Ce conține proiectul de HG privind strategia de sănătate până în 2030

Proiectul de HG privind aprobarea Strategiei naționale de sănătate până în 2030 și a Planului de acțiuni a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.

Medicina de familie, cea mai importantă verigă a lanțului de servicii Foto: Adevărul

Proiectul de act normativ prevede că Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale ”au obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile specifice domeniului lor de activitate prevăzute în Planul de acţiuni. Finanţarea măsurilor prevăzute în Planul de acţiuni se asigură din bugetul aprobat fiecărei instituţii sau autorităţi publice responsabilă pentru implementare, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie”.

Scopul strategiei este acela de a promova un sistem de sănătate sustenabil și eficient, se mai arată în nota de fundamentare a documentului: ”Prin Strategiei Naționale de Sănătate 2023 – 2030 se urmărește dezvoltarea unui sistem național de sănătate publică sustenabil, rezilient și performant, acestea reprezentând un element esențial pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Tranziția prelungită marcată de reforme multiple ale acestuia și provocarea pandemiei de COVID-19 evidențiază capacitatea suboptimală a sistemului de sănătate publică de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor și profesioniștilor din sănătate. În acest sens, Strategia Națională de Sănătate propune direcții de acțiune și măsuri care redefinesc rolul sistemului de sănătate publică având în vedere consolidarea pe termen lung a intervențiilor esențiale de sănătate publică”.

Ce servicii medicale se vor dezvolta

Documentul arată că ”se vor dezvolta serviciile de sănătate integrate la nivelul comunităților astfel încât sănătatea să poată fi abordată în mod comprehensiv pe mai mulți determinanți: sanitari, educaționali și sociali. O atenție specială va fi acordată populațiilor vulnerabile și la risc (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități etc) precum și populației rroma, acolo unde aceasta există. Aceste servicii vor fi dezvoltate de către autoritățile locale cu sprijin financiar, logistic și informațional de la nivel central”.

Medicina de familie va fi sprijinită, serviciile medicale ale acesteia constituind ”baza piramidei”, nevoia de asistență medicală primară fiind majoră. ”Sistemul de medicină primară trebuie să se debirocratizeze, asigurând serviciile medicale de diagnostic, evaluare, tratament și monitorizare a pacientului. In acest fel, medicina primara va funcționa prin sistemul de retenție a pacientului la nivelul îngrijirilor primare, oferind servicii medicale adaptate competențelor medicului de familie și nu prin sistemul de gatekeeper. Astfel, se prevede coordonarea și integrarea crescută a medicinei primare în sistemul de sănătate (ambulator, explorări, spitalizare, recuperare), ceea ce ar conduce la scăderea internărilor evitabile, a risipei de resurse financiare”, se mai arată în nota de fundamentare.

Potrivit sursei citate, autorităţile din sănătate - CNAS, Ministerul Sănătăţii, INSP, Direcţiile de sănătate publică, dar şi alte autorităţi cu impact - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - îşi vor armoniza sistemele digitale şi le vor integra cu cele sociale, astfel încât, la nivel de cabinet, medicul şi pacientul să aibă un singur punct de intrare şi raportare a datelor.

Documentul conține și o radiografie a sănătății și a sistemului din România.

”Deși rezultatele în materie de sănătate s-au îmbunătățit în România în ultimele două decenii, ele rămân sub media Uniunii Europene, cu disparități geografice semnificative. Speranța de viață în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, deși a crescut cu mai mult de patru ani din anul 2000 (de la 71,2 ani până la 75,6 ani în 2019) (Eurostat, 2021). Ritmul de creștere a speranței de viață s-a diminuat în ultimul deceniu, sporul înregistrat în perioada 2011-2019 fiind de numai un an. Atât nivelul redus, cât și ritmul modest de creștere a speranței de viață reflectă comportamente nesănătoase, dezechilibre socioeconomice, precum și deficiențe în furnizarea și accesul la servicii de sănătate. Ratele mortalității evitabile prin prevenție și ale mortalității prin cauze tratabile sunt printre cele mai ridicate din UE”, potrivit aceleiași surse.

România se află printre statele membre ale UE cu cea mai mare mortalitate evitabilă, înregistrând valori înalte ale deceselor atât din cauze prevenibile prin intervenții de sănătate publică, cât și din cauze tratabile prin îngrijiri de calitate adecvată.

Ca și în restul Uniunii Europene, principalele cauze ale mortalității evitabile în România sunt bolile sistemului circulator, cancerul și accidentele, însă valorile înregistrate în țara noastră sunt de 1,5 - 3 ori mai mari decât media UE 27.

Decalajul dintre mortalitatea evitabilă din România și media Uniunii Europene se reflectă nu numai la nivelul indicatorilor stării de sănătate, ci are consecințe indirecte asupra economiei, prin scăderea productivității forței de muncă, precum și asupra familiilor pacienților care sunt nevoite să aloce timp și resurse îngrijirilor informale.

Problema mortalității evitabile este cu atât mai stringentă cu cât profilul demografic al populației României este nefavorabil, iar cel al morbidității este mixt, marcat de coexistența bolilor netransmisibile și transmisibile.

De asemenea, intervențiile de sănătate publică sunt limitate ca amploare și intensitate și dispun de resurse umane și infrastructură insuficiente, ceea ce generează rezultate puțin vizibile

Sectorul spitalicesc rămâne principala componentă a sistemului de sănătate, fiind caracterizat de ineficiența alocării și utilizării resurselor. În perioada 2014-2019, serviciile medicale de spitalizare continuă s-au situat pe un trend descendent, în timp ce serviciile de spitalizare de zi au crescut într-un ritm susținut.

Pandemia a pus gaz pe foc

Pandemia COVID-19 a agravat tendințele deja existente: la sfârșitul anului 2020, peste jumătate dintre spitalele publice aveau grade de ocupare a paturilor contractate sub 40%, ca urmare a blocajelor și a reticenței pacienților de a solicita îngrijiri în timpul pandemiei de COVID-19. Pe de altă parte, reducerea importantă a accesului la serviciile diagnostice și terapeutice, în special pentru afecțiunile cronice, pe perioada pandemiei se va reflecta în perioada următoare într-o incidență crescută a complicațiilor acestor afecțiuni.

În ceea ce privește cheltuielile totale cu serviciile de sănătate, deși în ultimii cinci ani acestea au crescut mai repede decât PIB-ul nominal, România continuă să cheltuiască mai puțin decât majoritatea statelor membre din UE. Nivelul acestora a crescut la 6% din PIB în anul 2020, din care aproximativ 80% provin din surse publice.

Un alt aspect important este faptul că 14% din populația rezidentă nu este asigurată, având acces numai la pachetul minimal de servicii. Aceasta conduce la utilizarea excesivă a serviciilor medicale de urgență și la depistarea tardivă a afecțiunilor cronice, cu efecte negative asupra stării de sănătate și asupra eficienței utilizării fondurilor publice. Din punct de vedere al cheltuielilor, peste jumătate din resursele Fondului Național de Asigurări de Sănătate este alocată îngrijirilor spitalicești, rămânând mai puțin de jumătate pentru asistența medicală primară, ambulatoriul de specialitate, medicamente, alte servicii și tehnologii medicale.

Mecanismele de contractare și de plată a serviciilor medicale nu sunt corelate cu nevoile de servicii estimate la nivel județean și nu încurajează un comportament al furnizorilor în sprijinul atingerii obiectivelor naționale de sănătate. Tarifele decontate pentru serviciile medicale contractate în ambulatoriul de specialitate, spitalizare de zi și spitalizare continuă nu sunt sincronizate cu costurile reale ale furnizorilor.

De asemenea, starea infrastructurii publice de sănătate este necorespunzătoare, cu variații mari la nivel județean, regional și național, iar investițiile efectuate în ultimii cinci ani au fost insuficiente pentru a o aduce la standarde adecvate de performanță. Sursele de finanțare a investițiilor sunt multiple, respectiv bugetul Ministerului Sănătății, fonduri nerambursabile și bugetele locale.