Crescători de oi şi capre din judeţ cer cu miile bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până astăzi, peste 1.500 de cereri de acordare a subvenţiilor s-au depus la APIA. Oamenii au promisiuni că subvenţiile vor creşte anul acesta de la 10 euro la 16,7 euro pe cap de animal

Speriaţi de greva de luni, din ultima zi de depunere a cererilor pentru subvenţiile la capre şi oi, sute de crescători din judeţ au venit, ieri şi azi,  la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) pentru a se asigura că vor primi banii anul viitor. Ajutorul de la stat ar trebui să fie de 16, 7 euro pe cap de animal, faţă de doar 10 euro (45 de lei) cât s-a acordat anul trecut. Cu toate acestea, crescătorii se plâng că întreţinerea unei oi îi costă cel puţin de două ori mai mult şi că nu îşi pot valorifica produsele de origine animală din lipsa cererii pe piaţă.

Peste 1.500 de cereri depuse

Crescătorii de oi şi capre din judeţ au umplut holurile instituţiei APIA în ultimele două zile. „Ieri am avut peste 180 de persoane care şi-au depus cererea pentru subvenţiile la oi. Până acum, s-au adunat 1.380 de solicitări pentru ajutoarele la oi şi alte 184 pentru capre. Referitor la efectivele de animale, cererile vizează peste 158.000 de oi şi în jur de 8.800 de capre. Oricum, ne aşteptăm ca numărul cererilor să ajungă la 2.000 până luni", spune Cătălina Găncian, şef de serviciu la ajutoare de stat din cadrul APIA. În primele două ore de lucru cu publicul, câteva zeci de persoane au venit, azi, să îşi depună cererile la APIA. „Vin din Budacu de Sus şi am primit ajutor şi anul trecut. Pentru 54 de oi am primit 2.100 de lei. Nu sunt bani mulţi, dar tot sunt ceva. Mai mult ne costă îngrijitul animalelor şi medicamentele decât subvenţia pe animal", spune Ioana Peica, o bistriţeancă de 45 de ani. Şi Ioan Câmpean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Bistriţa-Năsăud, confirmă că banii nu ajung la nimic. „Anul acesta s-a aprobat de către Uniunea Europeană o valoare a subvenţiilor de 16, 7 euro pe animal, faţă de 10 euro, cât a fost anul trecut. Acum trebuie să vedem şi dacă se vor da. Subvenţiile de calculează împărţind suma totală alocată la nivel naţional la numărul de animale eligibile", spune Câmpean. Acesta adaugă că, la un calcul general, pentur o oaie se cheltuie în jur de 170 de lei în perioada de iernat.

Vânzările la brânză au scăzut la jumătate

Crescătorii de oi spun că au mari probleme cu vânzarea produselor de orgine animală. „În pieţe nu avem loc. Noi dăm kilogramul de brânză cu 8 lei şi alţii îl vând de la noi cu 15 lei. Nu vă mai spun că blana nu o cumpără nimeni", explică Ioana Peica. Câmpean spune că s-au înjumătăţit vânzările la caşul de oaie. „Anul trecut vindeam şi 120 de kilograme de brânză la o masă, anul acesta, dacă dăm 40-50 de kilograme e bine, în condiţiile în care preţul e acelaşi de anul trecut: 15 lei la o brânză bună. Sunt probleme şi cu blana că nu mai face nimeni covoare din blană de oaie şi nici haine din piele de oaie", mai explică Ioan Câmpean. Acesta spune că în judeţ sunt în jur de 2.000 de crescători de ovine cu peste 50 de oi şi încă vreo 200 de crescători de capre.

Cererile se primesc şi luni

Cei care nu şi-au depus cererile pentru subvenţiile la oi şi capre o pot face şi luni. Conducerea APIA spune că ghişeele vor fi deschise în intervalul 08.00-16.00, chiar dacă o parte din angajaţii APIA vor fi în grevă. Pentru a beneficia de aceste subvenţii, crescătorii de oi trebuie să deţină minimum 50 de animale, iar cei de capre minim 25 de exemplare înscrise în registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii. De asemenea, animalele  trebuie să aibă vârsta de cel puţin un an la data de 31 martie 2010. Pentru anul acesta banii de la Ministerul Agriculturii ar trebui să ajungă la un număr de peste cinci milioane de caprine şi ovine din toată ţara.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite