Alegeri SUA 2016. Şapte puncte pentru a înţelege „dezbaterea secolului“ dintre Hillary Clinton şi Donald Trump VIDEO
0Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump mai au câteva ore până la prima dintre cele trei dezbateri organizate înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 8 noiembrie. Acesta este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale campaniei electorale de peste Atlantic, peste 100 de milioane de persoane, un record, urmând să stea în faţa televizoarelor pentru a asista la o încrâncenare între doi candidaţi total diferiţi.
Timp de o oră şi jumătate, începând de la ora locală 21.00 (04.00, ora României), alegătorii americani şi curioşii din lumea întreagă vor avea ocazia să-i urmărească pe doi adversari politici intraţi pe ultima sută de metri a campaniei cu cote de popularitate foarte mici, cele mai mici chiar din istoria alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Pe de o parte, tabăra democrată este reprezentată de Hillary Clinton, o candidată foarte calificată datorită experienţelor sale în calitate de Primă Doamnă, senatoare şi secretar de Stat. Hillary încarnează aproape perfect establishment-ul de la Washington.
De cealaltă parte, tabăra republicană nu are de ales decât să fie reprezentă de Donald Trump, un miliardar excentric şi lipsit de experienţă politică. Cu toate acestea, omul de afaceri newyorkez nu a avut nicio problemă în a-i scoate din cursă pe rând pe cei 16 contracandidaţi ai săi din primarele republicane.
O dezbatere care urmează să bată recordul de audienţă
Confruntarea dintre Hillary Clinton şi Donald Trump va fi găzduită de Universitatea Hofstra, din Long Island, şi va fi moderată de jurnalistul de la NBC Lester Holt. Acesta va adresa o întrebare invitaţilor săi, care vor avea câte două minute la dispoziţie pentru a răspunde. După răspunsurile iniţiale, ei vor avea ocazia să dea replica adversarului.
Temele primei dezbateri au fost anunţate acum o săptămână. Hillary Clinton şi Donald Trump vor urma să vorbească despre strategia lor cu privire la direcţia pe care ar trebui să o adopte Statele Unite, prosperitatea ţării, dar şi securitatea sa. Mai concret, îşi vor exprima părerile despre economia şi apărarea primei puteri a lumii.
Potrivit presei americane, Hillary şi Donald vor fi protagoniştii „dezbaterii secolului“, întrucât întruchipează Americi radical diferite.
În timp ce democrata mizează pe establishment, republicanul vrea o reconfigurare completă a politicii americane.
În mod simbolic, prima dezbatere Clinton-Trump a fost programată pe data de 26 septembrie, la exact 56 de ani de prima dezbatere prezidenţială televizată în Statele Unite. În 1960, 36% dintre alegătorii americani au avut ocazia să-i urmărească pe democratul John F. Kennedy şi republicanul Richard Nixon.
Dacă acest procentaj se va menţine cu ocazia dezbaterii din seara asta în Statele Unite (mâine dimineaţă în România, n. red.), aproape 120 de milioane de telespectatori, fără a-i include pe cei din lumea întreagă, ar urma să-i vadă în direct pe Clinton şi Trump, ceea ce ar reprezenta un record.
Precedente istorice
În 1960, dezbaterile televizate au jucat un rol fundamental. Dacă ascultătorii de la radio au crezut că Richard Nixon a ieşit învingător, telespectatorii au văzut lucrurile total diferit. În faţa ecranelor, Kennedy s-a prezentat îndrăzneţ, în timp ce Nixon a fost copleşit de emoţii.
În 1976, preşedintele american la acea vreme Gerald Ford a dat de înţeles că Europa de Est nu s-ar afla în totalitate sub tentaculele Uniunii Sovietice, iar acest lucru l-a costat în ziua alegerilor.
În 1980, atacat de democratul Jimmy Carter asupra politicii Medicare (asigurarea medicală pentru cei mai în vârstă de 65 de ani, n. red.), republicanul Ronald Reagan şi-a început răspunsul cu o propoziţie care a rămas în analele istoriei: „There you go again“, arătându-i astfel aversarului său că insistă pe acelaşi discurs.
Aflat în dificultate în cursul primei dezbateri din 1984, Ronald Reagan dădea impresia, la 73 de ani, că nu mai are facultăţile mintale necesare unui preşedinte al Statelor Unite. Confuz, el a fost nevoit să facă faţă unei ofensive energice a democratului Walter Mondale. Evocând acel episod, Nancy Reagan a recunoscut că a fost vorba despre unul dintre cele mai grele momente din cariera soţului său. Dar tot atunci, Ronald Reagan a avut o replică ce l-a scos de sub tirurile rivalului său politic şi a înclinat definitiv balanţa în favoarea sa. „Nu voi exploata în scopuri politice tinereţea şi lipsa de experienţă a adversarului meu“, l-a asigurat Reagan pe Mondale, câştigând apoi în 49 dintre cele 50 de state americane.
Impactul dezbaterilor prezidenţiale
Impactul dezbaterilor prezidenţiale asupra votului final încă reprezintă un subiect de discuţii, mai ales într-o eră digitală şi a reţelelor de socializare, când televiziunea nu mai reprezintă canalul de informare favorit.
Potrivit experţilor, dezbaterea dintre Clinton şi Trump ar urma să aibă loc în nota campaniei electorale neobişnuite la care asistă americanii, care au de ales pentru prima dată în istorie între o femeie şi un miliardar.
Cum au decurs pregătirile
Pregătirile decurg în stilul celor doi candidaţi: unul studios şi atent la detalii, altul ignorant pe alocuri şi impulsiv.
Hillary Clinton s-a izolat acum câteva zile împreună cu echipa sa la locuinţa din Chappaqua, la nord de New York, antrenându-se mai ales cu apropiaţi care joacă rolul lui Trump, cu toate faţetele posibile ale candidatului republican: arţăgos, obraznic, distant, calm...
Profilul psihologic al miliardarului a fost studiat minuţios, scrie AFP, pentru a descoperi ce l-ar putea face să derapeze. Căci scopul taberei democrate este de a-l face pe Trump să clacheze, pentru a demonstra că nu are temperamentul necesar al unui preşedinte.
Dacă reacţionează agresiv, Trump riscă să piardă masiv din voturile femeilor, deja reticente faţă de el, şi care constituie 53% dintre votanţi. Iar orice derapaj va fi reluat la nesfârşit de canalele TV.
Donald Trump a început pregătirile specifice de vineri, dar şi-a continuat întâlnirile cu simpatizanţii inclusiv sâmbătă seara, în Roanoke, Virginia.
El nu s-a „antrenat“ cu o femeie care să joace rolul lui Hillary Clinton, dar a vizionat înregistrări cu adversara sa din dezbaterile anterioare la care a participat aceasta.
Trump nu are experienţa unei dezbateri prezidenţiale: 90 de minute de presiune intensă, cu doar un singur adversar, dar a pregătit o surpriză neplăcută pentru democraţi. Miliardarul a anunţat, sâmbătă, într-un tweet că a invitat-o la dezbatere şi pe Gennifer Flowers, un fost model care a declarat că a avut relaţii extraconjugale cu Bill Clinton.
El intenţionează de asemenea să vină cu idei care să atragă atenţia publicului. Mai multe comentarii xenofobe şi sexiste ale lui Trump în cursul dezbaterilor au fost pe larg dezbătute de presa americană, cum ar fi propunerea de a „construi un zid“ între Mexic şi Statele Unite pentru stoparea migraţiei.
Avantajul lui Hillary Clinton
Prima femeie cotată cu şanse mari de a ajunge preşedinte al Statelor Unite nu este o începătoare. În 2008, ea s-a călit în primarele democrate cu un contracandidat redutabil în persoana lui Barack Obama. În cursul primarelor democrate recente, ea a fost nevoită să facă faţă unor atacuri puternice din partea socialistului Bernie Sanders.
Ce versiune a lui Donald Trump va înfrunta? Se va duela cu un excentric care recurge la insulte şi idei populiste pentru a fugi de miezul subiectelor sau cu un candidat republican mai prezidenţial, cu o atitudine mai rezervată?
În orice caz, Clinton intenţionează să mizeze pe argumene în faţa eventualelor ieşiri necontrolate ale lui Trump.
Atuul lui Donald Trump
Un atu al lui Trump poate fi chiar imprevizibilitatea. Deşi Hillary Clinton mizează pe argumente, Donald Trump este greu de citit. Candidatul republican cunoaşte foarte bine cum poate capta atenţia publicului, mai ales că timp de zece ani, în perioada 2004-2014, a animat propriul talk-shaw, „Ucenicul“.
Va exista un câştigător?
Victoria într-o dezbatere prezidenţială nu asigură şi victoria în alegeri. De regulă, candidaţii aflaţi faţă în faţă la dezbaterile prezidenţiale din Statele Unite tind mai mult să nu intre în capcane din care nu ar mai putea ieşi. Orice derapaj poate costa, iar ambii candidaţi sunt vulnerabili.
Afacerea e-mail-urilor, îndoielile legate de afacerile tenebroase şi foarte lucrative ale Fundaţiei Clinton ca şi moartea ambasadorului american de la Benghazi, de care este învinovăţită, sunt câteva dintre pietrele de moară legate de picioarele lui Hillary. Şi nu în ultimul rând, starea sa de sănătate precară, readusă în discuţie mai ales după ce fosta Primă Doamnă a fost la un pas de leşin cu ocazia ceremoniilor de comemorare a victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001. Mai nou, presa a scris că delegaţia condusă de Hillary Clinton ar fi uitat documente sensibile într-un hotel din Moscova, pe când conducea diplomaţia americană.
De cealată parte, procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, a anunţat deschiderea unei anchete asupra Fundaţiei Donald J. Trump, pentru a verifica dacă respectă legislaţia privind operele de caritate. Totodată, admiraţia candidatului republican pentru liderul de la Kremlin nu este bine văzută de mulţi americani, mai ales după ce acesta a invitat hackerii ruşi să găsească e-mailurile dispărute ale contracandidatei sale.
Însă Donald Trump este contestat mai ales pentru caracterul său instabil, fiind pusă la îndoială capacitatea acestuia de a fi comandantul şef al unei armate dotate cu arme nucleare.
Cine va câştiga? Cine se va poticni? Ţinând cont de personalităţile celor doi protagonişti, analiştii spun că rezultatele sunt imprevizibile.