Lovitură de teatru? Olaf Scholz, SUA și tancurile de luptă
0Ucraina primește tancuri de luptă, inclusiv Leopard 2 din Germania. A cedat cancelarul în fața presiunilor internaționale sau a fost o ezitare deliberată?
Insistențe din partea Partidului Social-Democrat al cancelarului Scholz pentru livrarea de tancuri Leopard 2 în Ucraina au apărut încă înainte de anunțul oficial al guvernului.
Deputata Katja Mast, membră de vază a grupului parlamentar al SPD, vorbește despre un "succes diplomatic uriaș" pentru Olaf Scholz. Cancelarul, spune ea, a reușit să creeze o alianță internațională. O reușită de importanță strategică!
SUA, care nu se arătaseră dispuse să livreze tancuri de luptă, vor face până la urmă acest pas. În definitiv rezultatul contează, a răspuns Mast în replică la acuzațiile potrivit cărora cancelarul ar fi afectat reputația Germaniei prin atitudinea sa ezitantă și prin eschivele sale de zile întregi în chestiunea tancurilor. Principiul avut în vedere a fost de a evita să acționăm în mod solitar și de a nu lăsa NATO "să devină o parte a războiului", a explicat Mast. Or, acest obiectiv a fost atins* iar critica la adresa lui Scholz este "complet nepotrivită", s-a plâns ea.
Reluarea narațiunii
Mesajul social-democraților germani subliniază că Scholz are totul sub control, știind cu precizie tot ce are de făcut. Planul său a fost să îi convingă pe americani să se alăture demersului de trimitere a tancurilor în Ucraina, fără a se lăsa influențat de criticile și discuțiile publice. Pe scurt, domnul cancelar a acționat ca la carte.
Scholz nu este o persoană "care caută să fie subiect de Breaking News", a declarat Katja Mast. Factorul decisiv pentru el a fost jurământul de a "evita răul pentru poporul german".
Două batalioane Leopard 2
Cu puțin timp înainte de prânz, guvernul german s-a explicat în scris. Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului, cancelarul a informat că Germania își va consolida în continuare sprijinul militar pentru Ucraina, dotând forțele armate ucrainene inclusiv cu tancuri de luptă Leopard 2.
În discuție se află două batalioane de tancuri. Cum în Bundeswehr un batalion Leopard 2 este format din 44 de tancuri, cel puțin aritmetic este vorba despre 88 de tancuri. Într-o primă etapă va fi predată o companie cu 14 tancuri din stocurile Bundeswehr, pe lângă tancurile pe care vor să le furnizeze alți parteneri europeni. Pregătirea echipajelor ucrainene urmează să aibă loc în scurtă vreme în Germania. Pe lângă instruire sunt planificate și activități de logistică, muniție și întreținere a sistemelor.
SUA: 31 de tancuri Abrams
Desigur, purtătorul de cuvânt al guvernului german nu spune nimic despre tancurile americane. Cu toate acestea, după cum a anunțat între timp administrația americană, SUA pune la dispoziție 31 de tancuri M1 Abrams. "Washington Post" scrie însă că demersul ar putea dura luni, dacă nu chiar ani, până când acestea să poată fi folosite în război.
Potrivit ziariștilor americani este puțin probabil ca vehiculele să ajungă în Ucraina până în primăvară, când se așteaptă o ofensivă a Rusiei sau o contraofensivă a Ucrainei pentru a recuceri teritoriile ocupate de Rusia. SUA au explicat întotdeauna că o desfășurare de tancuri Abrams nu ar fi utilă din motive practice.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a subliniat în repetate rânduri că SUA nu doresc să furnizeze Ucrainei echipamente militare pe care țara "nu le poate repara, nu le poate întreține și nu și le poate permite pe termen lung".
Scholz se bazează pe principii
Olaf Scholz nu s-a lăsat impresionat de explicațiile privind tancurile Abrams, care sunt scumpe, necesită și un instructaj complex și consumă mult combustibil. Indiferent de sensul sau nonsensul unei livrări Abrams, Scholz a fost preocupat de semnalul politic.
"Până acum, împuținarea materialului folosit de armata ucraineană era compensată de aprovizionarea cu material de origine sovietică pe care țările europene și membre NATO îl mai aveau încă datorită istoriei lor", explică pentru DW Eric-André Martin, de la Institutul Francez de Relații Internaționale (IFRI) din Paris. "Acest lucru însemna că, din exterior, mai ales din Rusia, nu se prea putea cunoaște proveniența acestor tancuri".
Escaladarea din perspectiva Rusiei
Spre deosebire de vechile tancuri sovietice, traseul tancurilor Leopard 2 este limepede, mai ales că ele sunt fabricate în Germania, iar guvernul federal trebuie să aprobe furnizarea lor de către țările terțe. Întrebarea este în ce măsură rușii văd acest lucru ca pe o nouă etapă în escaladarea acestui război și cum vor reacționa la aceasta, spune Eric-André Martin. "Rușii ar putea considera că Germania este întotdeauna complice și implicată în fiecare livrare".
Ca și cum ar fi confirmat acest lucru, ambasadorul rus în Germania, Serghei Neceaev, a reacționat prompt. Prin intermediul Telegram, el a scris că livrarea Leopard 2 "duce conflictul la un nou nivel de confruntare". Occidentul, a spus el, se află într-o logică de "escaladare permanentă". Neceaev a mai acuzat că Germania nu și-ar asuma responsabilitatea istorică pentru crimele naziste. "Cu aprobarea guvernului german, tancurile cu cruci germane sunt trimise din nou pe "Frontul de Est"."
Germania nu dorește să își asume singură riscul
În Bundestag, aflat la mică distanță de Ambasada Rusiei, Scholz a oferit explicații și a răspuns la întrebările parlamentarilor. ”A fost corect și important ca "sistemele de armament foarte eficiente" să fie furnizate numai în strânsă cooperare cu partenerii internaționali. Este important să evităm ca riscurile pentru propria țară să scape de sub control”, a spus Scholz.
Asta să-i fi spus Scholz președintelui american Joe Biden într-o conversație telefonică din 17 ianuarie? Comunicatul de presă ulterior al purtătorului de cuvânt al guvernului german a fost neobișnuit de scurt: ”Cancelarul a avut un schimb de opinii cu președintele Statelor Unite ale Americii cu privire la situația din Ucraina, accentul fiind pus pe chestiunea sprijinului acordat Ucrainei în lupta sa împotriva agresiunii rusești. Amândoi au fost de acord că acest sprijin trebuie să fie eficient, susținut și strâns coordonat”.
”Pas cu pas”
Președintele SUA, Joe Biden, cancelarul Olaf Scholz, Pedro Sánchez, prim-ministrul Spaniei, Emmanuel Macron, președintele Franței, Rishi Sunak, prim-ministrul Regatului Unit, și Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei, în Indonezia, în noiembrie 2022, cu ocazia summitului G20.
Declarația de presă americană a fost și ea la fel de laconică, referindu-se la faptul că Biden și Scholz au discutat despre "sprijinul lor ferm și continuu pentru Ucraina". Niciun cuvânt despre coordonarea strânsă. Conținutul convorbirii telefonice nu este public, dar reacția americanilor sugerează că Scholz și Biden nu se aflau într-un punct de compromis la 17 ianuarie.
A fost "corect și deliberat" că "am mers înainte pas cu pas" și "nu ne-am lăsat abătuți de la drum", a explicat Scholz în Bundestag. "Toate judecățile pripite s-au evaporat. Germania nu slăbește ritmul și nu este nici izolată", a scris liderul grupului parlamentar al SPD, Rolf Mützenich, într-o scrisoare adresată deputaților social-democrați.
Asumarea imaginii de lider ezitant
Însă cum ar putea Scholz să fie sigur că planul său va funcționa? O întrebare la care, retrospectiv, este greu de găsit răspunsul. Olaf Scholz are o trăsătură caracteristică: nu se abate de la calea pe care decide să meargă. Totuși, mai există un motiv pentru care a evitat să acționeze pe cont propriu în ceea ce privește sprijinul militar pentru Ucraina: propriul partid și alegătorii.
Susținătorii social-democraților germani sunt împărțiți cu privire la întrebarea dacă Germania ar trebui să își intensifice ajutoarele militare pentru Ucraina. În cadrul partidului există o puternică aripă de stânga, cu mulți susținători ai unei linii politice antimilitariste, orientați spre inițiative de pace. Pentru aripa de stânga bunele relații cu Rusia au fost ceva firesc până la invadarea Ucrainei, fiind de neimaginat o ordine de pace în Europa fără Rusia.
Riscul unor războaie interne
Olaf Scholz face parte mai degrabă din aripa de dreapta a partidului, în sensul că nu acționează ideologic, ci pragmatic. În calitate de cancelar, el se bucură de respectul partidului său, dar în niciun caz nu poate pune în aplicare politici care merg împotriva curentului din SPD, riscând reînvierea luptelor dintre diverse facțiuni din partid, în urma cărora au fost doborâți deja mulți lideri de partid. Acesta este un alt motiv pentru care cancelarul ia lucrurile încetișor, asumându-și riscul de a fi perceput drept ezitant pe plan internațional.
Sabine Kinkartz - Deutsche Welle