Pod care leagă două județe, sabotat de doi gândaci și o broască. Povestea greu de crezut a unei investiții din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiția de 8 milioane euro ar scurta semnificativ drumul dintre Botoșani și Suceava. Dar pentru că în zona traseului se află un sit Natura 2000, unde trăiesc trei specii de gândaci și broaște protejate prin lege, proiectul este blocat.

Podul perciol public care face legătura între Botoșani și Suceava FOTO Cosmin Zamfirache
Podul perciol public care face legătura între Botoșani și Suceava FOTO Cosmin Zamfirache

O investiție absolut necesară din județul Botoșani nu poate fi realizată din motive greu de crezut, dar suficient de puternice. Un pod de 8 milioane de euro, care leagă două județe, Botoșani și Suceava, nu poate fi construit fiindcă ar deranja habitatul unde trăiește caradașca, croitorul cenușiu și broasca europeană.

În mod normal, un drum de la Botoșani până în județul vecin, Suceava, traversând Siretul, pe toată zona de la Bucecea la Vârful Câmpului, nu ar trebui să dureze mai mult de 15-20 de minute. Cu toate acestea, în ultimii 30 de ani, autoritățile nu au fost în stare să facă un pod trainic peste Siret.

Singurele căi de acces sunt pe drumul Botoșani-Suceava, cu podul din apropierea localității Dumbrăveni, dar și prin localitatea Siret. Localnicii din șase comune și două orașe sunt nevoiți astfel să facă un ocol de nu mai puțin de 70 de kilometri.

Colac peste pupăză, când autoritățile din Botoșani și Suceava au reușit după trei decenii să se mobilizeze și să găsească finanțare pentru un pod nou, legislația privind protecția mediului din România pare să transforme totul într-o misiune imposibilă, cu situații paradoxale de râsu’-plânsu’.

O tentativă eșuată și un pod pericol public

În momentul de față, accesul de pe ruta Cucorăni-Vârful Câmpului din Botoșani către localitățile Zvârâștea și Zamostea din Suceava se poate face doar ocolind zeci de kilometri. Este și o variantă mai scurtă, dar este vorba despre un pod pericol public, între Vârful Câmpului și Zamostea, care riscă să se prăbușească oricând.

De altfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a interzis accesul pietonilor și al vehiculelor mai mari de 7,5 tone, viteza maximă de rulare fiind de 30 de kilometri la oră. Având în vedere că podul este ruginit, cu găuri prin care se vede efectiv râul, CNAIR recomandă evitarea podului și construirea altuia nou.

De fapt, majoritatea localnicilor nu-și riscă viața trecând Siretul prin acea zonă. La acest aspect s-au gândit și autoritățile începând de prin anii ‘90. Mai precis, în anul 1995 au început lucrările la podul, peste Siret, între Talpa și Zamostea. A fost cunoscut drept „podul lui Cozmâncă” fiindcă liderul PDSR (actual PSD) de la acea vreme, Octav Cozmâncă, era originar din Talpa. Atunci au fost ridicați doar câțiva piloni, care au rămas în apă, dar investiția a fost abandonată, până în prezent.

Gândacii și broasca, vinovați de sabotarea podului dintre Suceava și Botoșani

După aproape trei decenii, Consiliile Județene din Botoșani și Suceava au reușit să facă un parteneriat și chiar să realizeze un proiect cu finanțare europeană în valoare de 8 milioane de euro pentru construirea unui pod nou peste Siret.

„Am identificat soluțiile tehnice pentru reluarea acestei investiții majore. Cele două Consilii Județene au semnat un acord, au realizat expertizele tehnice, mai mult decât atât, am realizat și studiul de fezabilitate pentru acest pod, extrem de important“, a precizat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Culmea, când s-au găsit și fondurile, investiția a fost blocată, fiindcă pilonii podului se află pe teritoriul unei rezervații naturale. Construcția podului ar deranja o specie de rădașcă, croitorul cenușiu, dar și broască de baltă.

„Este vorba despre doi gândaci, rădașca și croitorul cenușiu, dar și broasca europeană de baltă. Asta în condițiile în care studiile s-au făcut, iar la pilonii podului care s-au construit avem nevoie doar de intervenții minimale. Din păcate, din prea multă dragoste pentru cei doi gândaci și broasca europeană, investiția a fost blocată”, precizează Doina Federovici.

Autoritățile județene s-au plâns și ministrului Mediului Apelor și Pădurilor, venit în vizită la Botoșani. Oficialul a fost de acord că natura trebuie protejată, dar nu în detrimentul cetățenilor. Cu toate acestea, povestea podului a rămas ca în tren, fără nicio soluție concretă de deblocare a situației.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite