Cum s-a produs a doua cea mai mare catastrofă feroviară din România. Explozia a pulverizat 350 de oameni
0
Incidentul a avut loc în anul 1944, pe fondul retragerii armatei germane. Un tren cu muniţii şi provizii a fost atacat şi jefuit de locuitorii legendarului cartier Brăiliţa. La un moment dat, pe fondul haosului provocat de jefuitori, o scânteie a aprins praful de puşcă împrăştiat peste tot şi a declanşat dezastrul.
Chiar dacă, din motive obiective, nu a avut mediatizarea catastrofei de la Ciurea (Iaşi), cea de-a doua mare tragedie feroviară din România, petrecută la Brăila, rămâne consemnată ca o pată neagră în istoria ţării.
Ancheta oficială legată de împrejurările producerii carnagiului în care au murit sute de oameni (în cazul multora nici măcar nu s-au mai putut recupera trupurile) a scos la iveală o situaţie pe alocuri absurdă, în care raţiunea oamenilor implicaţi în incident a fost înlocuită cu un puseu de lăcomie dusă la extrem.
Tragedia s-a petrecut pe 28 august 1944, la marginea Brăilei, iar bilanţul a fost dramatic: peste 350 de morţi, pagube imense la infrastructura feroviară şi o parte dintr-un cartier al oraşul rasă de pe faţa pământului.
Scriitorul brăilean Ioan Munteanu, în volumul „Stradele Brăilei” (Editura Ex Libris, 2009) reconstituie, pe baza mai multor documente şi declaraţii de martori, momentul catastrofei feroviare, care ar fi cam a doua din istoria României, ca număr de morţi.
Jaf ca-n filme la marginea cimitirului
Autorul volumului menţionat, consemnează că pe 27 august 1944 (după cum rezultă din adresa Prefecturii către comandantul garnizoanei şi prim-procurorul Tribunalului), locuitorii din oraşul Brăila şi din comuna suburbană Brăiliţa (cunoscută mai ales datorită personajului Codin, din nuvela cu acelaşi nume a lui Panait Istrati) „s-au dedat la prădarea şi devastarea celor zece vagoane ale unui tren german încărcat cu arme, muniţii şi provizii”.
În prima fază, jaful părea să fie efectul situaţiei disperate a populaţiei adusă sub pragul sărăciei de război: au fost furate proviziile alimentare din vagonul destinat gărzii trenului (care abandonase trenul), precum şi o parte dintre efectele militare ce putea fi convertite în haine civile (uniforme, lenjerie de corp, bocanci etc).
Ulterior, însă, totul a luat alte conotaţii, căci printre săracii înfometaţi au apărut profitorii care au intuit prilejul să facă un profit. Pe baza documentelor de arhive legate de incident, Ioan Munteanu scrie că au fost furate armele de infanterie şi o parte din muniţie, după care jaful a aluat aspecte halucinante.
Oamenii au furat până şi lăzile de muniţie, excelent lucrate, împrăştiind cartuşele şi obuzele peste tot. De asemenea, sacii din mătase şi din bumbac folosiţi pentru depozitarea prafului de puşcă şi a capselor pirotehnice au fost şi ei furaţi, după ce au fost goliţi de-a valma de conţinut.
Totul s-a întâmplat pe o linie secundară, pentru uz industrial, care lega Portul Brăila de linia principală, undeva într-o vale dintre cimitirul Sfânta Maria şi cartierul Brăiliţa. La mijloc au fost doi factori care au amplificat haosul: faptul că garda germană a părăsit trenul pentru a fugi cu un tren special pentru trupe şi amănuntul că trenul abandonat era într-un loc ferit (un soi de viroagă), deci hoţii puteau acţiona într-o oarecare linişte.
Putea fi chiar mult mai rău
Jaful a continuat frenetic şi pe 28 august, când deja erau demontate podelele din stejar şi elementele din lemn (cherestea) folosite pentru ancorarea tunurilor - când, în jurul orei 20,00, praful de puşcă a luat foc din cauza unor făclii aprinse pe care hoţii le foloseau.
Focul s-a extins rapid la întreg şirul de vagoane care, fiind din lemn, s-au aprins ca nişte torţe, iar în scurt timp proiectilele şi cartuşele împrăştiate peste tot au început să explodeze dând naştere unei catastrofe.
Aşa cum consemnează profesorul Ioan Munteanu în volumul amintit, în urma deflagraţiilor ce au ţinut mai bine de o oră au murit peste 350 de oameni, dintre care doar 46 au putut fi identificaţi. Restul au fost pur şi simplu pulverizaţi de explozie, deşi unii dintre ei se aflau la peste două sute de metri distanţă.
„Dezastrul ar fi fost mult mai mare, daca nu s-ar fi produs în valea dintre cimitir şi Brăiliţa, dovadă fiind şinele contorsionate şi craterele rezultate. Un obuz ar fi aterizat fără să explodeze în faţa cârciumii lui Capbun, pe strada Galaţi, colţ cu Dorobanţi”, consemnează autorul.
O martora oculară citată în volum, doamna Valeria Ursan, povesteşte despre înhumarea celor omorâţi, într-o groapă comună din cimitir, şi despre slujba făcută de către preotul Noapteş şi dascălul Tache, ambii de la biserica „Sf. Ioan”.
Urmele dezastrului n-au fost şterse nici măcar la mai bine de 70 de ani de la producerea lui. În zona respectivă încă sunt sunt scoase la iveală, cu ocazia unor excavaţii pentru diverse lucrări, noi şi noi resturi de muniţie de artilerie, ba chiar şi obuze întregi, neexplodate.
Istoricii estimează că trenul jefuit transporta peste 90 de tone de obuze, dintre care au explodat doar jumătate, circa 40% s-au recuperat de-a lungul anilor, iar aproximativ 10% însă s-ar afla sub pământ, fiind un real pericol, mai ales că în ultimii ani căutătorii de fier vechi au tot făcut săpături prin zonă.
Se încarcă comentariile...
