„Rusia este acum în război cu NATO și cu Occidentul“: conflictul a intrat într-o nouă etapă, susține un înalt oficial UE

0
Publicat:

Secretarul general al Serviciului European de Acțiune Externă al Uniunii Europene, Stefano Sannino, a declarat că Vladimir Putin va intensifica atacurile împotriva civililor și a țintelor nemilitare din Ucraina avertizând că Rusia „a trecut la un concept de război împotriva NATO și Occidentului”, relatează Daily Mail.

Oficial UE: Rusia a trecut la război împotriva NATO FOTO Shutterstock
Oficial UE: Rusia a trecut la război împotriva NATO FOTO Shutterstock

Vorbind la o conferință de presă la Tokyo, ca parte a unui turneu Asia-Pacific, Stefano Sannino a spus că Putin „a trecut  acum de la un concept de operațiune specială la un concept de război împotriva NATO și Occidentului”.

Oficialul a apărat livrările de tancuri din SUA și Germania către Ucraina, spunând că acestea nu sunt destinate atacurilor, ci mai degrabă pentru a ajuta ucrainenii să se apere.

Cred că această ultimă evoluție în ceea ce privește aprovizionarea armată este doar o evoluție a situației și a modului în care Rusia a început să treacă războiul într-o etapă diferită”, a afirmat Sannino.

El a adăugat că Rusia efectuează „atacuri nediscriminatorii” asupra civililor și orașelor și nu doar asupra țintelor militare.

UE nu caută să escaladeze ostilitățile, ci „doar oferă posibilitatea de a salva vieți și le permite ucrainenilor să se apere de aceste atacuri barbare”, a spus Sannino.

Între timp, Kremlinul a spus astăzi că SUA deține cheia pentru încheierea războiului din Ucraina, dar refuză să o folosească.

Purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, l-a acuzat pe Joe Biden că „pompează arme în Ucraina”, când ar putea, în schimb, să instige la o încetare a focului.

Germania și SUA au anunțat miercuri că vor trimite tancuri de luptă avansate în Ucraina pentru a ajuta Kievul să depășească impasurile luptei pe măsură ce invazia rusă intră în cea de-a 12-a lună.

Anunțul a marcat prima etapă a unui efort coordonat al Occidentului de a furniza zeci de arme grele, despre care comandanții militari ucraineni au spus că vor permite contraofensive, vor reduce numărul victimelor și vor ajuta la restabilirea rezervelor de muniție.

Joe Biden a anunțat miercuri seara că Statele Unite vor furniza Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, descrise de președintele american drept „cele mai puternice din lume”.

Decizia SUA a venit după acordul Germaniei de a trimite 14 tancuri Leopard 2 A6 din stocurile proprii.

Ca răspuns, Rusia a intensificat încercările de a sparge apărarea Ucrainei cu lupte grele în estul țării.

Armata ucraineană a anunțat că au avut loc bătălii aprige, la o zi după ce rachetele și dronele rusești au ucis cel puțin 11 oameni ca formă de răzbunare la acordul privind livrarea de tancuri.

Volodimir Zelenski a mulțumit joi seară aliaților săi pentru sprijinul acorda și a reînnoit apelurile pentru sancțiuni mai dure împotriva Moscovei, subliniind că țara sa are nevoie de mai multe arme pentru a respinge invadatorii în a douăsprezecea lună de război.

Rusia a lansat joi 59 de rachete (47 fiind interceptate și doborâte) și 37 de lovituri aeriene, 17 dintre ele folosind drone Shahed-136 de fabricație iraniană - toate fiind doborâte. Atacurile au fost soldate cu cel puţin 11 morţi, zeci de clădiri fiind de asemenea distruse.

Vineri oficialii locali au raportat bombardamente puternice în nordul, nord-estul și estul Ucrainei, scena unora dintre cele mai grele lupte de când Rusia și-a lansat invazia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite