precum şi pentru birourile unei întreprinderi de stat de drumuri şi şosele. Treptat, clădirea s-a degradat, fiind părăsită în 1980 şi apoi dată în grija Consiliului Judeţean. În anii ’70, un istoric local din zona Casotei, Constantin Mogoş, învăţător din comună, a reuşit să convingă autorităţile să-l includă pe lista clădirilor de patrimoniu ale judeţului.
De câţiva ani, conacul are un proprietar nou, un scoţian, care a început să restaureze şi să renoveze cladirea.
Se încarcă comentariile...
