Patru tineri din București, arestați pentru tâlhărie calificată. Ce i-au furat unui bărbat din apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 25, de ani au fost reținuți de către polițiști după ce au atras un bărbat într-un apartament din București, unde l-au supus unei agresiuni brutale, pentru a-i fura bunurile.

Patru tâlhari, reținuți de polițiști FOTO Shutterstock
Patru tâlhari, reținuți de polițiști FOTO Shutterstock

UPDATE ora 20:30- Cei patru suspecți au fost arestaţi pentru 30 de zile, potrivit unui anunț, făcut vineri seara, de DGPMB.

Știre inițială

„La data de 14 septembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 1 au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti și județul Pravoha, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice”, informează un comunicat al DGPMB transmis, vineri, AGERPRES.

Evenimentul a avut loc pe data de 25 august. După ample investigații, într-un final, suspecții au fost reținuți.

La data de 25 august, în jurul orei 19:30, Secția 1 de Poliție din București a primit un apel prin sistemul 112 de la un locuitor al blocului, care a observat o intrare forțată în apartamentul vecin și jefuirea unui bărbat.

Conform anchetatorilor, cei patru tineri au intrat în apartamentul unei femei din Sectorul 1, unde l-au atras pe bărbat folosind telefonul acesteia. După ce l-au introdus cu forța în interior, au agresat fizic victima timp de aproximativ 40 de minute, dorind să obțină bani. De asemenea, ei s-au folosit de un obiect tăietor-înțepător, cu care l-au rănit pe bărbat.

Tâlharii au plecat cu banii și telefonul victimei

„Probatoriul administrat a relevat faptul că, la data de 25 august, în intervalul orar 18:30 - 19:15, cei patru ar fi pătruns în apartamentul unei femei, situat în Sectorul 1, unde l-ar fi atras pe bărbat, folosind telefonul acesteia, iar după ce l-ar fi introdus cu forța în interior bănuiții l-ar fi agresat fizic aproximativ 40 de minute, cu scopul de a obține bani și i-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înţepător”, arată sursa citată.

Tinerii au reușit să fure telefonul mobil al victimei și un portofel, care conținea bani și documente personale.

„În momentul în care bărbatul agresat a încercat să își asigure scăparea, doi dintre bănuiţi ar fi exercitat din nou violenţe asupra lui, apoi l-ar fi condus cu forța în două scări de bloc, iar în momentul în care acesta a fost a introdus în lift, a reuşit să fugă”, precizează DGPMB.

Victima a suferit leziuni traumatice serioase care necesită între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale.

Substanțe psihoactive, găsite la locuințele suspecților

La data de 14 septembrie, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare în București și în județul Pravoha în legătură cu acest caz. În urma acestor percheziții, au fost identificate și confiscate mai multe bunuri de interes pentru anchetă, inclusiv mai multe substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

De asemenea, cei patru bărbați au fost depistați și duși la audieri, iar în baza probatoriului adunat, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentati magistraților cu propunere legală.

Cu privire la substanțele susceptibile de a avea efect psihoactiv, a fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite