Cea mai veche regulă a armatei britanice a fost eliminată. Ministrul Apărării britanic „Era ridicolă”
0Armata britanică a decis să renunțe la regula care le interzicea soldaților și ofițerilor să poarte barbă. Totuși, militarii trebuie să acorde atenție aspectului bărbii, întrucât vor fi verificați în mod regulat, relatează BBC.
Potrivit sursei citate, bărbile și mustățile trebuie îngrijite corespunzător. Noua politică intră în vigoare imediat, armata britanică fiind ultima care permite personalului militar posibilitatea de a purta barbă.
Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei, schimbarea este rezultatul unei revizuiri a politicii armatei privind înfățișarea personalului său, care a durat câteva luni.
Conducerea armatei a analizat ulterior concluziile înainte de lua decizia de a schimba politica.
„Ne-am ascultat oamenii și am acționat", a declarat purtătorul de cuvânt pentru sursa citată.
Totuși, ar putea exista situații în care militarilor li se cere să îndepărteze barba, a mai precizat armata. De asemenea, ofițerii și soldații vor fi „îndrumați să se bărbierească în funcție de circumstanțe".
Se crede că liderii armatei trag nădejde că noua politică va atrage noi recruți în rândul unei generații de tineri care aleg să-și lase barbă.
În acest sens, armata britanică se alătură celor din Danemarca, Germania și Belgia, care au încuviințat militarilor acest lucru.
Militarii care aparțin anumitor confesiuni, cum ar fi sikh, musulmanii și rastafarienii, aveau deja voie să își lase barbă, cu condiția ca aceasta să nu le pună în pericol performanța operațională, sănătatea sau siguranța.
The Times a relatat că noua politică a fost anunțată de către subofițerul Paul Carney, într-un mesaj video transmis trupelor.
„Să ajungem la o concluzie a durat ceva mai mult decât ne așteptam din cauza numărului mai mare de părți interesate care au fost implicate, inclusiv Majestatea Sa Regele, politicienii noștri și aliații noștri", ar fi declarat el.
„CGS (n. redșeful Statului Major General) a ținut cont de opiniile dumneavoastră și a decis că politica privind aspectul înfățișarea se va schimba, ofițerii și soldații noștri având voie să își lase barbă”.
Secretarul Apărării, Grant Shapps, a afirmat în urmă cu un an, în cadrul unui interviu acordat publicației, că interdicția privind barba în armată este „ridicolă" și a solicitat instituției să se „modernizeze".