Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical

0
Publicat:

Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți. 

Taxa pe boală va fi adoptată prin OUG. Sursa foto: arhivă
Taxa pe boală va fi adoptată prin OUG. Sursa foto: arhivă

Să fii bolnav în România este, probabil, cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Într-o țară în care nu avem suficienți medici, iar spitalele, din lipsă de bani, riscă să se închidă, într-o țară în care sistemul medical funcționează aproape în regim de avarie, pacienții mai au de înfruntat un neajuns: sunt obligați să plătească 10% contribuții la sănătate din indemnizația primită cât stau în concediu medical.

Vorbim despre așa numita „taxă pe boală” care a fost adoptată de Guvern în decembrie anul trecut și care a început să-și producă efectele în luna ianuarie a acestui an. Prin această taxă, aleșii încercau să stopeze fenomenul concediilor medicale acordate ilegal și să aducă mai mulți bani la bugetul de stat.

„Taxa pe boală“, eliminată doar pentru anumite categorii de pacienți

Evident, reacțiile venite din partea asociațiilor de pacienți au fost dintre cele mai vehemente, decizia a fost aspru criticată, iar presiunea societății a cântărit din ce în ce mai mult în calculele electorale ale aleșilor. Astfel, încă de la începutul anului, Guvernul a promis eliminarea impozitării pentru toată lumea, indiferent de afecțiune. Numai că au trecut deja trei luni și nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă! Decizia eliminării taxei, care trecuse inițial de Senat, s-a blocat nu pe masa Camerei Deputaților, ci într-un sertar obscur, acolo unde zace și până în ziua de azi. Motivul? „Ei de la început nu au vrut să schimbe această lege”, a declarat pentru „Adevărul” Radu Gănescu, președintele Coaliției organizațiilor pacienților cu afecțiuni cronice. Prin urmare, politicienii s-au răzgândit din nou și au venit cu o altă propunere: eliminarea parțială a impozitării. Concret, în acest moment se lucrează la o Ordonanță de Urgență prin care taxa pe boală, cei 10% din indemnizație, va fi eliminată doar în cazul pacienților oncologici, al femeilor însărcinate și al mamelor care se află în concediu pentru îngrijirea copilului.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a declarat că „poiectul de OUG pe care îl avem în Parlament își urmează cursul firesc. Aceste excepții de care s-a discutat privind bolile oncologice, cele care privesc concediile maternale, cât și îngrijirea pentru copii, aici va fi scutit. Vom propune scutirea de la contribuția la CASS. Să vedem forma în care va fi aprobat de Parlament și acolo se aduc ultimele amendamente. Se lămurește. Noi nu am fost împotriva scutirii pentru bolile oncologice sau indemnizațiile de concediu maternal, îngrijirea copiilor bolnavi“.

Vocea pacienților: O și mai mare nedreptate

Radu Gănescu, președintele Coaliției organizațiilor pacienților cu afecțiuni cronice, ne-a mărturisit că taxa pe boală este o jignire la adresa tuturor pacienților din România. „Am fost considerați cu toții niște hoți. Dacă cineva fură, nu înseamnă că toți suntem la fel. Vorbim despre o minoritate care, într-adevăr, trebuie să răspundă în fața legii. Dar de aici și până a băga mâna în buzunarul tuturor e cale lungă. Nu se poate așa ceva! Un pacient are nevoie de concediu medical pentru a-și trata sănătatea. Nu e un moft sau un lux. Că există o piață neagră a concediilor medicale date pentru boli inventate, da, nu pot contrazice asta. Însă autoritățile ar trebui să-i taxeze strict pe cei care încalcă legea, nu pe noi toți. Consider că pacienții sunt taxați, de fapt, pentru impotența Guvernului de a controla fenomenul de acordare a concediilor medicale”.

În noua variantă propusă, taxa pe boală scindează și mai mult societatea devenind pentru unii mumă, pentru alții ciumă. „Să nu uităm că în România sunt mai multe categorii de pacienți, nu numai oncologici. Și care au și ei aceleași drepturi. Sau ar trebui să aibă. De ce nu sunt tratați la fel? De ce există preferințe? Pentru că guvernanții și-au făcut campanie electorală pe spinarea pacienților oncologici. Cine sunt ei să decidă care sunt pacienții mai bolnavi sau mai puțin bolnavi? Cum să faci o astfel de comparație?”, se întreabă, retoric, Radu Gănescu.

Și Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, este de aceeași părere: taxa pe boală aplicată doar unor anumite categorii de pacienți este profund discriminatorie. „Este o discriminare față de ceilalți pacienți. Nu este normal ca o categorie să fie favorizată în detrimentul altora. Mi se pare că așa se face o și mai mare nedreptate. Toți pacienții ar trebui să beneficieze de această scutire la impozitare”, ne-a declarat acesta.

Impozitarea cu 10% a concediului medical, spune Cezar Irimia, „este și împotriva Legii 46 a drepturilor pacientului. Adică un om aflat în incapacitate temporară de muncă să fie impozitat pe concediul medical care și așa nu este integral, ci primește doar procentual din salariul net… nu este normal, nu este corect”.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite