Greva din Educație, suspendată. În ce condiții se întorc profesorii în clase

0
Publicat:

Greva generală din Învățământ a fost suspendată după ce profesorii au decis să accepte ultima oferta a Guvernului. Ei amenință însă că în toamnă vor ieși din nou în stradă dacă nu vor primi tot pachetul promis

Elevii revin la școală / Foto: Arhivă
Elevii revin la școală / Foto: Arhivă

Elevii și profesorii din toată țara se întorc astăzi la școală până vineri, când se încheie anul școlar și începe vacanța de vară.

Asta după ce, ieri, sindicaliștii din Educație au anunțat că acceptă ultima ofertă a Guvernului, iar greva generală pe care au declanșat-o în urmă cu trei săptămâni se suspendă. Decizia a fost luată în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate. „Așa cum am anunţat, greva generală se suspendă în condițiile în care apare acest principiu în Ordonanță și, important, să se respecte în noua lege de salarizare acest principiu. În așa fel încât, dacă el nu se va respecta, să se poată relua greva generală. Asta ar însemna ca la 1 septembrie, când va fi depus în Parlament proiectul legii salarizării, să știm exact dacă se respectă sau nu“, a transmis Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Liderii sindicali au recunoscut că decizia nu a fost acceptată de toți profesorii și că există în continuare nemulțumiți. „Decizia liderilor județeni – dacă aceste lucruri se întâmplă – într-un procent foarte mare, căci există și nemulțumiți în continuare – se întorc la clasă. Votul a fost online, secret. Avem totul înregistrat. din total 57 de voturi, 51 au fost pentru suspendare“, a spus Simion Hăncescu.

La rândul său, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a precizat că în cadrul organizației pe care o conduce, doar 3 organizații afiliate s-au abținut privind suspendarea acțiunii de protest. „O face fiecare pe propria răspundere, dacă există o minoritate care vrea să continue greva, minoritatea răspunde. Ei sunt îndreptățiți să fie neîncrezători“, a precizat acesta.

Ligia Deca, ministrul Educației, vede această suspendare ca pe o victorie a tuturor celor care au susținut Educația. Ea a precizat că au fost adoptate două OUG-uri, prima vizează creșterea salariilor profesorilor, iar a doua prevede prime pentru personalul didactic auxiliar. „Creșterile salariale care, în medie, sunt peste 25%, dar este de remarcat că prin mecanismul pe care OUG îl pune în practică vorbim de creșteri procentuale mai mari pentru debutanți. A doua chestiune se referă la garanțiile conform cărora legea salarizării va avea ca bază de plecare salariul debutantului plecând de la salariul mediu brut pe economie… Și pentru primele vizavi de cariera profesională a personalului nedidactic. Prima se acordă într-o singură tranșă, prima este în luna octombrie în acest an și sumele vor fi folosite în anul școlar 2023-2024. Suma va fi acordată anual până în 2027, din fonduri europene. A doua primă, în valoare de 500 lei pe an, similar acordată în fiecare an, în 5 octombrie, de Ziua Educației, până în 2027. Sumele pot fi folosite tot pentru formare profesională“, a spus ministrul.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că este vorba de o dublă creștere salarială pentru debutanți – grila va pleca pentru aceștia de la 4.098 de lei net și tot la 1 ianuarie va avea loc și majorarea cu 50% din diferență, convenită acum cu sindicatele.

Examenele naționale nu vor fi decalate

Sindicaliștii din Educație au anunțat că examenele naționale nu vor fi decalate. „Examenele se pot desfășura mai departe fără niciun fel de probleme“, a punctat Marius Nistor.

Reamintim că perioada de înscriere la Evaluarea Națională și Bacalaureat a fost prelungită din nou și se va încheia pe 16 iunie. La aceeași dată trebuie să se încheie și situațiile școlare ale elevilor din ani terminali. Anul acesta, mediile vor putea fi încheiate doar cu două note, potrivit unui ordin al ministerului.

În ceea ce privește Bacalaureatul, probele orale vor fi echivalate cu mediile la disciplinele relevante din liceu.

Calendarul Bacalaureatului 2023, sesiunea iunie-iulie, actualizat

29 mai - 16 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

16 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

12-21 iunie 2023: Echivalarea competențelor

Probele scrise la BAC 2023

26 iunie 2023: Limba și literatura română - proba E.a)

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului - proba E.c)

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d)

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă - proba E.b)

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00-18.00

4-6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Evaluării Naționale 2023

6-16 iunie: Înscrierea la Evaluarea Națională

16 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

19 iunie: Probă scrisă la Limba și literatura română

21 iunie: Probă scrisă la Matematică

22 iunie: Probă scrisă la Limba și literatura maternă

28 iunie (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie (ora 16.00 - ora 19.00) - 29 iunie 2023 (ora 8.00 - ora 12.00): Depunerea contestațiilor

29 iunie - 4 iulie: Soluționarea contestațiilor

4 iulie: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Ce majorări salariale au primit profesorii

Premierul a plusat față de propunerile anterioare: de la 1 iunie, o creștere salarială medie de 25%, pentru angajații din Educație. Pe 5 octombrie, în fiecare an până în 2027, prime pentru dezvoltarea profesională – 1.500 de lei pentru personalul didactic și 500 pentru cel nedidactic. Iar de la 1 ianuarie 2024, jumătate din ce a mai rămas de dat, adică 50% din diferența între noua grilă de salarizare, care ar trebui să intre în vigoare până la 15 iulie, și salariile dascălilor la 31 decembrie 2023.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite