VIDEO 23 august, o sărbătoare cu semnificaţie incertă
0
Până la căderea regimului comunist, pe 23 august se sărbătorea Ziua naţională a României, în amintirea întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste, în cel de-al doilea război mondial, şi a trecerii de partea sovieticilor. Mai exact, în data de 23 august 1944, regele Mihai, cu ajutorul liderilor partidelor istorice, l-a arestat pe mareşalul Antonescu, punând capăt dictaturii acestuia.
Evenimentul a fost însă repede confiscat de comunişti. Astfel, contribuţia pe care au avut-o, în reuşita “loviturii de palat” personalităţi ca liderul ţărănist Iuliu Maniu sau preşedintele Partidului Naţional Liberal, Constantin I. C. Brătianu.
După ce au ajuns la putere, comuniştii au transformat 23 august în zi naţională. Apogeul acestei sărbători a fost atins însă în perioada în care în fruntea statului s-a aflat Nicolae Ceauşescu. În acele vremuri, zilele de 23 august erau prilej pentru spectacole închinate cultului personalităţii. Defilările de 23 august îi aveau în prim plan pe Ceauşescu şi pe soţia acestuia.
Ce s-a întâmplat cu participanţii la lovitura de palat
- Iuliu Maniu (1873-1953) Opozant al influenţei sovietice şi simpatizant al puterilor occidentale, fostul premier al României a fost una dintre ţintele predilecte ale ostilităţii coministe. În februarie 1945 au loc lupte de stradă între susţinătorii lui şi comunişti. În noiembrie 1946, PNŢ, partidul condus de Iuliu Maniu pierde alegerile, în principal din cauza fraudei electorale. La 11 noiembrie 1947, Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în regim de muncă forţată. Din cauza vârstei înaintate, această seintinţă era, practic, o condamnare la moarte. Maniu moare în 1953, în penitenciarul de la Sighet.
- Lucreţiu Pătraşcanu (1900-1954) Autor al proclamaţiei citite la postul naţional de radio de regele Mihai după înlăturarea lui Antonescu, Pătrăşcanu a negociat înţelegerea dintre comunişti şi rege, cu privire la lovitura de palat. Deşi membru vechi al Partidului Comunist, Pătrăşcanu este marginalizat, spre sfârşitul anilor ’40, pentru ca în cele din urmă să fie arestat şi executat.
- Dinu Brătianu (1866-1950) După 23 august, Brătianu a fost ministru fără portofoliu. Arestat de comunişti, a murit în 1950, în închisoarea de la Sighet.
Ultima paradă de 23 august a avut loc la Casa Radio

Ultima paradă de 23 august, cea din 1989, a avut loc în clădirea care este cunoscută azi sub numele de Casa Radio. Situată pe Splaiul Independenţei, clădirea trebuia iniţial să găzduiască Muzeul Partidului Comunist, fiind supranumită de istorici sora mai mică a Casei Poporului.
Lucrările la Casa Radio au fost începute din ordinul lui Ceauşescu, în anul 1986. Proiectul se întindea pe o suprafaţă de 110.000 de metri pătraţi. Imobilul nu a fost terminat, se pare, din cauza ideilor noi cu care venea Ceauşescu.
După 1989, statul a încercat de mai multe ori să concesioneze terenul unor investitori străini, care să construiască pe cheiul Dâmboviţei un centru comercial, administrativ sau chiar clădiri rezidenţiale. Una dintre variante a fost amenajarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană, dar lipsa fondurilor a dus la eliminarea acesteia.
Până în 2012, Casa Radio se va transforma în mall-ul Dâmboviţa Center.