Mesajul lui Daniel David pentru alegătorii antisistem: „Înțeleg ura și frustrarea, dar haideți să nu distrugem țara”

0
Publicat:

Daniel David, rectorul UBB, cea mai mare universitate din țară, transmite mai multe mesaje alegătorilor. Înțelege frustrarea celor care au votat antisistem și le transmite că distrugerea țării nu este o soluția. Celor care nu au votat le cere să se trezească și să salveze democrația și România.

Daniel David, rectorul UBB, le cere celor care nu au votat „să se trezească”. FOTO: Arhivă personală
Daniel David, rectorul UBB, le cere celor care nu au votat „să se trezească”. FOTO: Arhivă personală

Nu cred că este o surpriză pentru nimeni că, respectând alte opțiuni ale oamenilor, eu sunt pentru o Românie euroatlantică și că susțin de mult timp în spațiul public această traiectorie a țării”, a susținut rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Daniel David.

Psihologul a pus în balanță cele două alternative pe care le au românii la vot:

„România euroatlantică, dacă este bine realizată, este România bazată pe știință și religie, exprimate în instituții moderne democratice și biserică, care ne asigură eficient drepturile personale și bunăstarea tuturor (nu doar a unora). Alternativa este obscurantismul și superstițiile, exprimate în structuri conspiraționiste antidemocratice care susțin pseudoștiința și, în timp, prin atacul la știință și religie, în sărăcie și izolare”.

Rectorul UBB a transmis un mesaj fiecăreia dintre cele trei mari grupuri de alegători din România pe care le-a identificat: (1) un bazin cu un profil psihocultural colectivist (zona adesea mai autohtonistă și mai suspicioasă față de instituțiile vestice); (2) un bazin cu un profil psihocultural al individului autonom în fază de emancipare (adesea antisistem în contextul educațional românesc și al situației democrației la nivel internațional) și (3) un bazin cu un profil psihocultural al individului autonom mai emancipat (adesea în conectare instituțională dominantă cu spațiul vestic).

Mesaj pentru românii emancipați: „să lăsăm aroganța”

Celor emancipați și conectați deja cu instituțiile euroatlantice le spun să lăsăm din aroganța de a critica și da lecții celorlalți (chiar tuturor) și din luptele de putere dintre noi. „Lecțiile elitei” – așa cum s-au văzut în alegerile din SUA – nu au avut efect, ba poate chiar au motivat comportamente opuse în marea masă a populației generale. Nu ne oprește nimeni să ne exprimăm și să fim activi, dar să o facem pentru cauza bună, nu pentru imaginea noastră publică, să o facem mai în liniște, începând cu cei din jurul nostru, cu „tam-tam” public doar când este absolut necesar. Noi pe noi nu trebuie să ne convingem de calea euroatlantică, ci trebuie să discutăm cu alți români și să-i convingem cu decență pentru România euroatlantică!” – a explicat David pe blogul personal.

Rectorul are un mesaj și pentru cei cu un angajament tradițional, cum erau și bunicii mei acestuia: „le înțeleg frustrarea și teama față de prezent și viitor, dar calea este România euroatlantică! România euroatlantică trebuie însă să se facă mai bine cunoscută lor, așa cum intelectualii care au gândit România Mare au putut face asta doar cu poporul alături de ei, popor care, atunci când i s-a explicat și a fost valorizat ca un câștigător al schimbării, i-a înțeles și i-a susținut. Nu putem avea o Românie euroatlantică fără partea tradițională a țării!”

Mesaj pentru alegătorii antisistem

„Celor antisistem (și am mulți prieteni buni aici), mulți și din diaspora românească, le spun că le înțeleg frustrarea și ura față de instituții corupte, cu funcționare proastă sau forme fără fond, care adesea i-au transformat pe unii în pierzători, în timp ce alții erau câștigători, în procesul modernizării euroatlantice a țării. Cred că au fost auziți, dar calea este România euroatlantică! Să nu distrugem țara odată cu instituțiile proaste. Hai să punem împreună conținut bun în instituțiile euroatlantice, astfel încât să nu mai avem pierzători ai modernizării”, a scris David pe blogul său. 

Rectorul are un mesaj și pentru comunitățile etnice (altele decât românii): „în România euroatlantică a fi bun cetățean român nu înseamnă doar a fi bun etnic român. Poți să fii un bun cetățean român, fără a fi etnic român. Poate unii reacționează acum emoțional bine la atacul asupra „sistemului” politic mediocru sau la teme antieuropene, dar să fim atenți că în contextul „strămoșismului” prost înțeles și promovat de alternative la România euroatlantică, în esența sa finală nu există loc pentru cetățeni români care nu sunt și etnici români! Tot transversal, bisericii și oamenilor credincioși le amintesc că obscurantismul (misticismul) vede un dușman nu doar în știință, ci și în religie și biserică, ambele încurcându-i planurile de schimbare a lumii prin idei iraționale, mistice și bizare.”

Mesaj pentru cei care nu au participat la alegeri

Dincolo de românii deja implicați în soarta țării, există aproape o jumătate de țară care nu a participat la alegeri, spune David și care trebuie „trezită pentru protecția democrației și a României euroatlantice.”

Rectorul UBB s-a declarat pe deplin alături de ideile din comunicatul recent al Academiei Române, care spune: „Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român. În acest moment dificil pentru România, Academia Română adresează societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri.”

În mesaj final pentru români, David arată: „să reconstruim bine și pentru toți, nu doar pentru unii, bunăstarea României euroatlantice. Când trebuie să alegi între (1) unii care au intenții proaste, conspiraționiste și antieuropene pentru țară și știu să le implementeze și (2) cei care au intenții bune, euroatlantice, dar poate nu au încă toate abilitățile necesare pentru o Românie euroatlantică, având totuși disponibilitate să învețe de la cei care știu unele lucruri mai bine, calea este una singură: Alegem oamenii cu intenții bune, care vor învăța în proces să le implementeze bine pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru a unora, într-o Românie euroatlantică! Apoi vom avea timp de analize critice și normalizări.

UBB: „Votează pentru o Românie europeană”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis un comunicat de presă intitulat „UBB susține în alegerile prezidențiale votul pentru România europeană!”

„UBB, prin profilul științific, multicultural-multilingvistic și multiconfesional, militează pentru o Românie europeană bazată pe știință și religie, exprimate în instituții moderne democratice și biserică, care să ne asigure tuturor eficient drepturile personale și bunăstarea vieții. Structurile conspiraționiste și antidemocratice, bazate pe obscurantism, ocultism și superstiții, nu pot genera decât dezbinare, suferință și sărăcie”, se arată în comunicat.

În acest context, susținem și rezonăm cu mesajul recent al Academiei Române (noiembrie 2024), și anume: „…Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român. În acest moment dificil pentru România, Academia Română adresează societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri” – se arată în comunicat.

Oficialii UBB fac referire la Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XXVII-a Consfătuire Panortodoxă a Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe şi ai Sfintelor Eparhii privind ereziile şi para-religiile, cu tema Fețe ale ocultismului contemporan (Corint, Grecia, 2-4 noiembrie 2015), care spunea atunci, printre altele, că „…aceste soluţii ocultiste, sincretiste şi confuze, amplifică şi mai mult criza spirituală, nu o rezolvă. Într-o astfel de situaţie şi un astfel de context, Biserica Ortodoxă, care este „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15), trebuie să intensifice misiunea ei pastorală şi socială, prin rugăciune şi acţiune, prin informarea şi ajutorarea membrilor ei.”

„Suntem convinși că și celelalte culte religoase au o atitudine similară față de obscurantism/conspiraționism și ocultism” – se arată în comunicat.

În fine, UBB susține și întărește îndemnul rectorului Universității, prof. univ. dr. Daniel David, pentru comunitatea noastră academică – studenți, personal administrativ și academic – și pentru întreaga societate românească: „…Acum să reconstruim bine și pentru toți, nu doar pentru unii, bunăstarea României europene. Când trebuie să alegi între (1) unii care au intenții proaste, conspiraționiste și antieuropene pentru țară și știu să le implementeze și (2) cei care au intenții bune, euroatlantice, dar poate nu au încă toate abilitățile necesare pentru o Românie euroatlantică, având totuși disponibilitate să învețe de la cei care știu unele lucruri mai bine, calea este una singură: alegem oamenii cu intenții bune, care vor învăța în proces să le implementeze bine pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru a unora, într-o Românie euroatlantică!”

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite