Ce este o „bombă murdară”, cât de periculoasă este și de ce apare tot mai des în retorica Kremlinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus al Apărării a afirmat că Ucraina ar putea folosi o „bombă murdară” - un dispozitiv care conține material radioactiv, precum și explozibili convenționali. El nu a oferit nicio dovadă, iar Ucraina - susținută de Franța, Marea Britanie și SUA - a respins acuzațiile. Ce este o „bombă murdară” și de ce susține Rusia că Ucraina ar putea folosi una?

Principalul  impact al unei „bombe murdare” este psihologic FOTO Profimedia
Principalul impact al unei „bombe murdare” este psihologic FOTO Profimedia

„Bombele murdare” au fost mult timp temute ca o potențială armă a teroriștilor, deoarece obiectivul lor principal este de a semăna panică, confuzie și anxietate prin aruncarea de praf și fum radioactiv în atmosferă.

Ce a spus Rusia despre „bomba murdară”

Kremlinul susține că Ucraina se pregătește să detoneze o bombă murdară pentru a da vina pe Rusia și pentru a forța o escaladare a războiului care a intrat în a noua lună, potrivit BBC. 

Serghei Șoigu i-a spus secretarului britanic al Apărării, Ben Wallace, că este „îngrijorat de posibilele provocări ale Kievului care implică utilizarea unei bombe murdare”.

De asemenea, el a vorbit cu miniștrii Apărării din SUA, Franța și Turcia, făcând comentarii similare.

Într-un răspuns comun, Franța, Marea Britanie și SUA au declarat că guvernele lor „resping toate acuzațiile transparente și false ale Rusiei potrivit cărora Ucraina se pregătește să folosească o bombă murdară pe propriul teritoriu”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a negat acuzațiile și a acuzat Rusia că este „sursa a tot ceea ce poate fi imaginat ca fiind murdar în acest război”.

Ce este și cum funcționează o „bombă murdară” 

O „bombă murdară” este un dispozitiv exploziv care conține material radioactiv, cum ar fi uraniul, care este împrăștiat în aer atunci când explozibilul său convențional detonează. 

Nu este necesar să conțină materiale radioactive foarte rafinate, așa cum se utilizează în cazul unei bombe nucleare. În schimb, ar putea folosi materiale radioactive din spitale, centrale nucleare sau laboratoare de cercetare.

Acest lucru le face mult mai ieftine și mai rapid de fabricat decât armele nucleare. De asemenea, acestea pot fi transportate de exemplu în spatele unui vehicul.

„O bombă murdară este foarte ușor de fabricat. Este un dispozitiv rudimentar, spune Scott Roecker, vicepreședinte pentru programul de securitate a materialelor nucleare la Nuclear Threat Initiative, o organizație non-profit cu sediul la Washington, notează The Guardian. 

Ce daune poate provoca o „bombă murdară”

Deoarece precipitațiile radioactive pot provoca boli grave, cum ar fi cancerul, o astfel de bombă ar provoca panică în rândul populației vizate. De asemenea, o zonă largă din jurul zonei de explozie ar trebui să fie evacuată pentru decontaminare sau abandonată complet.

Numărul de victime și amploarea pagubelor provocate de o bombă murdară depinde de multe variabile.

Un factor cheie este cantitatea și tipul de explozibili convenționali care sunt folosiți, care determină magnitudinea exploziei.

Cantitatea și tipul de materiale radioactive eliberate sunt alți factori, la fel ca și condițiile meteorologice - în special vântul - în momentul exploziei. O zonă potențial extinsă ar putea fi contaminată.

Majoritatea bombelor murdare nu ar descărca suficiente radiații pentru a provoca moartea sau chiar boli grave.

Nivelurile scăzute de expunere la radiații nu provoacă, de obicei, niciun simptom. Este posibil ca oamenii să nu știe dacă au fost expuși, deoarece radiațiile nu pot fi văzute, mirosite sau gustate.

Federația Oamenilor de Știință Americani a calculat că, dacă o bombă conținând 9 g de cobalt-60 și 5 kg de TNT ar exploda în vârful Manhattan, în New York, ar face ca întreaga zonă a orașului să devină nelocuibilă timp de zeci de ani.

Din acest motiv, bombele murdare sunt cunoscute ca arme de distrugere în masă.

Cu toate acestea, ca arme, ele sunt foarte nesigure.

Pentru ca materialul radioactiv dintr-o bombă murdară să fie împrăștiat în zona țintă, acesta trebuie să fie redus sub formă de pulbere. Dar dacă particulele sunt prea fine sau sunt eliberate în vânturi puternice, acestea se vor împrăștia prea mult pentru a face mult rău.

Cât de periculoasă este o „bombă murdară”

Principalul său impact este psihologic, motiv pentru care astfel de dispozitive sunt adesea denumite „arme de distrugere în masă”.

Bombele murdare nu sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, fiind desfășurate mai evident în zonele urbane, a precizat Roecker.

„Ele sunt mai mult o armă psihologică. Când încerci să sperii oamenii, să intimidezi oamenii, folosești o astfel de armă”, a spus el.

Praful și fumul radioactiv se pot răspândi departe și sunt periculoase dacă sunt inhalate în apropierea exploziei. Norul radioactiv s-ar răspândi probabil pe mai multe blocuri, potrivit lui Roecker. Dar, pe măsură ce materialul radioactiv se răspândește în atmosferă, acesta devine mai puțin concentrat și, prin urmare, mai puțin dăunător.

Factorii cheie în expunerea la radiații sunt tipul de radiație, durata de timp în care o persoană este expusă la ea și dacă radiația a fost absorbită prin piele, inhalată sau consumată pe cale orală.

Pentru a detecta radiațiile sunt necesare echipamente specializate. 

De ce a făcut Rusia afirmația privind „bomba murdară”

Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW), cu sediul în SUA, a declarat că ministrul rus al Apărării „a încercat probabil să încetinească sau să suspende ajutorul militar occidental pentru Ucraina și, eventual, să slăbească alianța NATO prin apeluri alarmiste”.

De asemenea, au existat speculații potrivit cărora Rusia plănuiește să detoneze o bombă murdară chiar în Ucraina și să dea vina pe forțele ucrainene într-un atac „sub steag fals”.

Cu toate acestea, mulți analiști militari spun că Rusia nu ar fi atât de nesăbuită, având în vedere daunele pe care o bombă murdară le-ar putea provoca propriilor trupe și teritoriului aflat sub controlul său.

Însuși ISW a declarat: „Este puțin probabil ca Kremlinul să pregătească un atac iminent cu bombă murdară sub steag fals”.

A mai fost folosită o „bombă murdară”?

Nu a existat încă un atac cu bombă murdară reușit nicăieri în lume. Cu toate acestea, au existat tentative.

În 1996, rebelii din Cecenia au plasat o bombă care conținea dinamită și cesiu-137 în parcul Izmailovo din Moscova. Cesiul fusese extras din echipamente de tratare a cancerului. Serviciile de securitate au descoperit locația și bomba a fost dezamorsată.

În 1998, serviciile de informații din Cecenia au descoperit și dezamorsat o bombă murdară care fusese plasată lângă o linie de cale ferată din Cecenia.

În 2002, Jose Padilla, un cetățean american care avea contacte cu Al-Qaeda, a fost arestat în Chicago, fiind suspectat că plănuia un atac cu bombă murdară. El a fost condamnat la 21 de ani de închisoare.

Doi ani mai târziu, Dhiren Barot, cetățean britanic și membru al-Qaeda, a fost arestat la Londra și ulterior închis pentru 30 de ani pentru că a plănuit atacuri teroriste în SUA și în Regatul Unit care ar fi inclus utilizarea unei bombe murdare.

Cu toate acestea, nici Padilla și nici Barot nu începuseră să își asambleze bombele înainte de a fi arestați.

Deși nu a fost înregistrat niciun atac cu bombă murdară, două încercări eșuate de detonare a unui astfel de dispozitiv au fost raportate în provincia sudică rusă Cecenia în urmă cu mai bine de două decenii.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite