VIDEO Distrugătorul „Moskva“, găsit după 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Epava navei sovietice a fost descoperită aproape de malul românesc al Mării Negre, la 45 de metri adâncime. Nava „Moskva“ a fost distrusă la 26 iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acum ea ar putea intra în circuitul turistic.

Distrugătorul sovietic a fost descoperit, la 3 mai 2011, în Marea Neagră, la 20 de kilometri de Agigea, la 45 de metri adâncime. O echipă de scafandri români, ucraineni şi ruşi au reuşit să-l identifice.Autorităţile ruse au fost anunţate şi urmează ca vasul să fie expertizat pentru a vedea care au fost circumstanţele reale ale distrugerii acestuia.

Treizeci de ani de căutări

Distrugătorul „Moskva" a fost găsit, în urmă cu aproape două săptămâni, de un scafandru român şi unul rus, chiar în ziua în care o delegaţie rusă avea să discute cu cercetătorul Ioan Damaschin despre locul în care se afla nava. De altfel, mirajul liderului sovietic distrus în război i-a atras timp de 30 de ani pe scafandrii din mai multe ţări. Norocul a fost însă de partea unui român, Mircea Popa, preşedintele Asociaţiei Respiro Underwater Reserch din Constanţa şi a unui rus. „Am căutat-o pe zeci de kilometri pătraţi. Când am văzut-o pe sonar, mi-am dat seama despre ce este vorba. Eu şi colegul rus am mers apoi să ne vedem cu ceilalţi. Nu le-am spus de la început. Abia după ce discuţia era în toi le-am explicat că am găsit «Moskva». Au fost încântaţi. După două zile am coborât să filmăm epava ", a povestit Mircea Popa.

Intactă după 70 de ani

„Era rece apa, aproximativ 5 grade Celsius. Vizibilitatea era însă foarte bună. Am văzut prima dată un tun, apoi, încet, încet, toată nava. Era aproape intactă. Am avut norocul că o parte din navă, cam două treimi spre pupa, era aşezată la o înclinaţie de 30-35 de grade spre babord. Astfel am putut vedea cât mai  mult din fostul distrugător. Explozia a rupt vasul în două în zona primului motor, în imediata apropiere a castelului de comandă", a povestit Mircea Popa.
La scufundarea de identificare au participat şi trei scafandri din Rusia şi Ucraina.

O echipă de scafandri români, ucraineni şi ruşi a descoperit epava la 20 de kilometri de Agigea

image

Pentru că nava este considerată un mormânt, scafandrii s-au mulţumit doar s-o filmeze, pentru că orice încercare de a ridica vreun obiect de pe vas ar fi considerată profanare. Autorităţile visează că descoperirea din Marea Neagră ar putea fi valorificată. Dragoş Neamu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, crede că introducerea epavei în circuitul turistic ar putea aduce mulţi bani.

Ipoteze

Oficial, cauzele exploziei care au dus la scufundarea vedetei sovietice sunt necunoscute. Potrivit documentelor din arhivele româneşti şi ruseşti, în timpul bătăliei din 25-26 iunie 1941, liderul „Moskva" şi distrugătorul „Harkov", care făceau parte din grupul operaţional „Vorosilov", s-au apropiat de ţărmul românesc şi au deschis focul asupra Portului Constanţa. Distrugătoarele româneşti „Regina Maria" şi „Mărăşeşti" şi bateria de coastă germană „Tripitz" au reuşit să respingă atacul. „Moskva" a explodat în timpul retragerii şi s-a scufundat. Cercetătorul militar comandor (r) Ioan Damaschin spune că „există cel puţin trei ipoteze referitoare la scufundarea vedetei sovietice: atingerea unei mine din barajul Tuzla, explozia magaziei de muniţie din bord şi atacul unui submarin inamic cu torpile aflat în zonă.

Ultima ipoteză este acreditată de raportul comandantului distrugătorului „Soobrazitelinîi", conform căruia, la ora 7.00, a scufundat un submarin inamic, în zona dispariţiei liderului „Moskva". În zonă se afla însă, începând din 24 iunie, submarinul sovietic „ŞCI-206", care nu s-a mai întors din misiune, iar circumstanţele dispariţiei acestuia au rămas necunoscute până în prezent.

''Am căutat epava pe zeci de kilometri pătraţi.''
Mircea Popa preşedintele Asociaţiei Respiro Underwater Reserch

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite