Maia Sandu cere creșterea gradului de alertă în urma deconectărilor masive de curent din Republica Moldova

0
0

Guvernul trebuie să actualizeze planul de reducere a vulnerabilităților referitoare la aprovizionarea cu energie, dar și să mobilizeze toate capacitățile de generare a acestora. Sunt printre concluziile membrilor CSS, întruniți în ședință.

CSS a examinat riscurile de securitate energetică în cadrul ultimei ședințe. FOTO: presedinte.md
CSS a examinat riscurile de securitate energetică în cadrul ultimei ședințe. FOTO: presedinte.md

„Consiliul a recomandat Guvernului (1) să actualizeze planul de reducere a vulnerabilităților tehnice referitor la aprovizionarea cu energie electrică și termică, (2) să mobilizeze toate capacitățile de generare a electricității și energiei termice, (3) să adapteze procesele de organizare a dezvoltării și implementării politicilor în domeniul energetic și (4) să asigure, în timp real, comunicarea cu operatorii de infrastructură critică din domeniul public și cel privat”, se arată într-un comunicat de presă.

Ședință în urma penei uriașe de curent

Membrii Consiliului Suprem de Securitate au venit cu aceste recomandări pentru Executiv, după ședința de joi, convocată de președinta, Maia Sandu. În cadrul întrunirii, aceștia au analizat riscurile de securitate energetică în urma opririi de urgență a rețelei electrice a republicii, în timpul zilei de miercuri. 

,,Membrii CSS au audiat informația prezentată de instituțiile responsabile din domeniu, inclusiv privind situația creată după deconectările masive de ieri, 23 noiembrie. De asemenea, ei au analizat planurile de contingență puse în aplicare de către autorități pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale a cetățenilor, a economiei și a instituțiilor publice din toată țara”, mai anunță reprezentanții instituției prezidențiale.

La final, Maia Sandu a venit cu un apel către instituțiile responsabile și a solicitat creșterea gradului de alertă cu privire la identificarea și remedierea promptă a incidentelor din sectorul energetic, astfel încât populația să se simtă în siguranță.

Țară în beznă din cauza bombardamentelor ruse

În data de 23 noiembrie, o pană uriașă de curent a afectat numeroase localități, iar întreruperi în furnizarea electricităţii au survenit și în regiunea separatistă pro-rusă din estul Republicii Moldova. Aceasta a fost înregistrată după ce Rusia a lansat un nou raid cu rachete asupra Ucrainei, unde sirenele antiaeriene au răsunat în orice colț.

O situație aproape similară a avut loc în data de 15 noiembrie, în statul vecin. 

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite