Video Carles Puigdemont s-a întors în Spania în aplauzele susținătorilor săi. Liderul separatist riscă să facă închisoare VIDEO
0Liderul separatist Carles Puigdemont s-a întors, joi, în orașul spaniol Barcelona, după un exil de șapte ani și în pofida unui mandat de arestare pe numele său, încercând să reaprindă o mișcare de independență aflată în declin.
Puigdemont a vorbit în fața unei mulțimi formată din mii de susținători ai săi, care s-au aduna lângă Parlamentul regional de la Barcelona, fluturând steaguri ale independenței catalane, potrivit Reuters.
Clădirea din centrul Barcelonei, care găzduiește legislativul regional, a fost înconjurată de garduri și ofițeri ai poliției. Mai multe dube de poliție erau situate în apropiere după ce grupul de protest radical CDR a cerut membrilor săi să participe la adunare.
Puigdemont, în vârstă de 61 de ani, a fugit în Belgia în urmă cu șapte ani, după o tentativă eșuată de declarare a independenței, iar de atunci a trăit în exil. El a anunțat încă de miercuri că urmează să se întoarcă, spunând că va participa la sesiunea de joi a parlamentului regional, care se întrunește pentru a depune jurământul noului lider al regiunii, în urma alegerilor din mai, în care partidul Junts al lui Puigdemont a terminat pe locul al doilea.
Arestarea sa ar putea, însă, să întârzie depunerea jurământului guvernului socialist din Catalonia și ar putea pune în pericol alianța fragilă a guvernului național cu Junts, pe care se bazează pentru sprijin legislativ.
Votul pentru investirea socialistului Salvador Illa, care va fi susținut de partidul separatist de stânga ERC după un acord bilateral săptămâna trecută, era programat să înceapă la ora 10 a.m. (0800 GMT).
Socialiștii speră că preluarea controlului în Catalonia, după un deceniu de guvernare separatistă, va pune capăt mișcării de independență, care a pierdut sprijin în ultimii ani.
Parlamentul spaniol a adoptat în mai o lege a amnistiei care iartă pe cei implicați în tentativa de secesiune eșuată din 2017, dar Curtea Supremă a menținut mandatele de arestare pentru Puigdemont și alți doi care au fost, de asemenea, acuzați de delapidare, hotărând că legea amnistiei nu li se aplică.