Diplomă militară romană din bronz descoperită la Alba Iulia. Cum s-a păstrat timp de aproape 2000 de ani FOTO

0
Publicat:

Arheologii din Alba Iulia continuă să scoată la lumină noi artefacte spectaculoase dintr-un șantier aflat în apropierea centrului orașului, unde se derulează de peste un an activități de descărcare arheologică.

Diploma militară romană din bronz descoperită la Alba Iulia FOTO Alba24
Diploma militară romană din bronz descoperită la Alba Iulia FOTO Alba24

Unul dintre obiectele inedite descoperite în timpul săpăturilor este o diplomă militară romană de bronz, veche de aproape 2000 de ani. A fost găsită într-una din încăperile unei case romane și reprezintă un document antic foarte important și rar care va fi inclus în categoria Tezaur.

„O diplomă militară romană era un act inscripționat pe o tăbliță din bronz care certifica faptul că titularul a fost eliberat onorabil din forțele armate romane și/sau a primit cetățenie romană și de la împărat ca recompensă pentru serviciu. Diploma era o copie legalizată a unei constitutio (decret) originală emisă la Roma. Diploma militară reprezintă o jumătate din întregul document – tabella II și este datată în sec. II”, spune arheologul Anca Timofan, coordonatorul șantierului arheologic.

Specialiștii Muzeului Unirii din Alba Iulia au posibilitatea să cerceteze aproape integral o locuință romană.

Descoperiri de pe șantierul din Alba Iulia FOTO Anca Timofan & Alba24
Descoperiri de pe șantierul din Alba Iulia FOTO Anca Timofan & Alba24

„Știm că titularul diplomei descoperite de noi a servit într-o unitate de cavalerie romană de elită, aparținând ordinului ecvestru. Multe accesorii și piese decorative de harnașament militar au fost descoperite în interiorul clădirii principale. Pe diplomă sunt menționați consulii de la Roma, martorii, avem informații despre unitatea în care a activat și despre familia lui. El și soția erau de origine dardani (popor din zona balcanică - n. red.) și aveau patru băieți și două fete. Au primit cetățenia romană și s-au așezat la Apulum. Diploma a fost transmisă în familie având în vedere contextul descoperirii într-o fază de locuire din prima jumătate a sec. III p. Chr. Era un document important, așa că, fie a fost păstrată cu grijă în familie, fie a fost pierdută de urmași”, a completat arheologul, citat de Alba24.

Fragmente de mozaic roman asemănător celui de la Pompei

Istoricii poartă discuții cu investitorul privat care dorește să construiască un hotel, pentru ca o parte din această zonă foarte bogată din punct de vedere arheologic să fie protejată și valorificată din punct de vedere turistic.

Descoperirile arheologice aduc noi informații privind urbanismul din sec. II-III p. Chr. Au fost identificate noi drumuri, clădiri și ateliere din care s-au păstrat o parte dintre ziduri. S-au găsit și fragmente de mozaic roman realizat din mici cubulețe de piatră în formă de floare cu petale negre pe fond alb, un motiv întâlnit și la Pompei.

Ziduri romane și sistemul roman de încălzire prin pardoseală FOTO Anca Timofan
Ziduri romane și sistemul roman de încălzire prin pardoseală FOTO Anca Timofan

„Un drum roman a fost surprins pe toată lungimea terenului, este orientat E-V și a fost amenajat și reamenajat sistematic din plăci mari din gresie. Lățimea drumului este de cinci metri, fiind încadrat între două ziduri (borduri) prevăzute cu mici contraforți. Lângă drum se desfășoară clădiri romane din care s-au păstrat o parte dintre ziduri și, mai ales, diverse pardoseli cu pavimente amenajate în tehnici specifice romane: opus sectile (elemente de paviment în formă de romb sau pișcot), opus spicatum (elemente în formă de L așezate în spic), opus tessellatum (mici cubulețe - tesserae - care formează un mozaic)”, arată reprezentanții Muzeului Unirii.

Materialul arheologic scos la suprafață este bogat și este format din ceramică romană, monede, piese de mobilier, ace din os și bronz, un fragment de stucatură și, mai ales, fragmentele de mozaic care constituie descoperiri foarte rare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite