Cât au durat negocierile de aderare la UE pentru România. Aviz pentru Republica Moldova și Ucraina
0România se numără printre țările care au stat îndelung în procesul de negociere cu UE. 21 de țări au trecut până acum prin procesul de aderare (statele fondatoare, Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg nu au avut nevoie de așa ceva).
Bucurie mare printre români pe 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră UE
Viteza absolvirii etapelor a variat considerabil: între 3 și 14 ani. Unele țări cu economii și democrații consolidate au trecut rapid prin proces. La polul opus, țări cu conflicte teritoriale precum Ciprul sau percepute ca din cale-afară de corupte și prost-guvernate, ca România și Bulgaria, au stat mai mult în sala de așteptare între 11 și 14 ani!
România a devenit stat membru al Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007.
Cererea de aderare la Uniunea Europeană a fost depusă de către România în anul 1995. În 1999, liderii din Consiliul European, reuniți Helsinki, au aprobat deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele membre care înaintaseră deja cererea de aderare, printre acestea aflându-se și România. Negocierile au fost deschise în anul 2000 și au durat până la finele anului 2004, când reuniunea Consiliului European a marcat finalizarea negocierilor.
România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană la 25 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurate la Abația de Neumunster din Luxemburg.
1993/ 1 februarie - România semnează Acordul European, ce instituie o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte.
1995/ iunie - România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.
1999/ iunie - România adoptă Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană.
2000/ februarie - În cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de aderare cu România.
2002/ 20 noiembrie - Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată-ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
2005/ 13 aprilie - Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
2005/ 25 aprilie - La Luxemburg, preşedintele României, Traian Băsescu, semnează Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
2007/ 1 ianuarie - România devine stat membru al Uniunii Europene.
De la sfârșitul lui martie, când România a devenit membră a spațiului Schengen aerian românii au scăpat de controlul actelor de identitate pe aeroporturi. Rămâne, totuși, în afara spațiului Schengen terestru din care fac parte 27 de țări europene.